40 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăLifestyleFood“Rusaliile negre”: 65 de ani de la deportatea a peste 40.000 de...

“Rusaliile negre”: 65 de ani de la deportatea a peste 40.000 de oameni în Bărăgan. Unica lor „vină” era că se născuseră aproape de graniţa cu fosta Iugoslavie

Nici măcar în ziua de azi cei care au fost deportaţi în Bărăgan, în 1951, nu sunt bine văzuţi de autorităţile statului român. „Noi îi deranjăm că existăm. Dar nu scapă de noi, pentru că suntem martori ai ororilor acelor vremuri”, spune Petru Mirciov, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan.

Citește și: Deportaţii. Povestea celor mutaţi într-o noapte pentru că „dăunau socialismului“

Este o pagină a istoriei noastre care nu se găseşte încă în manuale, remarcă interlocutorul. Cu referire la ceea ce s-a întâmplat cu 65 de ani în urmă. Era a doua zi, după Rusalii. Tocmai de aceea ziua cu pricina este denumită de martorii acelor orori „Rusaliile negre”. Pentru că atunci, în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, regimul comunist a deportat, prin forţa armelor, peste 40.000 de oameni care trăiau în localităţile din apropierea graniţei cu fosta Iugoslavie.  

Povestea unuia dintre martorii acelei tragedii

Am scris pentru prima oară despre aceste orori în urmă cu trei ani, când l-am cunoscut pe unul dintre martorii acelor vremuri, Petrică Panduru. Acelaşi om mă sună, zilele trecute, să mă anunţe că marcarea celor 65 de ani de la deportările în Bărăgan va fi reprezentată de un simpozion organizat la Timişoara, unde vor veni cei care au trecut prin acele cumplite vremuri. După cum remarcă preşedintele asociaţiei, de care vorbeam la început, se pare că azi mai trăiesc cel mult 15% dintre cei obligaţi, în 1951, să-şi părăsească locul în care s-au născut, gospodăria, tot. Tabloul pe care mi l-a făcut Petrică Panduru este edificator. El remomorează scene pe care le-a văzut atunci când avea 17 ani. Eu am scris, încercând să-mi imaginez şocul prin care au trecut acei oameni. Era trecut de miezul nopții când trei indivizi au dat buzna în casă, înarmați. Ne-au amenințat cu pistoalele, strigând că trebuie să părăsim locuința în care trăisem o viață. Nu ne-au zis unde vom merge, ci numai că un ordin, de sus, ne obligă să uităm pe veci locul în care ne-am născut, la doi pași de malul Dunării, în comuna Șimian.

Posibile explicaţii ale ororii

Sigur că îți pui întrebarea ce avea regimul comunist cu oamenii din apropierea graniței cu Iugoslavia. Aici e un cumul de motive. Pe de-o parte, iugoslavii aveau în acea perioadă o politică separată de cea sovietică. Se produsese o ruptură ideologică în blocul comunist. De parcă ar fi vrut să realizeze un cordon de protecție împotriva unui virus, regimul de la București vrea să „curețe” comunitățile din imediata apropiere a frontierei cu Iugoslavia de toate „elementele” care, vezi Doamne, ar fi dăunat construirii socialismului. Cei luați din casele lor și duși în Bărăgan erau oameni de vază din localitățile lor, gospodari, niște modele de verticalitate. Așa, de pildă, îmi spune Petrică Panduru despre tatăl său, Petre, care fusese negustor, dar și un bun meseriaș în prelucrarea lemnului. Aveau casă în toată legea, gospodărie frumoasă. Tatăl său a susținut financiar, în perioada interbelică, ridicarea unui monument în Șimian, dedicat oamenilor din comuna asta care, pentru țară, au căzut la datorie în cele două războaie mondiale.

Diabolica organizare a comuniştilor

Trebuie remarcat faptul că regimul comunist dispune de forţe uriaşe şi de o diabolică organizare, încât a putut ca în numai o noapte să deporteze peste 40.000 de oameni. Cifra în sine este încă o dispută, pentru că în unele cărţi şi raporarte se vorbeşte de peste 44.000 de oameni, alte surse arată puţin peste 40.000 de suflete dezrădăcinate. Acelaşi om de care vorbeam, Petrică Panduru, povesteşte despre bărbații înarmați care au confiscat buletinele de identitate ale părinților lui. Băiatul din acea vreme avea numai 17 ani. Această familie este obligată ca în cel mult trei ore să ia din casă ce dorește, apoi să plece. Afară, în fața porții, fuseseră aduse două căruțe, în care cei evacuați puteau să încarce lucrurile. Au luat îmbrăcăminte, mâncare, un covor, un dulap, mașina de gătit. S-au urcat și cei patru membri ai familiei în căruțe și la drum, spre gara din Șimian. Ajunși aici, au văzut că mai erau încă șase familii, în aceeași situație. Li s-a spus tuturor să rămână pe o rampă înaltă, în dreptul căreia staționau, de regulă, vagoanele de marfă. Au stat acolo două zile, până când alți oameni din localitățile învecinate au fost aduși la gară. Toți după același tipar, în căruțele în care înghesuiseră la repezeală cele mai importante lucruri din gospodăria lor. Apăruse zvonul că vor fi duși la Constanța, apoi în Rusia.

Cele 18 sate ale deportaţilor din Bărăgan

Se știe că au existat 18 comune ale deportaților în Bărăgan. Le poți vedea acum pe o hartă. Doar acolo. Niște puncte care pornesc din sud, din apropiere de Călărași, și urcă, de-a lungul Dunării, până la Galați. Niciunul din acele sate nu mai există azi. Se mai spune în acea Hotărâre 326, ca să vedeți cum minciuna devenise politică de stat, că regimul de la București a dispus cheltuirea unei sume uriașe la acea vreme – 1,5 miliarde de lei – pentru construirea celor 18 comune, însemnând atât casele oamenilor, cât și clădirile publice. Viișoara, Răchitoasa, Olaru, Salcâmi, Dâlga, Movila Gâldului, Valea Viilor, Fundata, la care se adaugă Dropia, Pelican, Ezeru, Lătești, Măzăreni, Zagna, Bumbăcari, Schei, Frumușica, Valea Călmățuiului. Acestea sunt numele satelor. Viața lor a fost scurtă, pentru că în 1956 politica s-a schimbat, iar deportații au avut voie să se întoarcă în locurile de baștină. Casele din pustietate și-au păstrat totuși, până în 1964, statutul de închisoare, de data asta pentru deținuții ieșiți din penitenciarele propriu-zise, dar care, dintr-un motiv sau altul, nu puteau fi cu totul liberi. Satele terorii au fost rase de pe fața pământului în 1964.

Despăgubiri de formă

Deși a existat o decizie a Consiliului de Miniștri din 1955, cu numărul 326, care arăta că deportații se pot întoarce în locurile unde s-au născut, reintrând în posesia caselor pe care le-au avut, nu s-a întâmplat așa. Aflu de la interlocutorul meu că familia lui și-a găsit casa, în Șimian, transformată parțial în bodegă. „Nici nu aveam voie să intrăm în casa noastră. Am primit permisiunea să stăm în șură, pe urmă într-o cameră din spate. Au trecut mulți ani până când tata a reușit să recupereze casa întreagă, în urma unor procese”, spune Petrică Panduru. După cum remarcă preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, Petru Mirciov, e încă departe de a spune că foştii deportaţi au fost despăgubiţi în totalitate de statul român. Şi nu e vorba numai de acele compensaţii pentru casele pierdute, ci în special pentru animalele din gospodăriile lor, dar şi de utilajele agricole.

Manualele de istorie

Dincolo de toate, autorităţile statului român nici măcar nu s-au sinchisit să vină la simpozionul de la Timişoara şi la comemorarea celor dispăruţi în acele cumplite vremuri ale deportării. Ceea ce îl face pe preşedintele Acociaţiei să remarce că „noi îi deranjăm că existăm”. Una dintre concluziile acestei întruniri din Banat, la care au participat o serie de scriitori şi istorici – pentru că există nenumărate cărţi scrise, după 1990, pe tema deportaţilor – este că acest amplu subiect ar trebui să fie oglindit în cărţile de istorie. Tineretul trebuie să ştie adevărul despre acele orori. “Pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple niciodată”, a conchis Petre Mircioiu.

 

 

Cele mai citite

Ordonanța antidrog modificată, publicată în Monitorul Oficial

Guvernul a aprobat pe 11 iulie proiectul de modificare a ordonanței referitoare la siguranța rutieră, introducând o schimbare semnificativă. Marți, 16 iulie, ordonanța modificată...
Ultima oră
Pe aceeași temă