27.5 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăLifestyleSteaua și-ar putea recăpăta sigla până la finalul campionatului. Ce anunț a...

Steaua și-ar putea recăpăta sigla până la finalul campionatului. Ce anunț a făcut Argăseală!

Valeriu Argăseală, președintele FC Steaua, a spus că vechea siglă a echipei ar putea fi recuperată de la CSA până la finalul campionatului, după ce se va încheia procesul de evaluare a mărcii Steaua București.

"Acum vreo lună când am avut acea discuţie la Clubul Sportiv al Armatei, s-a vorbit despre faptul că se va face o comisie, o licitaţie, o evaluare. Atât timp cât trebuie să se respecte regulamentele şi legile, trebuie să avem răbdare şi să respectăm termenele. În jurul lunii mai se va termina, asta a fost şi discuţia, că evaluarea va dura până atunci. Va fi evaluată marca, iar o soluţie va fi peste două luni. Cam atât durează. Suporterii trebuie să înţeleagă că termenele trebuie respectate", a spus Valeriu Argăseală, conform Digi Sport.

Steliștii ar putea prinde 4-5 etape cu vechea siglă pe piept, dacă negocierile dintre CSA și FC vor fi accelerate după ce se va încheia procesul de evaluare a mărcii.

Steaua și-a pierdut vechea marcă după ce aceasta a fost anulată de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în luna decembrie. Marca a reintrat în posesia Clubului Sportiv al Armatei (CSA), care și-a arătat disponibilitatea cedării siglei către clubul lui Becali în schimbul unei sume de bani.

Suporterii și-au retras sprijinul pentru echipa din Ghencea, iar la ultimul meci cu CFR Cluj nu au fost în tribune mai mult de 2000 de persoane.

Cele mai citite

Aur pentru Cătălin Chirilă la canoe simplu pe 1.000 metri la Europene

Sportivul român Cătălin Chirilă a obținut o performanță remarcabilă la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Szeged, Ungaria, câștigând medalia de aur în proba...

Oficiali: Suedia și Iranul au realizat un schimb de prizonieri în urma unei înțelegeri bilaterale

Suedia şi Iranul au efectuat sâmbătă un schimb de prizonieri, au declarat oficialii, Suedia eliberând un fost oficial iranian condamnat pentru rolul său într-o...

Acord de principiu al statelor UE, pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat "acordul de principiu" cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica...
Ultima oră
Pe aceeași temă