25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleService auto - de ce ar trebui să faci o revizie înainte...

Service auto – de ce ar trebui să faci o revizie înainte să vină iarna

Nu mai e mult până la prima zăpadă, așa că ar trebui să te preocupi de pregătirile pentru iarnă ale mașinii tale încă de pe acum. Nu vrei să stai la cozi kilometrice la service după prima ninsoare și nici nu vrei să te lase vreo piesă importantă când ți-e lumea mai dragă, nu-i așa? Pentru asta, va trebui să îți pui la punct autoturismul și să te asiguri că nu va trebui să-l lași în parcare tocmai când aveai mai multă nevoie de el. Am pregătit pentru tine principalele lucruri pe care trebuie să le treci în revistă dacă nu vrei să ai parte de vreo surpriză neplăcută. Iată care sunt acestea.

Bateria mașinii
Sezonul rece este cunoscut ca fiind cel mai problematic atunci când vine vorba de acumulatorul mașinii. Dacă bateria montată pe autoturismul tău nu este una schimbată de curând, cu atât mai mult ar trebui să te aștepți ca aceasta să înceapă să îți facă probleme la frig. Cel mai bine ar fi să verifici la un service dacă alternatorul încarcă normal, ca să nu rămâi într-o pană cu curent când afară e furtună sau ninge abundent. Puntea de diode și cărbunii ar trebui să fie într-o stare foarte bună ca tu să poți sta liniștit. În caz contrar, ar fi foarte indicat să schimbi bateria mașinii cât mai curând.

Luminile
Importantă în orice anotimp, partea electrică a mașinii trebuie să fie și ea în regulă la începutul iernii, dacă vrei să ai căldură în habitaclu. Mai mult decât atât, dacă nu vrei să riști să provoci vreun accident din cauza lipsei becurilor de faruri, ar fi bine să verifici dacă nu cumva ai vreun filament ars. Accidentele din sezonul invernal sunt deseori provocate de vizibilitatea redusă, pentru că soarele răsare mai târziu și apune mai devreme în lunile de iarnă, deci va trebui să te faci ușor de observat în trafic, cu ajutorul unor faruri și a unor becuri de semnalizare bune.

Frânele
Extrem de importante pentru siguranța ta și a celorlalți pasageri, frânele trebuie verificate periodic, iar dacă mecanicul îți recomandă să cumperi un set nou de plăcuțe de frână sau de discuri de frână, fă întocmai. În timpul verii, din cauza ploilor și a temperaturilor foarte ridicate, discurile se pot deforma sau pot rugini, afectând și plăcuțele, care nu mai reacționează cum ar trebui la comanda pe care le-o dai din pedală. Alege produse de calitate, ca să te poți bucura de eficiența lor pentru o perioadă cât mai îndelungată. Iar dacă ai nevoie de piese originale Audi, Opel, Volkswagen sau pentru orice altă mașină conduci, să știi că le găsești la cel mai bun preț în magazinele de specialitate online.

Anvelopele
Ultimele din lista noastră, dar nu cele din urmă, anvelopele sunt esențiale pentru călătorii în siguranță. Chiar dacă nu a început să ningă, asfaltul poate forma o pojghiță de gheață, din cauza temperaturilor foarte scăzute din timpul nopții. Pentru a evita un accident sau o sperietură zdravănă în cazul pierderii controlului volanului, nu întârzia schimbarea anvelopelor de vară cu cele de iarnă.

Pregătește-ți din timp mașina pentru iarnă și scapă de grija că ai putea rămâne în pană în condiții vitrege ale vremii.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...
Ultima oră
Pe aceeași temă