15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdAgenda secretă a reuniunii de la Davos

Agenda secretă a reuniunii de la Davos

După doi ani de concediu, Forumul Economic Mondial își reintră-n pâine. Peste două mii de lideri mondiali vin, în aceste zile, în orașul elvețian, nu doar pentru a lua lumina de la Gurul globalismului, Klaus Schwab, dar și să pună temeliile celei de-a patra revoluții industriale. Nimic rău, doar că totul pleacă de la crearea Omului nou. Dar există și o agendă secretă a reuniunii.

Nu vom cădea în capcana comentării discursului lui Volodimir Zelenski, care a luat locul lui Vladimir Putin în deschiderea lucrărilor. Nici că a cerut mai marilor lumii asprirea sancțiunilor la adresa Rusiei.

E mai puțin important că instituțiile de stat ruse și companiile private n-au mai fost invitate. Că unele dintre cele mai sclipitoare petreceri cu tartine de caviar negru, șampanie vintage și foie gras, nu vor mai avea loc la „Casa Rusiei”, transformată de adepții cultului resetării în „Casa Crimelor de Război Ruse.” Printre altele fie spus, artiști ucraineni au  expus pe gardul clădirii imagini cu dezastrul produs de războiul din Ucraina.

Săracii lumii nu sunt în paneluri, doar în statisticile ONU

Sigur că invazia rusă va domina reuniunea de la Davos. În programul oficial, fiind prevăzute dezbateri cu privire la diferite subiecte, cu plaje largi pe care vor defila delfinii schimbărilor climatice, iar pe terase, miliardarii lumii se vor căina de explozia preţurilor la energie, fără a recunoaște că și-au triplat averile de pe urma crizei facturilor. Se vor jeli cu lacrimi de crocodili de criza alimentară mondială, fără a discuta despre mărirea cifrei pământenilor care trăiesc cu 1,9 dolari pe zi, de la 160 de milioane, la 800 de milioane! Precis că paneluri speciale vor aborda teme legate de inegalităţile dintre sexe, fotbal sau metavers.

YouTube video

Agenda secretă: crearea Omului nou

Dacă Zelenski a vorbit despre punctul de răscruce al omenirii, la Davos (care nu e o nouă Yalta n.a.), gurul globalismului Klaus Schwab va descrie punctul nodal (axis mundi), în care pe spuzele celei de-a patra revoluții industriale se va prefigura cum va arăta Omul nou, altul decât cel visat de Hitler sau de Stalin.

“Agresiunea Rusiei va fi văzută în cărţile de istorie ca prăbuşirea ordinii apărute după cel de-al Doilea Război Mondial şi Războiul Rece,” a spus Klaus Schwab, cu prilejul unui briefing de presă, care a avut loc în cursul acestei săptămâni, asigurând că Davosul va face tot posibilul pentru a susţine Ucraina şi reconstrucţia sa.

Prezent la Davos, fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, a fost tranșant. Ucraina ar trebui să dea teritoritoriile înapoi Rusiei pentru a găsi o soluție pentru viitorul acord de pace.

Fragmentul din discurs a fost cenzurat de site-ul oficial al Forumului Economic Mondial. Puteți verifica AICI!

Desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

Nu ne vom ocupa despre ce se ascunde în spatele atelierelor de proiectare a metaversului. Nu avem specializări în chiromanții. Nu citim în stele. Doar debrifăm ascunzișurile și mânuitorii umbrelor din noua peșteră digitală.

Narativul salvaționist ascunde șobolanul roșu

Am demonstrat de mai multe ori că “platforma-program” (o tautologie permisă în lumea politică n.a.) a liderului ascuns în grota de la Davos are idei eminamente neomarxiste. Repetăm doar unul singur, expus în doctrina sa: “nu veți mai avea nimic și veți trăi fericiți.”

Poate că cititorii noștri, sătui de minciunile luate doar din “surse oficiale,” vor să deslușească misterul marii reununi a liderilor lumii.

Reuniunea pare umanistă, în descrierile din mainstream. Dar în esență e un loc diavolesc în care liderii lumii, grupați în jurul Gurului neomarxist, Klaus Schwab, vor decide etapele de acțiune ale noii revoluții industriale.

citește și: Minciunile războiului, doar din “surse oficiale”

Poate că nu întâmplător a apărut variola maimuței, promovată atât de asiduu de presa de regiment, exact în zilele desfășurării summit-ului greilor lumii.

Recent, Yuval Noah Hararti, consilierul special al lui Schwab, a recunoscut că dresajul pandemiei a ținut. Oamenii au acceptat să fie monitorizați, iar “supravegherea a pătruns și sub piele.”

Războiul din Ucraina e doar un pretext la reuniunea de la Davos

Să nu uităm că Bill Gates a vorbit, acum șase luni, despre viitoarea pandemie cu variola maimuței. Zis și făcut. OMS, o agenție galantă cu Big Pharma, discută în același timp despre vaccinul “smallpox” – deja pregătit să intre în producție de masă.

Pe seama terorii medicale și a închisului oamenilor în casă, strategii de la Davos pregătesc creditul social, pașapoartele biometrice, controlul total al individului pe baza gadget-urilor. Noi aplicații vor raporta lui Big Brother datele biologice, astfel încât metadata să poată construi profilul fiecăruia.

Creditul social, enunțat încă din iarnă, nu e altceva decât o parte a acțiunii de punere a omului în lesa digitală. Pentru cei care nu-și mai aduc aminte, noua găselniță de uz bancar ar fi o acțiune de control total. Inteligența artificială va raporta comportamentul tău – fie acasă, fie în comunitate. Iar dacă marele înțelept din computer va stabili că ai țipat prea tare sau nu ai pus nisip nou la pisică, vei fi penalizat și vei plăti mai mult.

În plus, noua gândire neomarxistă vorbește răspicat despre capitalismul social, în care nu fiecare animal va fi la fel de egal cu celălalt.

Marea resetare – ceara de pe chipul lui Lenin

Marea Resetare, gândită de Schwab, este de fapt un plan neomarxist radical, un instrument pus în mâna elitelor globale, care vor putea decide, pe baza datelor biometrice, cine să trăiască și cine să moară, metaforic vorbind.

Știința și tehnologia au evoluat extrem de mult. Doar că unii se gândesc cum să o folosească în sens de stăpânire, nu de îndulcire a vieții pământenilor.

Ideile lui Schwab sunt de fapt soluții globale pentru ca unii să devină și mai bogați, iar săracii lumii și mai săraci, ca să se îndeplinească profeția lui Christine Lagarde: trebuie redusă populația lumii la un miliard.

Victor Roncea

Fost “Golan”

Victor Roncea – 1990 – Piața Universității

“Forumul lui Klaus, personajul care ne-a profețit cipul implantat în creier, dându-l peste cap pe Cristian Tudor Popescu care credea că nu mai are nici o scăpare, a fost o sursă de controverse în ultimii ani, în special de la debutul pandemiei COVID-19, care a corespuns cu dezvăluirea și punerea în aplicare a agendei „Marii Resetări” a grupului” – scrie Victor Roncea în publicația Activenews.ro

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă