13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăMediuSondaj Gallup: România este în topul celor mai religioase țări ale lumii

Sondaj Gallup: România este în topul celor mai religioase țări ale lumii

România ar fi în topul celor mai religioase țări ale lumii, relevă un sondaj realizat de Gallup International la sfârșitul anului 2016, informează Digi 24.

La acest sondaj, respondenţii au fost întrebați și dacă sunt sau nu persoane religioase. Potrivit studiului publicat recent, mai bine de jumătate din populația planetei se declară religioasă. Din România, 89 la sută dintre cetățeni s-au declarat relioși și doar trei la sută s-au declarat atei.

Studiul, la care au participat 66.000 de persoane din 68 de țări, arată că 62% dintre respondenți se consideră religioși, 25% nu se consideră religioși și 9% spun că sunt atei. Potrivit Gallup, 74% din populația planetei crede că avem suflet, 71% dintre pământeni cred în Dumnezeu și 56% cred în Rai în timp ce 54% cred în viața de după moarte și puțin sub jumătate(49%) în existența iadului.

Thailanda este cea mai religioasă țară, aproape întreaga populație (98%) declarându-se religioasă. Alături de Thailanda, țările care se remarcă ca fiind cele mai religioase sunt Nigeria (97%), Kosovo, India, Ghana, Coasta de Fildeș, Papua Noua Guinee (toate cu 94%), Fiji (92%), Armenia (92%) și Filipine (90%). România ocupă și ea un loc fruntaș în top, 89% dintre români spunând că sunt religioși.

China este țara cel mai puțin religioasă – 7 din 10 chinezi spun că sunt atei (67%), de peste două ori procentul găsit în orice altă țară. 23% dintre chinezi se definesc ca non-religioși și doar 9% dintre aceștia se declară persoane religioase.

După China, printre țările cel mai puțin religioase regăsim Suedia, Cehia și Regatul Unit cu 7 din 10 persoane care au declarat că sunt atei sau non-religioși (18% și 55% în Suedia, 25% și 47% în Cehia, 11 % Și 58% în Regatul Unit). În România doar 3% dintre cetățeni se declară atei, în timp ce 6% au răspuns că nu sunt religioși.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă