11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăLifestyleÎn aprilie, angajaţii au fost preocupaţi mai mult de Sărbătorile Pascale decât...

În aprilie, angajaţii au fost preocupaţi mai mult de Sărbătorile Pascale decât de schimbarea jobului

Însă, numărul de aplicări a înregistrat o uşoară creştere, de 5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, job-urile din domenii precum financiar-contabilitate, transport şi resurse umane au fost cele mai căutate în luna aprilie, potrivit BestJobs.

”Pentru a doua lună consecutiv, specialiştii în resurse umane sunt cei mai activi în căutarea unui nou job, cu un volum total de peste 24.000 de căutări în lunile martie şi aprilie. În continuare, cele mai căutate joburi continuă să fie în domenii precum financiar-contabilitate, cu peste 25.000 de căutări în luna aprilie, nivel similar cu lunile anterioare, şi transport, cu peste 17.000 de căutări, dar în scădere faţă de luna martie cu 37%”, se arată în comunicat.

Alte domenii care au atras atenţia candidaţilor în luna aprilie au fost inginerie, vânzări şi IT, cu un volum total de căutări de peste 34.000. Enel, Oracle şi Amazon Development Center au atras cei mai mulţi candidaţi în luna aprilie, peste 5.000 de aplicanţi, potrivit platformei.

”Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus de Enel (1.968 aplicări), Oracle România (1.880 aplicări), Amazon Development Center (1.731 aplicări), Banca Transilvania (1.610 aplicări), Unilever (1.538 aplicări), British American Tobacco (1.479 aplicări), UPC România (1.462 aplicări), Deichmann (1.352 aplicări), Alpha Bank (1.333 aplicări) şi Alka Trading (1.313 aplicări)”, se arată în comunicat.

Şi în luna aprilie au existat candidaţi care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs.

”Astfel, companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna aprilie au fost: Oracle, cu 106 aplicări spontane, Alka Trading, cu 101 aplicări spontane, Banca Transilvania, cu 96 aplicări spontane, British American Tobacco, cu 85 aplicări spontane, şi Dräxlmaier, cu 82 aplicări spontane”, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă