17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleMexic. A fost doborât recordul mondial de cel mai lung șir de...

Mexic. A fost doborât recordul mondial de cel mai lung șir de hotdogi

Mexicul a intrat duminică în cartea recordurilor Guinness pentru cel mai lung şir de hotdogi din lume, aliniind sandviciurile pe 1.417 de metri şi doborând performanţa anterioară a Japoniei, care a creat un şir totalizând 325,66 metri, potrivit AFP.

Timp de mai multe ore, în oraşul Zapopan din zona metropolitană Guadalajara (centru), participanţii la acţiune au asamblat 10.000 de hotdogi.

Echipaţi cu mănuşi, măşti şi căşti pentru a respecta riguroasele măsuri sanitare, aceştia au poziţionat chiflele în zigzag, una în continuarea celeilalte, formând un şir de 1,417 kilometri, după care le-au umplut cu crenvurşti. Hotdogii au fost ulterior asezonaţi cu 100 de kilograme de sos de roşii, 100 de kilograme de maioneză şi 75 de muştar.

Regulile au fost foarte clare: ”Fiecare hotdog trebuie să conţină un crenvurst, cel puţin două sosuri, iar dimensiunea sandviciului nu trebuie să depăşească 18 centimetri. Toate regulile au fost respectate”, a declarat Raquel Asis, reprezentantul Guinness care se ocupă de omologarea recordurilor.

”Ne pregătim de peste un an. Ideea ne-a venit ştiind că oamenii din această regiune iubesc hotdogii”, a explicat Maria Eugenia Villa, organizatoarea evenimentului.

Peste 2.000 de persoane au fost invitate la degustarea finală.

Cele mai citite

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs merg la Jocurile Olimpice! România are 82 de sportivi calificați la Paris

România și-a mărit numărul de sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice, după ce perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat...
Ultima oră
Pe aceeași temă