Parafrazând un film celebru, putem vorbi, în București, de „un taxi numit dorință“, adresat persoanelor cu dizabilități locomotorii. E unica șansă de a se deplasa mai rapid pentru nişte oameni pe care autoritățile se fac adesea că nu-i văd.
După un accident pe care l-a avut acum aproape doi ani, Nicoleta are nevoie să meargă de patru ori pe lună la spital. Pe de altă parte, vestea bună este că medicii i-au spus că e recuperabilă şi deja a trecut printr-o serie de intervenții chirurgicale. Nu vrea să intre în alte detalii, însă dincolo de scaunul cu rotile în care e obligată de soartă să stea, nu se poate să nu remarci o femeie tânără – are numai 26 de ani – și frumoasă. Este absolventă de studii universitare, în domeniul administrației publice și afacerilor. Destinul i s-a schimbat, dramatic, peste noapte. Și de atunci și-a dat seama că lumea o privește cu totul altfel. Nu toți, ține să remarce, dar ideea este că destui se feresc de ea.
De pildă, atunci când trebuie să cheme un taxi, să meargă la spital. Nicoleta îi precizează dispecerului că este o persoană cu probleme în privința deplasării, iar reacţia vine repede: i se spune că nu există mașini adaptate pentru astfel de cazuri. Dar s-a întâmplat și ca unii taximetriști, după ce au văzut-o în scaunul cu rotile, să nu mai dorească să onoreze comanda, cel puţin pentru faptul că le-ar putea murdări portbagajul. Trebuie să strângi scaunul cu rotile și să-l așezi în portbagaj, dar dacă roțile scaunului sunt murdare, apare o „problemă”. La fel mi-au spus și alți oameni aflați în situații ca a Nicoletei.
Mai mult decât suferința fizică, dacă mai pui la socoteală și faptul că ești exclus din societate, asta e și mai dureros, zic ei. Nu există rampe la diverse clădiri publice. Chiar și când ieși din propriul bloc e o mare problemă, cineva trebuie să te ajute să cobori scările. Cu tot cu căruț. Nu este, deci, de mirare că acești oameni au o viață socială restrânsă. Dar ceva s-ar putea, uşor-uşor, schimba.
Cum funcționează „taxiul“ special
Am asistat ieri la momentul în care, pentru București și Ilfov, a fost lansat un serviciu dedicat celor cu dizabilităţi locomotorii. Un fel de taximetrie specială. Este vorba despre o mașină adaptată scopului propus. Cele două locuri pentru pasagerii din spate au fost înlocuite cu un sistem care permite urcarea în mașină a omului, cu tot cu scaunul cu rotile. Din mașină coboară o rampă, scaunul e prins în centuri, apoi tractat la rampă şi introdus în automobil. În interior, alte dispozitive de siguranță, care fac ca scaunul cu rotile să stea nemișcat, cu omul din el, pe timpul deplasării. La destinație, scaunul e coborât pe aceeași rampă, cu ajutorul centurilor.
Tot acest sistem costă 9.000 de euro şi este fabricat de o firmă din Cluj, explică reprezentanții Asociației Județene Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoanele cu Handicap. Este o asociație înființată în 2001 care și-a creat și o structură de economie socială. Au fost în acest mod angajate zece persoane, dintre care cinci cu dizabilități. Sunt oferite, între altele, servicii de transport adaptat persoanelor cu dizabilități locomotorii, dar și de întreținere a scaunelor cu rotile. Toate fondurile obținute, conform legislației întreprinderilor sociale, sunt reinvestite în dezvoltarea acestui tip de activitate.
Amenzi pentru autoritățile locale
Asociații similare din țară au lansat, la rândul lor, recent, un astfel de serviciu de taximetrie, în Ploiești, Sibiu, Timișoara, Brașov, Buzău, Piatra Neamț. Cât privește serviciul pentru București și județul Ilfov, rețineți numărul de telefon 0724.208.633, la care, din luna aprilie, va putea fi chemată mașina specială. Tariful va fi de 3,2 lei pe kilometru. Managerul de proiect pentru zona București-Ilfov, Andrei Pari, spune că legislația noastră prevede ca autoritățile locale să deconteze aceste servicii. Tot ce trebuie să facă persoanele cu dizabilități este să solicite primăriilor activarea acestei măsuri a decontării.
Alte țări au servicii mult mai dezvoltate în domeniu. La noi, unde statistica arată că oamenii aflați în asemenea situație, la nivel de țară, ar fi de ordinul câtorva sute de mii, este abia începutul civilizației. Cu adevărat suntem rudimentari, dacă ne gândim că, anul trecut, 38 de municipii-reședință de județ, dar și Primăria Capitalei au fost amendate de Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării din cauză că n-au asigurat transportul în comun pentru locuitorii cu dizabilităţi. Organizațiile neguvernamentale suplinesc lipsa de implicare din partea autorităților. Este încă o picătură într-un ocean, dar, totuși, un început!
