Politicile sociale incoerente şi lipsite de viziune au accelerat trendul descendent al natalităţii de după 1990. În 2013, în România s-au născut cei mai puţini copii de la al doilea război mondial încoace. Anual, numărul nou-născuţilor din România scade cu mii sau chiar zeci de mii. Despre prăpastia în care se rostogolesc statisticile natalităţii vorbesc specialiştii în demografie de ani de zile. Se scriu studii, rapoarte, lucrări, se fac recomandări. Fără rezultat, cifrele ignoră grijile experţilor şi continuă să scadă.
Astfel, în 2010, s-au născut 212.199 copii în România. Un an mai târziu, cu aproape 16.000 mai puţin. Numărul celor născuţi în 2012 a fost de 180.714. Apoi, 2013 a intrat în istoria neagră a natalităţii din România: s-au născut doar 176.013 de copii, cei mai puţini din istoria modernă a ţării.
„2013 a fost primul an în care numărul de născuţi vii este mai mic de 180.000. După Revoluţie s-a înregistrat un trend descrescător, au mai existat mici perioade de creştere, dar 2013 a marcat acest minim. Din seriiile de date, este evident că am atins minimul din 1960, dar e aproape sigur că reprezintă minimul de după al doilea război mondial“, anunţa la începutul acestei veri preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei. Două săptămâni mai târziu, institutul publica şi imaginea de ansamblu, a unei populaţii în scădere şi îmbătrânite: „populaţia rezidentă a României a scăzut la 1 ianuarie 2014 cu 0,4% faţă de 1 ianuarie anul trecut, coborând sub pragul de 20 milioane de locuitori, respectiv la 19,94 milioane de persoane, aproape 57% din locuitori având vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani.“
„Politici sociale incoerente
şi ineficiente“
Vina acestor cifre negre o poartă autorităţile inapte să ia măsuri coerente şi continue de încurajare a natalităţii, spun sociologii. Tinerele familii aleg să facă doar un copil sau niciunul din cauza nesiguranţei financiare, a ajutorului infim din partea statului, a lipsei creşelor şi grădiniţelor. Încercările de redresare sau măcar de stabilizare a natalităţii au fost rare şi, drept urmare, au rămas fără efect. Declinul previzil i-a îngrijorat pe factorii de decizie de la cele mai înalte niveluri.
În 2009, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România a elaborat raportul „Riscuri şi inechităţi sociale din România“ şi a înfierat, încă din primul paragraf, măsurile din ultimii ani: „Politicile sociale din România sunt incoerente, ineficiente, sunt reactive și oferă soluţii ad-hoc la crize specifice, au obiective contradictorii, sunt lipsite de viziune, de abordare strategică, nu se bazează pe evidenţe, pe indicatori sociali, nu recurg la monitorizare şi evaluare a programelor curente şi anterioare.“
Raportul, care recomandă luarea de măsuri prin care cifrele să fie ţinute în frâu, trage un semnal de alarmă cu privire la ce va aduce, peste ani, această natalitate scăzută.
„Reculul natalităţii şi conservarea unui nivel scăzut al acesteia îşi vor arăta cu forţa efectele economice negative în deceniile viitoare prin accentuarea procesului de îmbătrânire demografică şi deteriorarea raportului de dependenţă economică.“
Dar şi recomandările raportului sunt vagi: „Cea mai importantă dintre recomandările care emană din aceste realităţi şi perspective este nevoia adoptării unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi, eventual – pe termen lung – o stabilizare a numărului populaţiei (care nu va putea fi decât mai mic în raport cu cel actual).“
Concluziile îngrijorătoare i-au determinat atunci pe specialişti să anunţe un al doilea raport, dedicat exclusiv riscurilor demografice. Dar incoerenţa măsurilor e vizibilă însă şi în cazul celor care arată cu degetul spre astfel de incoerenţe. Astfel, al doilea raport nu a mai fost niciodată realizat.
„La vremea respectivă, s-a luat decizia ca al doilea raport al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, raportul privind riscurile demografice să nu mai fie întocmit“, a transmis „României libere“ purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea, fără a accepta să ofere o explicaţie pentru această decizie.
Cornul şi laptele, printre politicile statului
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), instituţia care poartă cea mai mare responsabilitate în politicile sociale care ar duce la creşterea natalităţii, spune că face multe pentru „stimularea cuplurilor de a avea copii“.
„Facem precizarea că reprezentanţii MMFPSPV se preocupă în permanenţă de îmbunătățirea condițiilor de trai pentru familiile cu copii“, transmit oficialii instituţiei, care fac referire la creşterea indemnizaţiei pentru mame de la 75% la 85% din media veniturilor nete din ultimele 12 luni şi la acordarea stimulentului de 500 de lei pentru mamele care se întorc la muncă mai devreme de un an de la naşterea copiilor.
Oficialii amintesc şi de „majorarea nivelului venitului minim garantat cu 8,5%, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013, și cu 4,5%, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2014. Mai mult, a fost majorată atât limita de venituri până la care se acordă alocația pentru susținerea familiei (de la 370 lei/membru de familie la 530 lei/membru de familie, cu menținerea a două intervale de venituri 0 – 200 lei/persoană și 201 lei/persoană – 530 lei/persoană), cât şi cuantumul ei, cu 30%, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013.”
Reprezentanţii ministerului mai trec în lista lor de măsuri şi „programe pentru copiii aflați în procesul de învățământ: «Cornul și laptele», distribuirea de fructe, acordarea de rechizite, burse sociale, burse de studii și burse de merit.“
Franţa: indemnizaţie
de 2.000 de euro
Măsuri care nu funcţionează, după cum arată statisticile. Situaţia ţărilor vestice arată cu totul altfel: perioada concediului maternal este mult mai mic, de maximum câteva luni, dar indemnizaţiile primite sunt cu mult mai mari, potrivit unei analize a Radio România Actualităţi. Astfel, în Franţa mamele pot sta acasă între 8 şi 46 de săptămâni, în funcţie de diferite criterii, dar indemnizaţia lunară în timpul concediului maternal este de peste 2.000 de euro. În plus, sistemul de suport – creşe şi grădiniţe, face faţă cu brio cererilor.
În Olanda, mamele pot sta acasa doar patru luni, dar primesc lunar 100 la sută din salariu, iar salariu mediu brut lunar este de aproape 3.000 de euro. În Italia, mamele primesc la naştere o mie de euro, ca ajutor, iar concediul este de cinci luni, perioadă în care femeia primeşte 80 la sută din salariu.
Ţările vestice îndeamnă mamele să se întoarcă la muncă mai repede, dar nu fără a le oferi ajutor în creşterea copiilor, fie că este vorba de indemnizaţii substanţiale, creşe de stat, grădiniţe. În unele state, angajatorii au camere speciale unde mamele întoarse la muncă, dar care încă îşi mai alăptează copiii, să colecteze lapte matern.
„Printre cele mai scăzute natalităţi din Europa“
În România, însă, nataliatea a fost printre ultimele griji ale autorităţilor, care nu au înţeles pericolul din spatele îmbătrânirii populaţiei, spun sociologii. Poate pentru că rezultatelor unor astfel de măsuri nu ar fi avut timp să se vadă pe perioada mandatului lor.
„Clasa politică nu s-a preocupat niciodată de situația demografică a țării, cu responsabilitate, competenţă și continuitate. Pe de altă parte, se știe că avem bugete cârpite, doar pentru supraviețuire“, spune profesorul universitar Vasile Gheţău, director al Centrului de Demografie al Academiei Române.
Acesta a explicat, pentru „România liberă“, de ce 2013 a intrat în istorie ca anul negru al natalităţii. Astfel, explică specialistul, la recensământul populației din octombrie 2011 s-au aplicat recomandările Comisiei Europene şi în populația rezidentă a țării nu au fost incluse cele 2,3 milioane de români care se află în alte țări, unde au reședința obișnuită.
„Populația rezidentă astfel definită este cea care se calculează anual de INS. Potrivit principiului reședinței obișnuite, în numărul de născuți din România se includ acei copii aduşi pe lume de mame care au reședinţa în țară, fiind excluși deci născuții aduşi pe lume de femei românce, dar rezidente în alte țări. În felul acesta, pentru anul 2013 cifra născuților din România este de 176.000, nefiind incluse cele 22 de mii de născuți de la femei românce având reședința în alte țări“, spune Gheţău.
Astfel, rata natalităţii în anul 2013 a fost de numai 9 născuţi la 1.000 de locuitori. „Cu sau fără cele 22 de mii de născuți, natalitatea rămâne printre cele mai scăzute în Europa. Prin eliminarea născuților respectivi, scăderea naturală a populației României a fost în anul 2013 de 73.000 de locuitori. Este o pierdere umană imensă și care se va amplifica în viitor, după anii 2025-2030, când toți născuții vor fi aduși pe lume de femeile din generațiile mai mici născute după anul 1990. Împreună cu o migrație externă negativă, această scădere naturală accelerează dramatic procesul de depopulare a țării, aflat printre cele mai ridicate în spațiul UE“, explică specialistul. Acesta recomandă politicienior să nu stimuleze natalitatea în vremuri de criză economică, socială şi politică: “Ce natalitate am stimula? A cui?”
Întemeierea unei familii, amânată
Statisticile arată că numărul cuplurilor care fac al doilea copil este din ce în ce mai mic, de la an la an.
„Fără doi copii la un cuplu o populație nu își poate asigura simpla înlocuire a generațiilor. Astăzi revin 1,3 copii la o femeie (= un cuplu)“, spune Gheţău.
Spusele sale sunt reflectate de cifrele oficiale: în 2010 au făcut şi al doilea copil 65.009 cupluri, iar în în 2011, doar 58.593, pentru ca în 2012 să scadă la 57.390. În spatele acestor date stau însă şi explicaţii de natură socio-umană. Tinerii întemeiază familii mai târziu, abia după împlinirea profesională. Uneori, e prea târziu.
„Multe cupluri amână actele biologice în detrimentul împlinilor socio- profesionale. Când sunt împlinite, văd că nu pot rămâne şi, de aici, un cerc vicios“, explică prof. dr. Nicolae
Suciu, manager al Maternităţii
Polizu. Soluţia stă în consultarea tinerilor, pentru ca politicienii să iasă din zona măsurilor seci şi ineficiente şi să afle care sunt piedicile reale din calea întemeierii unei familii.
„Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să cunoaștem opinia tinerilor asupra problemelor situației demografice a țării și asupra mijloacelor care i-ar putea determina să aibă copii. După ce vom cunoaște opinia populației tinere, și a întregii societăți – opinia publică, clasa politică, specialiștii, societatea civilă, biserica, școala, mass-media – ,vom putea elabora, cu multă competență și responsabilitate o strategie demografică pe termen lung și foarte lung. Altfel, totul este o iluzie“, conchide Vasile Gheţău.
PICAJ
Natalitatea ultimilor cinci ani
2009 – 222.388 nou-născuţi
2010 – 212.199
2011 – 196.242
2012 – 180.714
2013 – 176.013
Notă: Cifrele din 2012 şi 2013 nu includ nou-născuţii românilor cu rezidenţă în alte ţări .
Sursa: Institutul Naţional de Statistică (INS)
SCĂDERE
Cuplurile cu doi copii, din ce în ce mai rare
2009 – 67.452 nou-născuţi (al doilea copil)
2010 – 65.009
2011 – 58.593
2012 – 57.390
Sursa: INS
2012
Natalitatea, după vârsta
mamelor
Sub 15 ani: 746 de nou-născuţi
15-19: 18.205
20-24: 42.103
25-29: 52.591
30-34: 44.005
35-39: 19.102
40-44: 3.820
45-49: 136
50 şi peste: 6
Sursa: INS
