Costumul popular a fost o constantă în viața Oanei Pîrvan: când avea șapte ani, bunica i-a pus în mână acul și ața, să ”umple niște boboci”. Când viața ei a a alunecat pe un drum fără ieșire, tot costumul popular a salvat-o: de la primul port cusut integral de mâna ei la un atelier de pe urma căruia trăiește nu a fost decât un pas.
Începutul: Costumul galben
Oana Pîrvan este o tânără antreprenoare din Satul Ponoarele, comuna Mehedinţi, care a reuşit să facă o afacere din pasiunea pentru portul popular. Tânăra de 32 ani a cochetat multă vreme cu cântatul. A participat la mai multe festivaluri de muzică populară și, timp de un an, a lucrat în Ansamblul Danubius, din Drobeta Turnu Severin. În 2008, însă, a fost dată afară, întrucât nu avea studii în domeniul muzical.
Acela a fost momentul în care Oana s-a refugiat în pasiunea ei: a cusut primul costum popular, pe care l-a purtat, apoi, la mai multe concursuri folclorice. Acolo, a fost admirată, iar colegii de cântec și-au dorit costume similare cu al ei.
Astfel, dacă pe unii eșecul îi demotivează, pe Oana a impulsionat-o să lupte: „(Concedierea, n.red.) m-a afectat tare mult, mă obişnuisem cu salariul, cu colectivul, mi se părea că e bine ceea ce fac. În perioada asta, dacă tot nu mai aveam job, nu mai aveam nimic, m-am apucat de cusut. Mi-am facut primul costum popular, un costum galben, costum pe care colegii de cântec l-au apreciat şi au dorit, la rândul lor, câte un unul. Ăsta a fost începutul meu“, povesteşte Oana Pîrvan.
Oana se autocaracterizează ca un om simplu, de la ţară, cu principii ferme de la care nu se abate niciodată, și care a pus, dintotdeauna, preţ pe părerea celor din jur. Cu o modestie ieşită din comun, tânăra evită să vorbească despre ea ca fiind meşter popular şi spune că se află într-un continuu proces de învăţare.
A participat la cursuri de antreprenoriat, pentru că şi-a dorit să facă lucrurile ”ca la carte” şi acum vrea să afle cât mai multe despre promovarea online, deoarece vrea să fie prezentă şi pe reţelele de socializare. În aceaşi timp, cumpără cărţi, studiază costume populare vechi, pentru a le reproduce. Dacă mulţi tineri de vârsta Oanei doresc să se stabilească într-un oraş mare, unde să-şi găsească un loc de muncă bine plătit, ea recunoaşte că nu ar pleca pentru nimic în lume din satul Ponoarele.
„Ești tânără, ce știi tu despre costumul popular?”
A început cu un atelier deschis în propria casă, în care lucrau ea, mama şi bunica ei. În scurt timp, datorită numărului mare de comenzi, a angajat mai multe femei din sat. Ulterior, a accesat fonduri europene și și-a deschis propriul atelier de costume populare.
În atelierul „Acul şi Aţa”, se confecţionează costume populare pentru bărbaţi şi femei şi ii tradiţionale, toate realizate manual, doar cu acul şi aţa. Deşi, la început, nici măcar familia nu a sprijinit-o, dorinţa de a răzbi în viaţă a ajutat-o meargă mai departe. Recunoaşte că au fost multe momente în care spunea că va renunţa, că e prea greu, însă, a doua zi, o lua de la capăt cu un entuziasm molipsitor.
„Eşti tânără, ce ştii tu despre costumul popular? Asta mi se spunea la început. Trebuia sa demonstrez că ştiu despre ce vorbesc şi să arăt că sunt făcute de mine”, povesteşte Oana. Cu o ambiţie ieşită din comun, ea s-a încăpăţânat să-şi deschidă propria afacere, care acum s-a extins şi este cunoscută la nivel naţional.
Ea povesteşte cu mândrie că toate costumele realizate în atelier sunt făcute manual, cu ajutorul războiului de ţesut, acului şi a aţei, maşina de cusut fiind folosită doar pentru ansamblarea costumelor tradiţionale bărbăteşti.
A învăţat să coasă când avea vreo şapte ani, de la bunica ei. Primele modele pe care bunica a învăţat-o au fost nişte floricele. Oana îţi aminteşte cum bunica îi spunea „ia şi tu de umple nişte boboci”. Mai târziu, a învăţat să folosească războiul de ţesut, aşa că a fost capabilă să creeze modele mult mai ample.
„Când mi-am deschis afacerea, nu mi-a fost foarte greu cu mâna de lucru, mama mea ştia să lucreze, bunica, deşi pensionară, m-a ajutat şi ea, dar şi câteva femei în vârstă. Aşa a fost începutul, cu două-trei femei, acum vorbim de 25 angajate”, subliniază Oana Pîrvan. Ea a ţinut să precizeze că greul a început apoi, când trebuit să le înveţe pe cele tinere ce însemnă arta populară. Multe din fetele pe care Oana le-a angajat la atelier nu ştiau nici măcar să folosească acul şi aţa. Cu răbdare, artista le-a învăţat tot ce ştia de la bunicile ei. Până şi integrarea în colectiv a trebuit explicată, recunoaşte tânăra, mai ales în condiţiile în care în atelierul ei au păşit femei care nu mai lucraseră niciodată.
Primul risc: Eu nu te caut să te ameninț, eu îmi recuperez banii
Prima mare comandă pe care atelierul condus de Oana Pîrvan a trebuit s-o onoreze a fost de 52 de costume, pentru Ansamblul de la Ponoarele. Artista a participat la o licitaţie organizată de Primăria Ponoarele, pe care a şi câştigat-o, dar pentru care nu avea o bază financiară.
Pentru că îşi dorea tare mult să realizeze costumele, Oana povesteşte cum a luat cartea de telefoane şi a sunat la o fabrică de la Covasna să ceară o mână de ajutor. A explicat bărbatului de la celălalt capăt al firului că este o tânără la început de carieră, că a câştigat o licitaţie, dar că nu are materia primă.
„Nu l-am cunoscut pe domnul acela, dar mi-a trimis tot ce am avut nevoie, doar pe baza unei copii a contractului pe care îl aveam cu comuna Ponoarele. Am fost dispusă să mă duc până acolo. Mi-a zis: «nu, vreau o copie după contract şi vreau să ştiu că eşti o tânără la început de drum şi că te ţii de cuvânt. Însă, îţi spun că, dacă nu te ţii de cuvânt, eu te caut şi nu te amenint, dar am să-mi recuperez banii»”, povesteşte cu emoţie Oana.
Ea admite că a riscat foarte mult, dar spune că a făcut asta doar pentru că era, într-adevăr, dornică să ducă proiectul la bun sfârşit, să demonstreze că este capabilă să facă faţă unei astfel de provocări. Timp de şase luni a lucrat, împreună cu alte şapte femei, la cele 54 costume, reuşind, astfel, să ducă la bun sfârşit proiectul şi să-i returneze datoria bărbatului de la Covasna.
De atunci, Oana a „prins gustul” lucrului şi a început să participe la tot mai multe licitaţii. Cea mai mare comandă realizată în atelier a fost de aproximativ 80 de costume, pe o durată de un an. Dacă ar fi să o ia de la început, Oana recunoaşte că nu ar mai proceda astfel, nu s-ar mai „arunca cu capul înainte”, ci ar face lucrurile pas cu pas.
Succesul: Primul târg internațional
Recunoașterea muncii Oanei a venit când artista a fost invitată să participe la o expoziție de profil la Berlin, ca reprezentantă a județului Mehedinți.
„Sunt foarte bucuroasă şi mândră că am avut ocazia să particip. Chiar dacă aş fi ştiut de târg, n-aş fi avut cum să ajung. A fost primul târg internaţional la care am participat”, povesteşte cu entuziasm Oana.
Tânăra își amintește că a fost felicitată de către organizatori pentru că, pe întreaga durată a expoziţiei, a tors şi a cusut. „Am fost atât de bucuroasă să vorbesc de munca mea şi că sunt apreciată. Am făcut o prezentare extraordinar de frumoasă. M-am bucurat de aprecierea unor oameni pe care altfel nu i-aş fi intalnit, de la ministri, la oameni de rând. Am stat patru zile, a fost suficient”.
Următorul pas pentru Oana ? Pături tradiționale și ii cu modele foarte vechi și broderii complicate. Astfel, tânăra arată că ”se poate”; trebuie doar să găsești lucrul la care te pricepi cel mai bine și să îl faci până îți iese perfect.
