25.1 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăLifestyleFoodRecesiunea cu faţă masculină

Recesiunea cu faţă masculină

Bărbaţii reprezintă două treimi dintre cele 11 milioane de persoane care şi-au pierdut începând din 2007, în SUA, locul de muncă. Potrivit ultimelor date, nivelul şomajului este în SUA de 9,9% printre bărbaţi şi de 7,8% printre femei, însă Larry Summers, consilierul în probleme economice al preşedintelui SUA Barack Obama, a estimat recent că şi peste 5 ani fiecare al 6-lea bărbat american cu vârste între 25 şi 54 de ani va fi şomer, scrie publicaţia americană Newsweek, citată de Agerpres.

Dacă aceşti bărbaţi vor avea noroc, de ei se vor îngriji soţiile, subliniază revista Newsweek, potrivit căreia în două treimi dintre gospodăriile americane femeile sunt deja susţinătorul financiar al familiei sau unul dintre susţinători, în timp ce în Uniunea Europeană (UE) femeile au ocupat 75 la sută dintre locurile de muncă create din 2000.

Chiar dacă se ia în calcul inegalitatea dintre salarii, economiştii prezic că până în 2024 femeia americană şi cea dintr-o serie de state bogate ale Europei va câştiga în medie mai mult decât bărbatul. În 13 din 15 categorii profesionale care, după cum este prognozat, se vor dezvolta mai repede ca altele în următoarele decenii, majoritatea angajaţilor sunt femei. Mai devreme sau mai târziu, tot femeile vor constitui majoritatea angajatorilor.

În SUA, printre absolvenţii de universităţi şi doctoranzi predomină femeile, care sunt cu 20% mai multe decât bărbaţii. Este mai puţin cunoscut că acelaşi trend se remarcă şi în multe dintre ţările în curs de dezvoltare: in Brazilia, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Rusia. Potrivit Newsweek, 86% dintre studenţii din Rusia sunt femei cu vârste între 18 şi 23 de ani.

Între timp, potrivit organizaţiei Women’s Learnind Partnership, nivelul de educaţie al femeilor influenţează direct economia ţării: pentru fiecare an de studiu al fetelor după şcoala primară, salariul mediu la nivelul ţării se majorează cu 20%, iar nivelul de mortalitate infantilă se reduce cu 10%.

De asemenea, un studiu al Center for Wok-Life Policy dezvăluie că 85 la sută dintre femeile din India şi 92 la sută dintre cele din EAU se consideră foarte ambiţioase (în SUA, astfel de femei sunt doar 36 la sută), iar 75 la sută dintre brazilience, indience, chinezoaice şi locuitoare ale EAU visează să devină cândva un important cadru de conducere. Desigur, în spatele acestor rezultate se află nevoia de o mai mare echitate economică – în ţările sărace, diferenţa dintre salariile bărbaţilor şi cele ale femeilor este foarte mare. Însă, experţii mai consideră că moştenirea comunismului a dat o lecţie uimitor de rodnică capitaliştilor contemporani.

Astăzi, corporaţiile încep să conştientizeze că femeile constituie speranţa lor. Potrivit mai multor studii, companiile care au mai multe femei în consiliile lor directoare sunt mai prospere. În ţările în curs de dezvoltare, urmările întăririi forţei economice a femeilor sunt cu precădere evidente, deoarece femeile reinvestec 90 la sută din veniturile lor în comunitate şi familie, în timp ce bărbaţii – doar 30-40 la sută, subliniază Newsweek.

Este adevărat că printre directorii de companii din topul Fortune-500 doar 3% sunt femei. În Brazilia, India, China şi EAU peste o pătrime dintre bărbaţi şi femei sunt de părere că la locul de muncă femeile sunt tratate în mod inechitabil. În China şi Rusia, profesiile care necesită 71-73 ore de muncă pe săptămână creează mari dificultăţi pentru educarea copiilor şi în general pentru gospodărie, iar în India şi Brazilia femeile pur şi simplu nu sunt în siguranţă să ajungă de unele singure la locul de muncă. Însă, femeile din aceste ţări au şi avantaje neaşteptate: de exemplu, generaţiile mai mari din familiile lor se ocupă de creşterea copiilor, remarcă Newsweek.

Şi totuşi, realităţile economice actuale sunt favorabile femeilor. Nu este exclus ca în “cultura muncii de birou” să se producă o adevărată revoluţie, iar restabilirea economică să aibă o faţă feminină, conchide publicaţia americană.

Cele mai citite

Tramvaiele opresc din nou în stația Eroii Revoluției. Zona a devenit cel mai nou și mai modern reper urban din Capitală

De la începutul acestei săptămâni, tramvaiele de pe liniile 1, 7, 10, 19 și 25 opresc în stația „Piața Eroii Revoluției”. În urma lucrărilor de modernizare...

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Paul Stănescu: „PSD va avea candidat la prezidențiale un membru al partidului”

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, spune că PSD va avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale și exclude varianta ca Mircea...
Ultima oră
Pe aceeași temă