15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleTravelVacanțe mai scumpe în 2022 cu 10-20%, față de 2019

Vacanțe mai scumpe în 2022 cu 10-20%, față de 2019

Destinațiile s-au redeschis încet, încet după restricțiile impuse de pandemie, iar turiștii sunt mai dornici ca oricând să călătorească. Prețurile sunt însă în creștere cu 10-20% față de anul 2019, iar estimările indică majorări de peste 30% până la sfârșitul anului pe destinațiile foarte populare și în perioadele de sezon de vârf.

„Aceste creșteri au la bază fluctuațiile de prețuri la petrol și energie, întărirea dolarului față de euro cu circa 20%, dar și cererea de vacanțe care este în acest moment mai mare pe majoritatea destinațiilor decât oferta pentru că nici companiile aeriene, nici hotelurile nu si-au refăcut încă capacitatea de transport, respectiv cazare la nivelurile prepandemice”, ne-a declarant Sorin Stoica, CEO Eturia.

Acesta ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit și despre cele mai căutate destinații de vacanță din portofoliul agenției de turism, dar și despre cum arată turismul în 2022, prins între revenirea din pandemie și actualul context geopolitic.

Sorin Stoica, CEO Eturia
Sorin Stoica, CEO Eturia

Cum va arăta turismul în 2022 între revenirea din pandemie și actualul context geopolitic?

O întrebare foarte dificilă avâand în vedere că turismul se află la intersecția a 2 curente: Unul favorabil, dat de dorința oamenilor de a redescoperi destinații care au fost închise aproape 2 ani de zile și relaxarea condițiilor de călătorie în mai toate țările lumii și unul nefavorabil generat de contextul inflaționist fără precedent în istoria recentă care duce la creșteri de tarife semnificative. La acestea se adaugă celelalte două elemente și anume: contextul generat de războiul din Ucraina și incertitudinea care este încă prezentă referitoare la evoluția pandemiei Covid în sezonul de toamnă-iarnă. Cred că turiștii își vor păstra intențiile de călătorie, însă va fi dificil pentru cei care sunt obișnuiți să își rezerve vacanța last minute. Probabil modelul de succes pentru doritorii de călătorii va fi acela prin care își vor securiza vacanța cu minim 6 luni înainte făcându-și și o asigurare storno foarte bună.

Către ce destinații se îndreaptă clienții Eturia? Sunt alegerile acestora influențate de conflictul din Ucraina?

Alegerea destinațiilor nu are legătură cu războiul din Ucraina. Destinațiile pe care clienții le aleg sunt în mare parte cele tradiționale Eturia din ultimii ani și mă refer aici la: Maldive, Republica Dominicană, Mexic, Kenya, Tanzania, Peru, Mauritius, SUA, la care se adaugă cele din Asia și Oceanul Pacific care redevin de interes odată cu relaxarea restricțiilor și aici în top avem: Bali, Thailanda, Sri Lanka, Malaezia, Australia și Singapore.

În ce măsură rămân operaționale charterele exotice introduse de Eturia în perioada pandemică, având în vedere că destinațiile mai apropiate s-au redeschis, iar prețurile au început să crească?

Deocamdată, având în vedere volatilitatea prețului petrolului, precum și deschiderea mai multor destinații din Asia am decis să revenim la modelul de business de dinainte de pandemie și anume să creăm pachetele noastre cu avioane de linie pentru destinațiile exotice. Nu excludem însă să avem și 2-3 destinații de charter din sezonul de toamnă-iarnă.

Care sunt până în prezent cele mai căutate destinații?

Cele mai căutate destinații de vacanță sunt, așa cum spuneam mai sus: Maldive, Republica Dominicană, Mexic, Kenya, Tanzania, Peru, Mauritius, SUA.

Care sunt perspectivele în ceea ce privește destinațiile din Asia care continuă să rămână închise?

În acest moment sunt deschise cu restricții minimale pentru persoanele vaccinate: Thailanda, Vietnam, Cambodgia, India, Laos, Sri Lanka, Singapore, Filipine, Malaezia și Indonezia. Și Japonia și-a redeschis granițelor pentru turiști luna aceasta. Încă nu avem vești legate de China.

Cum au evoluat prețurile în 2022 și care sunt estimările până la finalul anului?

Prețurile sunt în creștere cu 10-20% față de anul 2019 și estimez că acestea vor crește până la sfârșitul anului cu mai mult de 30% pe destinațiile foarte populare și în perioadele de sezon de vârf. Aceste creșteri au la bază fluctuațiile de prețuri la petrol și energie, întărirea dolarului față de euro cu circa 20%, dar și cererea de vacanțe care este în acest moment mai mare pe majoritatea destinațiilor decât oferta pentru că nici companiile aeriene, nici hotelurile nu si-au refăcut încă capacitatea de transport, respectiv cazare la nivelurile prepandemice. Pentru cei care vor să economisească, soluția rămâne early-booking, dar și evitarea perioadelor de varf de sezon (August, Decembrie, Ianuarie ,Aprile).

Ce planuri are Eturia pentru anul în curs și ce estimări financiare previzionați?

În primul rând sperăm să vedem mai multă stabilitate pentru a putea reveni la planuri pe termen lung. Prioritățile noastre rămân legate de retenția angajaților și mărirea echipei cu resurse umane de calitate și retenția clienților noștri fideli și atragerea de clienți pentru care Eturia poate oferi soluții potrivite de călătorie.

Continuăm să investim în tehnologie, consolidăm TravelHubX, compania din grupul Eturia axată pe soluții B2B, de asemenea, creștem divizia de wholesale care are acum clienți B2B din mai mult de 30 de țări și implicit creștem numărul de hoteluri direct contractate din portofliul nostru pentru a servi acești clienti.  Vom lansa în cadrul Eturia și o divizie de vânzări strict online pentru produsul nostru de sejur plajă și căutăm în continuare să folosim tehnologia pentru a aduce mai multă valoare clientului. Din punct de vedere financiar, obiectivul nostru este să creștem cu peste 50% față de anul 2019 și suntem deocamdată pe un trend bun pentru atingerea acestui obiectiv.

15 ani de Eturia – cum arată acum turistul agenției dvs? Ce caută acesta de la vacanța sa?

Turistul Eturia de acum este mai matur, mai informat și evident mai pretențios în alegerile sale. Cred că turistul din ziua de astazi are nevoie de rapiditate, flexibilitate, know how și siguranță. Acești ani ne-au învățat că o agenție de turism care investește și în oameni, și în tehnologie atrage și păstrează turistul din ziua de astăzi.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă