11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăLifestyleIordănescu, dezamăgit de jucători. Ce le-a transmis fotbaliștilor de la reprezentativa divizionară

Iordănescu, dezamăgit de jucători. Ce le-a transmis fotbaliștilor de la reprezentativa divizionară

Selecţionerul Anghel Iordănescu a spus că este dezamăgit de jocul reprezentativei divizionare a României din prima repriză cu Sioni Bolnisi, atunci când au fost trimiși pe teren mai mult fotbaliști tineri, fără meciuri la prima reprezentativă.

"Din punctul meu de vedere, prima repriză nu m-a mulţumit. Nu cred că aş avea ceva de punctat, decât faptul că am avut în teren 10 debutanţi. Dacă nu mă înşel, doar Bălgrădean are o convocare. Spuneam în conferinţa de presă că vreau să văd jucătorii tineri, să văd cine ne dă speranţe pentru viitor. Prima repriză nu mi-a adus satisfacţie, iar tinerii pe care i-am forţat să vină la echipa naţională nu mi-au dat senzaţia că pot aspira la tricoul naţionalei. Am avut o posesie mai bună în a doua repriză, când au intrat jucătorii Stelei. Iar victoria este pe deplin meritată. Sincer, aş putea remarca pe cineva, dar aş vrea ca nominalizările să le fac la finalul turneului", a declarat Iordănescu, potrivit Mediafax.

Citește și Iorgulescu privește jumătatea "plină" a insolvenței: Poate pune cluburile pe linia de plutire

Selecţionerul aşteaptă ca echipa să confirme în meciul cu Moldova: "Nu cred că se poate discuta despre oboseală. Suntem într-o perioadă de pregătire, jucătorii sunt obişnuiţi cu astfel de antrenamente, de cantonamente. Aştept ca echipa să confirme cu Moldova. Aş vrea ca jucătorii să îmi arate că încrederea mea poate fi răsplătită printr-un joc bun. Sper ca jocul să aibă mai multă claritate", a precizat Iordănescu.

Reprezentativa divizionară a României a câştigat, cu scorul de 1-0, partida amicală disputată, marţi, pe stadionul Mardan (Antalya), în compania echipei georgiene Sioni Bolnisi, în cadrul stagiului de pregătire din Antalya.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Dumitraş '65.

Următorul meci va avea loc, sâmbătă, de la ora 17.00, cu Moldova.

Cele mai citite

Simona Bucura-Oprescu a discutat cu omologul spaniol despre acordarea dublei cetăţenii pentru românii din Spania

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a discutat joi, la Madrid, cu vicepremierul şi ministrul Muncii şi Economiei Sociale din Spania, Yolanda Diaz Perez, despre cooperarea...

Rafila dă o veste bună pentru tratamentul cancerului: se înființează primul centru de Protonoterapie din Europa de Sud-Est

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că joi a fost demarat studiul de piaţă pentru construcţia, la Institutul Oncologic Bucureşti, a primului Centru Naţional...

Deciziile adoptate de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat o serie de măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă