Am mai spus şi cu alte ocazii, repet şi acum, eroii nu sunt doar în manualele de istorie, ei trăiesc şi azi, printre noi. Avem onoarea, aşadar, să fim contemporani cu un adevărat erou naţional, şi cuvintele nu sunt deloc mari, pentru că acesta este adevărul atunci când vorbeşti despre Ion Iovcev, profesorul, românul, patriotul. Cel care, de un sfert de secol, conduce unica şcoală românească din Tiraspol, capitala aşa-numitei republici separatiste Transnistria, aflată sub papucul Moscovei.
Cuvinte printre gloanţe
Am rugat pe domnul profesor Iovcev, zilele trecute, având în vedere că ziarul „România liberă” va tipări un supliment dedicat Marii Uniri de la 1918, să scrie un eseu despre ce înseamnă pentru domnia-sa acest eveniment din destinul României. Vreau să vă spun că nu a trecut mai mult de o zi şi am primit de la profesorul Iovcev textul pe care îl veţi citi în continuare. Sunt cuvintele unui om care, îmi dau seama, simte româneşte cu mult mai mult decât o facem noi, în România. Pentru că a gândi şi a vorbi româneşte în Transnistria e foarte periculos. Să nu uităm că în şcolile româneşti din stânga Nistrului s-a deschis focul, în 1992, asupra literelor româneşti de pe tablă, de faţă cu elevi şi profesori. Să nu uităm că cele opt şcoli româneşti din Transnistria au fost vandalizate în mai multe rânduri de forţele separatiste, cel mai crunt episod fiind în 2004. Tocmai de aceea cântăresc atât de mult cuvintele profesorului Iovcev, atunci când spune : “N-am trădat anul 1918!”.
Născut în sudul Basarabiei
”Sunt născut în sudul Basarabiei, în fostul judeţ Cahul, comuna Găvănoasa. Trei judeţe, Cetatea Albă, Ismail şi Cahul au fost incluse în componenţa României la Mica Unire din 24 ianuarie 1859. Deci localitatea în care m-am născut a făcut parte din Regat. Aceasta a fost benefică pentru populaţia de aici, unde s-au păstrat mai bine limba română, obiceiurile şi datinele strămoşeşti. Dar evenimentul cel Mare a avut la 27 martie 1918, atunci când Sfatul Ţării a votat Actul Unirii cu Patria-Mamă, România! Cel mai important eveniment din secolul al XX-lea pentru poporul român! În perioada sovietică, atât la şcoală, cât şi la facultate ni se vorbea despre acest eveniment ca o trădare din partea Sfatului Ţării. Cu toate aceastea, chiar şi atunci părinţii, unii din intelectuali, ne vorbeau despre viaţa oamenilor în perioada administraţiei româneşti. Despre şcoala românescă, despre biserică, despre viaţa culturală. Tatăl meu s-a mândrit toată viaţa cu cele şapte clase româneşti pe care le avea. În fiecare localitate au fost construite scoli, biserici, drumuri pietruite, care s-au pastrat si astăzi, bunăoară la Bolgrad. Toată lumea cunoştea şi vorbea o frumoasă limbă românească, atât românii, cât şi minorităţile naţionale. Toţi trăiau în înţelegere şi bunăvoinţă. Multe se pot povesti din cele ce am auzit de la părinţi. Aparatele de radio, în perioada sovietică, erau acordate la foarte multă lume la postul de radio Bucureşti. Şi totuşi am aflat mult mai mult odată cu sosirea perioadei de eliberare naţională”.
“Eram încrezători că anul 1918 se repetă”
“În anul 1989, în ziua de 31 august, a fost decretată Legea despre limba de stat. Am revenit la alfabetul latin, haina firească a Limbii Române. Am redobândit prin lege imnul ”Deşteaptă-te române”. Atât de multă bucurie şi speranţă! Eram încrezători că anul 1918 se repetă. Dar n-a fost să fie. Cu părere de rău, clasa politică, atât de aici, din Basrabia, cât şi cea de la Bucureşti, au trădat speranţele oamenilor. Noi, cei din Transnistria, care am optat pentru această cauză, ne-am pomenit într-o situaţie extraordinar de dificilă. Pentru a păstra Limba Română, şcoala românească, pe parcurs de un sfert de secol am riscat cu sănătatea, rafuiala fizică, maltratări, ameninţări, atentate, arestări. Se cunoaşte foarte bine prin ce am trecut. Cu toate acestea, n-am trădat interesele naţionale, a rămas aprinsă făclia naţională românească. N-am trădat anul 1918!”.
Speranţa nu moare niciodată
“De la cel mai mare eveniment au trecut 98 de ani. Aproape un secol, însa astăzi, ca niciodată, este posibilă Reunirea Basarabiei cu Patria-Mamă, România! Si dacă nu vor face-o politicienii, o vor face oamenii de rând, tinerii, societatea. Orice popr se va mântui numai şi numai reîntregit! Anul 1918 la uşă bate! Numărătoarea inversă a început! Doamne ajută!”.
Nemuritoare cuvinte
Voi reaminti, în continuare, cuvintele profesorului Ion Iovcev cu ocazia interviului pe care i l-am luat în toamna trecută. L-am întrebat, între altele, ce înseamnă pentru domnia-sa Limba Română.
"Limba Română este Patria mea" vorba poetului. Limba română este totul, este existența noastră ca neam. Nu în zadar sepratiștii luptă atât de aprig împotriva școlilor românești, împotriva Limbii Romăne. La început, a fost cuvântul. Și cuvântul a fost Însuși Dumnezeu! Dumnezeu a vorbit și a plâns printre aștri, pentru noi, doar în Limba noastră românească! Limba Romănă pentru mine e totul, deoarece primele cuvinte le-am rostit în această limbă. Este limba lui Eminescu, a lui Vieru, a lui Blaga! Vorba poetului, "mai bine mut o viață întreagă, decât să-mi vorbiți în altă limbă!". Doar și când vorbesc, și când plâng, și chiar când tac, tot în Limba Română o fac. Este o limbă atât de frumoasă, și-i stă frumos îmbrăcată doar în straile Latine! Dacă s-a ajuns să împuște în aceste Litere, atunci se poate înțelege pentru ce luptăm noi aici. Luptăm pentu Limba noastră cea Romănă, pentru dăinuirea noastră ca Neam. Luptăm și rezistăm în fața deznaținalizării în stânga Nistrului. Din păcate, acești rau-făcători încă n-au înțeles că nu se poate distruge o Limbă cu Kalașnicov-ul, deoarece Ea nu este materială, Ea este Spirit, Ea este Sufletul nostru, iar Sufletul este nemuritor”.
Am vrut să ştiu şi ce înseamnă, în viziunea sa, demnitatea.
"Demnitatea o are omul care nu în vorbe, ci în fapte, demonstrează dragostea de Neam, de Țară, de Limbă, de Popor, de Istorie. Ești demn de a fi o particică a Poporului Român. Să contribui și tu, oriunde ai fi, pentru a îmbunătați starea Națiunii. Vrem, atât la București, cât și la Chișinău, o Țară integră și puternică, cu o inimă sănatoasă, Guvernul, cu o minte lucidă, Președintele, cu un suflet mare, Parlamentul, într-un organism sănătos. Dragi români din Țară și de pretutindeni, numărătoarea inversă a început. Se apropie marele eveniment, reîntregirea Țării!".
O chestiune despre care aproape nimeni nu discută
Se vorbeşte azi tot mai mult despre unirea Republicii Moldova cu România. Dar, în acelaşi timp, îşi face tot mai mult simţită prezenţa un scenariu. Anume că unirea va însemna ca hotarul de est al României să se oprească la Nistru. Cu toate că, din punct de vedere al statalităţii, Republica Moldova înseamnă şi raioanele din stânga Nistrului. Situaţia poate deveni astfel extrem de complicată pentru românii de acolo, inclusiv pentru cele opt redute ale Limbii Române din Transnistria. Am vrut să ştiu de la profesorul Iovcev cum vede această problemă.
“Toate regimurile comuniste au fost totalitare, insă regimul comunist sovietic a fost cel mai monstruos. Spun aceste cuvinte deoarece, pe lângă faptul că au fost sacraficați milioane de oameni, totodată s-a încercat și să se distrugă credința, sufletul, să se creeze un "nou om". O nouă comunitate de oameni, poporul sovietic, indivizi fără identitate, limbă, istorie. Oameni care doar să proslăvească partidul comunist, "realismul socialist", să vorbească doar în limba rusă, pentru că în această limbă a vorbit "marele Lenin". La această nouă comunitate de oameni, populatia de pe malul stâng al Nistrului a avut "marea fericire" de-a adera în 1924, îndată după formarea marelui imperiu al răului, cum a fost numit de Reagan. Tot atunci s-a format așa-numita RSSAM, un fel de "republică moldovenească nistreană" de azi. Să mai ținem cont și de faptul că regiunea din stânga Nistrului a fost acaparată de ruși încă din 1792, cu 20 de ani înaintea Basarabiei. Se poate spune cât de mult este dusă în eroare populația băștinașă din Transnistria, în privința indentității. Dar cu toate că trăim într-un mediu informațional rusesc, totuși avem acces la Internet, mai și călătorim. Se aude și se cunoaște si aici despre eventuala unire a Republicii Moldova cu România, după cum este și firesc. Mulți oameni sunt duși în eroare, oameni care au o mentalitate învechita, de tip sovietic, însă sunt și cei care doresc cu sinceritate să se petreacă acest eveniment istoric însemnat. După părerea mea, eveniment ce va avea loc în viitorul apropiat. Este dureros, dacă populația românească de aici va rămâne în afara Țării. Rusia va face tot poslbilul ca hotarul să se oprească la Nistru. Ce va reprezenta Transnistria, în aceste condiții, ce fel de "țară" va fi, nu-mi închipui. Un lucru este cert. Dacă nivelul de viață în partea dreaptă a Nistrului va fi mai înalt, adică în teritoriul ce va face parte din Romanla, atunci vor cere unirea nu numai romanii din Transnistria, ci și rușii, ucrainenii. Cunosc mentalitatea oamenilor de aici. De bine nu fuge nimeni! Chiar dacă teritoriul din stânga Nistrului nu va face parte din Romania, școala românească trebuie să existe. Cred, în același timp, că vom avea refugiați de pe malul stâng al Nistrului pe cel drept, așa cum s-a întâmplat în perioada interbelică. Oameni care traversau Nistrul cu riscul vieții, fugind din "raiul" comunist. Crezul meu a fost și rămâne întregirea neamului românesc. Basarabia a fost ruptă din trupul României, de aceea îi aparține. Adevărul istoric trebuie să triumfe!”.
