Mii de turişti vin în fiecare an într-un sat din Harghita să vadă o adevărată minune a naturii: rezervaţia geologică şi floristică Tinovul Mohoş, cunoscută şi ca „Rezervaţia plantelor carnivore”. Vizitatorii pot admira aici şi planta care produce otrava ce omoară fără să lase urme.
Intrăm în crater, după ce am urmat poteca pe care ne-a indicat-o ghidul, un student la medicină din părţile locului. Ajungem la un fel de poartă. Un „zid” al pădurii. Pătrundem printr-un culoar îngust, aplecându-ne, să nu ne lovim de crengile mari, încovoiate. Am trecut cu bine. Dintr-o dată ni se deschide în faţă o cu totul altă lume, bizară. Linişte ciudată. Şi poteca s-a transformat. Nu mai e de pământ, cum era până la „poartă”. Acum e din lemn. Poteca podită pare să „plutească” deasupra solului. Ghidul ne spune să mergem numai pe acest drum din lemn, care se întinde pe o lungime de peste 800 de metri. Localnicii au făcut poteca asta, cu cinci ani în urmă. Au înfipt drugi din lemn în sol şi pe ei se sprijină noua cărare. Am încercat la un moment dat şi solul, la câţiva paşi de podeţ. Ghidul ne zice să sărim uşor. Sărim. Pământul joacă sub noi. Parcă am sări pe un pat din arcuri. Dar nu e pământ propriu-zis sub picioarele noastre. E un strat din muşchi, deasupra, şi turbă, dedesubt. Un strat care în unele locuri are 40 de centimetri grosime, iar în alte părţi ajunge şi la cinci metri. Sub acest acoperământ e un lac cu o adâncime de 60 de metri. Lacul are suprafaţa de 80 de hectare. Atât de mare e craterul în care „plutim”. Ghidul ne arată culmile înconjurătoare. Vedem marginea craterului. Aici este rezervaţia „Tinovul Mohoş”, la 1.050 metri altitudine. La 20 de kilometri de staţiunea Tuşnad, în judeţul Harghita. Ne aflăm într-un lanţ vulcanic, între munţii Ciomatu şi Puturosu.
„Frumoasa” care devorează libelule
Tinovul e o mlaştină oligotrofă, după explicaţiile ştiinţifice. Oligotrof e solul sărac în substanţe minerale şi nutritive. Mlaştină formată într-un crater vulcanic. Ceva unic în Europa Centrală şi de Est. Povestea zonei ar fi început, din câte se ştie, cu 30.000 de ani în urmă. Când aici au avut loc două erupţii. Prima s-a petrecut chiar în locul în care suntem noi acum. Cea de-a doua erupţie a fost în apropiere, acolo unde s-a format Lacul Sfânta Ana. Cenuşa rezultată din craterul de la Sfânta Ana a colmatat lacul deja format în „căldarea” Tinovului, favorizând apariţia muşchiului de turbă – „solul” mişcător pe care călcăm azi. Pe acest tărâm ciudat au apărut apoi plante la fel de ciudate, o parte dintre ele fiind unice în România. Cum sunt cele carnivore. Parcă ne-am afla într-o farmacie, pentru că fiecare plantă are efectele ei, unele benefice, altele ucigătoare. Roua cerului – ce denumire frumoasă, nu-i aşa?! Dar în spatele numelui se află moartea insectelor. Petalele viu colorate, predominând roşul şi verdele, sunt acoperite de picături, ca de rouă. Aceea e capcana! E un feromon care atrage gâzele. Odată prinse, victimele sunt descompuse, încetul cu încetul, cu ajutorul unor secreţii ale plantei. Există şi un hibrid, rezultat din planta-mamă, capabil să prindă chiar şi insecte mai mari, precum libelulele. Din loc în loc „plutesc” în aer gheme de vată. E o altă specie, de data asta „pacifistă”, care se numeşte Bumbă-căriţa. Nu acelaşi lucru se poate spune despre rozmarinul de turbă, o plantă de zece ori mai toxică decât mătrăguna. Şi mai are o „calitate”, substanţa care se face din planta asta nu poate fi detectată la autopsie, decât la cel mult 72 de ore după decesul omului sau animalului care a consumat otrava. După acest interval, substanţa se descompune singură. Dispare astfel din corp cauza morţii. Ni se prezintă apoi meri-şorii, nişte rude ale afinelor, care pot fi folosiţi contra intoxicaţiilor, dar şi în tratamentele pentru boli de inimă şi ale căilor urinare. Planta aceasta e verde tot timpul anului. Solul din crater e acoperit de peste 20 de specii de muşchi de turbă. Altă „specialitate” a zonei este reprezentată de Pedicuţă, o plantă capabilă să absoarbă radonul – gaz radioactiv.
Lacurile cu fund dublu
Din loc în loc, stratul de muşchi şi turbă este „spart” de ochiuri de apă, negre. Culoarea e de la turbă. Lacuri mici, ca întindere. Două pot fi vizitate, poteca podită ducându-ne până la ele. Pe marginea apei sunt balustrade, de care nu avem voie să trecem. În total, pe cuprinsul Tinovului sunt 20 de asemenea ochiuri de apă. Şi de data aceasta avem de-a face cu un fapt ciudat. Patru lacuri au fund dublu. Spre adâncuri au forma unei amfore. Albia li se închide la mijloc, apoi se redeschide spre al doilea fund. Se ştie că în mlaştină s-au înecat, de-a lungul timpului, doar animale rătăcite prin locurile astea. Nu există însă informaţii despre oameni care şi-ar fi găsit sfârşitul aici. Oricum, regula e clară – în Tinovul Mohoş se merge numai cu ghid. Poteca podită a fost făcută astfel încât să mergi pe acolo pe unde solul este cât mai sigur, fără teamă că te afunzi. Şi mai e un motiv – să nu calci peste minunăţiile care se întind la tot pasul.
1.000 de ani într-un metru de turbă
Peisajul e întregit de ciudata pădure care acoperă mlaştina. Arbori de mică înălţime răsar din turbă. Crengile lor contorsionate par să fi fost „victimele” unei forţe devastatoare. Pin silvestru, mesteacăn pitic şi mesteacăn pufos – sunt speciile predominante. Dacă nu poţi cuprinde cu palmele tulpina unui asemenea copac, înseamnă că acela are mai mult de 80 de ani, ne spune ghidul. Zona se află în vizorul specialiştilor. De pildă, cei de la Universitatea Babeş-Bolyai au descoperit recent un strămoş al păianjenului cosaş. Pentru cercetători, stratul de turbă poate să „vorbească”. Se iau probe din sol. Dacă sondezi la un metru adâncime, poţi vedea ultimii 1.000 de ani. Descoperi astfel calitatea aerului, gradul de poluare şi cauzele poluării dintr-o anumită epocă. Turba are această calitate, de a conserva istoria.
Încercări de distrugere a Tinovului
În ciuda importanţei ştiinţifice pe care o are, dar şi a spectacolului pe care îl oferă turiştilor, mlaştina Tinovului a fost de mai multe ori, de-a lungul istoriei, în pericol de dispariţie. S-a încercat desecarea ei, prima oară în 1906, apoi în 1946, când a fost săpat un canal pentru scurgerea apei din crater. Desecarea a fost reluată în 1989. Autorităţile de atunci au crezut că pot folosi turba sub formă de combustibil. Dar s-a constatat repede că e de slabă putere, drept pentru care operaţiunea s-a împotmolit. Asta este istoria pe care ne-a prezentat-o un om al acestor locuri. Pasionat de natură, dar convins în acelaşi timp că turiştii pot fi atraşi spre un loc nu numai frumos, dar şi bine administrat. Toţi îl cunosc drept Loţi Baci pe omul din faţa noastră, un bărbat între două vârste. Dar pe el îl cheamă Kereszy Laszlo.
Omul care păzeşte pădurea
Imediat după ‘89, Loţi Baci a înfiinţat o societate de pază, cu mai mulţi consăteni de-ai săi. Ca să păzească Tinovul, abia scăpat de la distrugerea pe care i-o doriseră comuniştii. „Mulţi râdeau de mine la vremea aia. Ce faci, Loţi, păzeşti pădurea?!”, îşi aminteşte. Dar el s-a ţinut de ideea lui. Trebuie spus că în zona asta a existat, încă din 1897, un composesorat. Un tip de asociere între ţărani, aşa cum se practică în Transilvania. Oamenii îşi foloseau pământul în comun. Ideea de composesorat a dispărut pe timpul comunismului, dar a reapărut după 1990. Aşa a renăscut şi composesoratul din satul Lăzăreşti. O localitate din componenţa comunei Cozmeni, aflată la poalele mun-ţilor vulcanici. Sătenii şi-au redobândit terenurile pe care se află întreaga rezervaţie – atât Tinovul Mohoş, cât şi Lacul Sfânta Ana. Pe o suprafaţă totală de 435 de hectare. Ce să faci cu pământurile, să bagi vitele în Tinov, să tai pădurea? Rezervaţia are şi un mare avantaj, fiind încadrată de două staţiuni renumite – Tuşnad şi Balvanyos. A fost momentul în care Loţi Baci a unit 225 de proprietari de teren din satul Lăzăreşti în jurul soluţiei de a proteja rezervaţia, spunându-le că prin turism pot câştiga bani. Cu atât mai mult cu cât, în anul 2001, prin Legea 462, privind ariile protejate, statul a dat posibilitatea comuni-tăţilor locale de-a lua în custodie rezervaţiile naturale.
Turişti de pe toate continentele
„Statul n-a mai investit nici un ban pentru întreţinerea re-zervaţiei, după ce oamenii şi-au luat pământurile înapoi”, ne spune Loţi Baci. El a devenit custodele Rezervaţiei „Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoş”. Localnicii au reuşit în scurt timp să creeze un sistem capabil să păstreze intact miraculosul teritoriu şi să atragă mii de turişti de pe toate continentele, în fiecare an. Există rangeri care patrulează în zonă, pentru a împiedica orice fel de distrugere. La intrarea în rezervaţie primeşti un sac pentru gunoi. Dar sunt şi pubele, să nu arunci cine ştie ce ambalaje pe jos. Grupurile de turişti care merg spre Tinovul Mohoş sunt împărţite în funcţie de limba pe care o vorbesc. Ghizii, mulţi dintre ei studenţi, dar şi dintre localnici, cunosc câteva limbi străine. Oaspeţii au la dispoziţie parcări, camping, chioşcuri de unde poţi cumpăra mâncare ori suveniruri. Există locuri amenajate pentru grătar, lemnele sau cărbunii fiind puse pe un suport metalic. Nu ai voie să aprinzi focul direct pe pământ, pentru a evita incendiile. Apa menajeră este adusă de la 16 kilometri distanţă, în cisterne. Rezervaţia e săracă în izvoare, un exemplu fiind chiar Lacul Sfânta Ana, cu o adâncime de până la şapte metri, care îşi asigură debitul numai din precipitaţii.
„Un caz fericit”
România deţine în prezent arii protejate pe 17% din teritoriul său. Zone de o deosebită impor-tanţă ştiinţifică şi turistică şi-au dobândit, după 1990, statutul pe care îl meritau. Este deja de notorietate programul „Natura 2000″, care militează în favoarea tuturor ariilor protejate de la noi. Specialiştii au recunoscut im-por-tanţa rezervaţiei geologice şi floristice Tinovul Mohoş din judeţul Harghita, o serie de plante de aici bucurându-se, tocmai pentru că sunt rare, de ceea ce se numeşte „interes comunitar”, adică al Uniunii Europene. Turistul care ajunge azi la Tinovul Mohoş este întâmpinat cu următorul mesaj, din partea Composesoratului Lăzăreşti – „fiecare din noi ajutăm Rezervaţia, dacă respectăm regulile simple de convieţuire cu natura, dacă atingem doar cu privirea plantele şi animalele, dacă iubim natura”.
80 de hectare reprezintă diametrul craterului în care se află rezerva-ţia Tinovul Mohoş.
60 de metri este adâncimea lacului din crater.
30.000 de ani este vârsta acestui loc, în care au apărut specii de plante unice în Europa.
