Prima grădină socială din România a început să dea roade anul trecut, în satul buzoian Poieni. Legumele cultivate în sistem bio ajung la clienţi din Bucureşti, iar veniturile obţinute sunt îndreptate spre două centre sociale din judeţul Buzău. Sistemul a fost pus la punct de voluntara americană Denise Deshaies, care de opt ani trăieşte în România.
Cu ghiozdanul în spate
Am cunoscut-o în Bucureşti, la Târgul Economiei Sociale – ONGFest – ediţia 2013. Didi stătea în faţa unei măsuţe, cu aerul de liceancă şi ghiozdanul în spate, îmbrăcată ca de drum lung. Şi greu, de munte. Deloc întâmplător s-o vezi astfel pe Denise Deshaies, dacă afli că de opt ani, de când trăieşte în România, se luptă să schimbe ceva în viaţa oamenilor din două sate cocoţate pe “acoperişul” judeţului Buzău. Unde a reuşit, cu implicarea altor organizaţii neguvernamentale din ţara noastră, acum, în plină criză economică, să creeze un sistem economic de-a dreptul revoluţionar, pentru noi. Prima grădină socială din România produce legume şi zarzavaturi bio pentru clienţi din Bucureşti, dar în acelaşi timp şi beneficii materiale pentru satele Poieni şi Pănătău.
“Democraţia nu funcţionează decât atunci când oamenii se implică”
Democraţia nu e doar o figură de stil, în opinia unui american.”Democraţia nu funcţionează decât atunci când oamenii se implică”, e convinsă Didi. Vreau să ştiu mai multe despre femeia pe care am cunoscut-o. Iar ea îmi spune că s-a născut în Connecticut, s-a specializat la facultate în limba franceză, talentată în pictură şi desen. Dar mai mult decât orice, de la vârsta de nouă ani, a fost pentru ea ideea de voluntariat. “Am în familia mea doi unchi misionari, unul în Kenya, altul în Jamaica. Şi bunica implicată în voluntariat”, zice Didi. Ea se află acum într-o ţară, ca România, în care voluntariatul e abia la început, nu mulţi oameni îmbrăţişând ideea asta. “Când nu eşti plătit în bani, răsplata cu adevărat importantă, de care te bucuri, e satisfacţia că ai realizat ceva. Tinerii ar trebui să fie voluntari, pentru că aşa descoperă diverse activităţi şi îşi dau seama ce ar dori să facă în viaţa lor”, zice ea. Ca voluntar a fost, mai întâi, cercetaş, apoi a lucrat în grădiniţe, în ferme unde se cultivau fructe, în Oregon, şi în California. Ca studentă, s-a alăturat organizaţiilor care militează, în SUA, pentru protecţia mediului şi reforma electorală. “Nu poţi să închizi ochii şi să te retragi undeva. Trebuie să te implici. Să ai atitudine activistă”, continuă interlocutoarea mea.
O viaţă dedicată voluntariatului
Schimbăm amândoi idei numai în limba română. “Nu ştiu încă prea bine gramatica limbii române, dar vreau să mă perfecţionez”, spune Didi. De voluntariat n-a uitat nici când a fost pentru un an în Franţa, printr-o bursă, pentru aprofundarea limbii franceze, ajungând pe atunci şi în Belgia, unde a lucrat ca bucătăreasă, la o fermă. A fost primul ei contact cu agricultura alternativă. Vorbeşte apoi despre o creşă din Verona în care a lucrat. Patru ani a stat în Italia. “Prin voluntariat viaţa e atât de bogată şi de frumoasă, înveţi din experienţele pe care zilnic le ai, cunoşti oameni. Afli despre idei originale, creative!”, îşi rememorează Didi propria viaţă. Şi-a făcut repede bagajele, în 2010, şi a plecat în Haiti, după cutremurul care a devastat acea ţară, să dea o mână de ajutor. Remarc amintirea durerii şi morţii pe chipul ei. Dar are totuşi puterea să treacă uşor de la o stare la alta de spirit.
Grădina socială de 1,4 hectare
Ne vedem, iată, de drumul nostru, acum, spre Buzău. O întreb dacă a fost prin România, din 2005, de când trăieşte aici, să viziteze tot felul de obiective turistice. “Nu prea”, recunoaşte ea. “Eu am fost cu munca mai mult”, zice. Nu stă o clipă locului, cât durează călătoria noastră. Face tabele diverse. Lucrează la un nou proiect, tot legat de grădina de legume, fără să ia în seamă peisajul care ne înconjuară, cât ne deplasăm cu maşina, deşi am trecut de Ploieşti şi munţii încep să ne dea târcoale. Acum vorbeşte mai mult cu specialistul care ne însoţeşte, Gabriel Corbu, doctorand la Facultatea de Biotehnologii din Bucureşti, cel care, de anul trecut, a pus la punct gradina socială, cu o suprafaţă de 1,4 hectare. Didi are acum ideea de-a aduce copiii în grădina asta, pe cei de la oraş, să le arate legumele, să le spună povestea lor. “Ei trebuie atraşi spre natură, să înţeleagă, dar printr-o poveste, prin personificare”, gândeşte cu voce tare americanca. Şi îşi tot notează ce are de făcut în continuare. “Nu lasă nimic la voia întâmplării, totul să fie pus la punct, în amănunt”, o caracterizează Gabriel, cunoscând-o de patru ani. Am intersectat şoseaua Buzău-Braşov şi în zona asta, în satul Poieni, întâlnesc povestea primei grădinii sociale, numită grădina ASAT. Iniţialele vin de la Asociaţia pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti. Privirea se rostogoleşte în valea asta largă, până departe. Hai printre răsaduri şi solarii! “Aici nu se lucra nimic”, zice Didi, până când ea a venit cu ideea să pună pământul acesta la treabă. Gabriel verifică starea culturilor, şi pe cele din câmp, şi în solarii. Totul e în regulă, zice el, cu toate că vremea a fost destul de capricioasă până acum.
Mai multe organizaţii neguvernamentale în sprijinul americancei
Principiul grădinii sociale funcţionează astfel – oameni din mediul urban cumpără produsele, câştigând sănătate, dacă mănâncă bio, dar, în acelaşi timp, beneficiari ai acestei activităţi sunt şi alţi oameni, cei din comunitatea în care se află terenul unde se cultivă legumele şi zarzavaturile. Prima recoltă a fost anul trecut. Lansarea oficială a proiectului a fost în ziua de 7 martie, la Muzeul Ţăranului Român. Didi n-a ezitat să ia coşuri cu produse din grădina socială şi să meargă cu ele şi la Ambasada SUA, cu deplin succes. Trebuia neapărat să găsească oameni care să cumpere aceste coşuri. A găsit ajutor la Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidaritate – CRIES. “Am ajutat la formarea unui grup de 35 de persoane, în Bucureşti, care să cumpere aceste produse. Vrem să vedem dacă această componentă de solidaritate funcţionează la prima grădină socială ASAT din România, deschisă în satul Poieni. Modelul acesta va fi funcţional şi în Timişoara, din luna iunie, acest an”, mi-a spus ulterior Mihaea Veţan, preşedintele CRIES. Prima grădină socială a beneficiat de consultanţă de specialitate din partea Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – FDSC – pentru managementul fermei, adăugându-se implicarea NESST – organizaţie care promovează incubatoarele de afaceri.
36 de coşuri cu legume într-un sezon
Ca să primeşti coşurile cu legume, faci un abonament al cărui cost este de 1.600 de lei. Iar în contul acestor bani vei primi într-un sezon, adică din aprilie până în decembrie, în fiecare săptămână, câte un coş plin cu tot felul de bunătăţi din grădina din Poieni. Nu mai puţin de 36 de coşuri, în total. Genul acesta de solidaritate între consumatori şi producători este aplicat şi în grădini sociale din Franţa. O comunitate mică, în care nu există locuri de muncă, are şansa de a-şi câştiga pâinea din vânzarea produselor bio. Două femei din satul Poieni şi-au găsit astfel loc de muncă în grădina socială, cu un salariu de 700 de lei pe lună, plus contract de muncă. “Am dezvoltat conceptul de grădină socială ASAT pentru a contribui cu o abordare inovatoare în domeniul inserţiei sociale”, adaugă Mihaela Veţan, de la CRIES. Terenul pe care se află grădina socială din Poieni aparţine Asociaţiei AMURTEL, al cărei director general, pentru România, este noua mea cunoştinţă, americanca Denise Deshaies. Didi, aşa cum e cunoscută de toată lumea.
“Ziua portilor deschise” pentru schimbarea mentalităţilor
Ce-ar fi să vină într-o zi cineva la un magazin şi să spună aşa – “am văzut că aveţi faianţă spartă. O vreau eu”?!, la care vânzătorii magazinului, mirându-se de “nebuna” care cere aşa ceva, umplu mai mulţi saci şi-i spun – “poftim, descurcă-te cu ei”. Didi a făcut aşa ceva, când a vrut să dea culoare zidurilor exterioare ale Centrului de Zi din satul Pănătău. Norocul ei că autorităţile locale i-au dat tot sprijinul, când a spus că vrea să ofere o masă caldă tuturor copiilor din localitatea asta, la prânz, după ce ies de la şcoală. Centrul a fost deschis în 2007 şi are un nume predestinat – “Izvorul speranţei”, ca o promisiune că aceşti copii nu vor abandona şcoala. “Primăria a pus la dispoziţie clădirea”, povesteşte americanca. Nu a fost prea uşor cu mentalităţile oamenilor, în condiţiile în care, în acelaşi sat, încă din anul 1990, Asociaţia AMURTEL deschisese un Centru de Plasament, unde sunt îngrijiţi copii orfani. Azi sunt în “Familia AMURTEL” zece copii abandonaţi în spitalele din întreaga ţară, dintre care doi cu dizabilităţi, crescuţi aici din primele zile de viaţă. Unii localnici mai au şi acum impresia că cine ştie ce sectă vrea să convertească aceşti copii. “Toţi au fost botezaţi în religia ortodoxă”, spune Didi. A vrut să dea sătenilor posibilitatea să cunoască ce face această organizaţie, aşa că în fiecare an, pe 4 iunie, e organizată “ziua porţilor deschise”. Lumea a venit, curioasă, a văzut, a priceput. Cu atât mai mult cu cât în Centrul de Plasament lucrează 12 localnici, având grijă de orfani. Lucrurile fiind clarificate, a fost mai uşor ca noul Centru de Zi să fie acceptat de comunitate. Americanca a reuşit să obţină finanţare de la Fundaţia de Cooperare Olandeză şi clădirea din centrul Pănătăului a fost utilată cu tot ce e necesar pentru găzduirea a 65 de copii din sat. Ei nu numai că mănâncă aici, dar îşi fac şi temele şi mai ales se joacă împreună. “Niciunul dintre cei 65 de copii n-a abandonat şcoala”, aud de la Larisa Brutacu, directoarea Centrului de Zi, ea însăşi localnică, la fel ca şi Dorina Pascu, bucătăreasa. Vreau să ştiu câţi dintre aceşti copii nu ar avea ce să mănânce la prânz, dacă n-ar veni aici. Larisa se gândeşte puţin şi apoi spune – vreo 20. Copiii stau în acest loc până cel târziu la ora 16.00, apoi pleacă fiecare spre casa lui. “Oamenii apreciază că a venit cineva din afara localităţii şi ajută. E nevoie de exemple practice”, conchide Denise Deshaies.
Tinerii Isteţi din Pănătău
Parafrazând un roman celebru, am putea vorbi despre “o americancă la Pănătău”, care scoate din amorţeală un sat întreg, pe copii şi tineri strângându-i în “TIP”. Iniţialele vin de la “Tinerii Isteţi din Pănătău”. Ce oare putea să promoveze voluntara Didi? Voluntariatul, evident! Una dintre primele acţiuni a fost legată de ajutorarea bătrânilor din sat, prea bolnavi să se mai poată ridica din patul lor. Tinerii au mers la oamenii aceia acasă, le-au dus mâncare, le-au spus o vorbă bună şi i-au ajutat la treburile gospodăreşti. Dar după muncă mai trebuie şi distracţie, aşa că tot voluntarii de la TIP au organizat şi discoteca sătească. După care s-au întors la muncă, de data asta la strângerea gunoaielor din albia pârâului care străbate localitatea sau de pe izlaz. Lumea ieşise pe uliţe şi-şi făcea cruce, văzând-o pe americanca asta, cu ghiozdanul ei în spate, cum dă un alt sens noţiunii de comunitate. “Fiecare om trebuie să simtă că el contribuie cu ceva. Avem nevoie de latura altruistă”, spune Didi în limba română, deşi pentru unii ideile astea ar părea în altă limbă. Dar ea stă acum pe una dintre uliţele satului Pănătău şi vorbeşte apăsat – “vreau să fac ceva pentru comunitate! De care să beneficieze oamenii de aici”.
Proiectul unei fabrici de conserve
Copiii o întâmpină pe Didi într-un fel anume. Văd în ochii lor sclipirea bucuriei. Şi la centrul de plasament, şi la centrul de zi. O strigă pe nume şi vorbesc cu ea de parcă le-ar fi prieten de joacă. Şi ea chiar ştie să se joace. Spune apoi că a vrut să facă grădina socială şi pentru cei de la centrul de plasament. Unii nu vor avea poate şansa unui loc de muncă în altă parte. Atunci măcar în grădină să se simtă folositori. Şi retribuiţi pentru munca lor. Sunt invitat la masă, la centrul de zi, iar Dorina, un adevărat maestru bucătar, ne serveşte cu delicatesele pe care şi copiii le mănâncă. Legumele proaspete tocmai ce-au fost aduse din grădina din Poieni. E o zi în care au venit aici şi voluntari din Italia, la treburi gospodăreşti, aşa că atmosfera se animă. Americanca vorbeşte apoi despre o mică fabrică de prelucrare a legumelor şi fructelor, în Pănătău. Unde să lucreze tinerii din localitate. Contează pe sponsorizări şi pe voluntari. Se duce la diverse conferinţe, explică ce vrea să facă. “Rezolv eu până la urmă şi acest proiect”, zice convinsă Didi. Contează şi pe fondurile primite de la sponsori din străinătate, cu ajutorul organizaţiei internaţionale din care ea însăşi face parte. Americanca îşi scoate carneţelul, notând cu exactitate ce are de făcut mâine.
