» In timp ce santierele de constructii se inchid unul dupa altul, meseriasii supravietuiesc muncind fara acte la renovari si reparatii de apartamente.
» Multi dintre zugravi, faiantari, zidari si instalatori prefera sa lucreze pe bani mai putini doar pentru a avea de lucru. Unii accepta si plata in rate.
» Nu toti meseriasii insa sunt dispusi sa taie din pret. Constructorii din comuna Floresti, judetul Giurgiu, celebri in toata tara, prefera sa traiasca din rezerve si sa astepte sfarsitul crizei economice.
"Da, dom’le, lucrez la negru, sigur", recunoaste faiantarul. Meseriasul primeste telefoane de la unul, de la altul. "Unii m-au chemat dupa ani de zile. Le facusem niste lucrari, le-au placut, tot pe mine m-au vrut", se faleste mesterul. Gura lumii e cel mai bun "telefon". Te recomanda vecinii, rudele, prietenii, fostii clienti. "Eu
mi-am lasat mereu loc de buna ziua pe unde am trecut", completeaza interlocutorul meu, care se recomanda, simplu, Nae. Nu-si da numele. "Doar nu sunt nebun sa-ti zic cum ma cheama, ca lucrez la negru, nu?", dupa care intram in alt subiect. Cel despre criza. Nu se mai fac case, santierele vechi au "inghetat", adio cartiere rezidentiale. Doar niste schele in bataia vantului si ziduri goale, pustii. si totusi, desi majoritatea santierelor au "inghetat", constructorii muncesc.
Cateva comenzi pe saptamana
Lucrari mici, tencuieli, fatade, interioare, niste faianta, o gresie, reparatii de tevi prin casa omului. Cam atat. Asta se face acum in domeniul constructiilor. De-asta nu mai vezi santierele mustind de lucratori. Acum furnicarul s-a mutat in casele vechi, la blocuri, pe unde mai e de lucru. Nae are destui prieteni care au sarit din "barca" multor firme de constructii, pana sa se scufunde, din cauza recesiunii, dupa care baietii au inceput sa lucreze in particular. Asa se face treaba acum – daca ai o comanda mai mare, strangi cativa oameni, faci o echipa si te duci la munca. Comenzi sunt, nu cinci-sase pe saptamana, ca in vremurile bune. Acum, doua-trei, dar sunt. "Ce, fara sa fii angajat la firma nu poti sa muncesti?", se ratoieste "negrul".
Instalator de criza
Alt mester si-a pus un anunt pe internet. Multi zidari, faiantari, dulgheri au facut la fel. Vezi la tot pasul, navigand prin reteaua informatica, anunturi de genul "Efectuez lucrari de calitate, preturi mici". Numai ca Mihai a avut o idee mai buna: a adaugat la anuntul sau un "carlig",sa agate mai usor clientii. A scris asa: "Instalator de criza. Preturi de criza". Raspunde imediat Mihai la celalalt capat al firului. Vreau sa stiu cat ma costa sa schimb toata tevaraia din casa. La preturile de criza. "Cate camere?" Zic si eu: "Doua camere". "Anul trecut, pentru o lucrare ca asta plateati dublu", ma anunta omul referitor la chilipirul de care am parte. Aproape ca-ti vine sa iei criza economica in brate, s-o pupi, la asa reducere de pret!
"Dar la o vila cum e?"– sunt curios. Mihai stie preturile actuale. Daca vrei sa faci instalatia electrica, instalatia de apa, toate finisajele din interior si din exterior, tot ce trebuie, te costa in total 12.000 de lei. Anul trecut, cand nu era criza, te costa cu 4.000 de lei mai mult. Tot el adauga si o alta informatie importanta: acum poti plati in rate, daca n-ai toti banii. Nu multe rate – doar doua, ce-i drept.
Patronii acuza munca la negru
"Negrii" incurca mult socotelile firmelor de constructii, recunoaste patronul unei societati de profil. Lucrurile nu mai merg bine, zice Pavel Costea. "Comenzile au scazut cu 30%. Tarifele s-au micsorat si ele cu pana la 45%. Singura care a crescut in constructii e munca la negru", e suparat seful. Are destui cunoscuti, patroni ca si el, care au dat faliment. "Un prieten tocmai si-a inchis firma, dupa 12 ani de munca in constructii", apoi se lasa linistea, ca la inmormantare. Dar mai e si alta jale, aflu de la manager. Nu se gaseste forta de munca de calitate. Multi se dau mesteri, dar nici pomeneala de asa ceva. "Avem mari probleme cu recrutarea de personal. Adevarul e ca in ziua de azi nu se mai invata meserie, ca pe vremuri", ofteaza patronul inainte sa incheiem discutia.
"Adevaratii meseriasi nu s-au intors din Spania"
Ce parere au insa clientii meseriasilor despre calitatea lucrarilor acestora? "E ca la loterie. Nu stii cine iti calca pragul", spune un bucurestean. "Eu am un vecin. stiu ca face treaba buna. Numai pe el il chem daca mi se sparge o teava", marturiseste altul. "Am zis sa nu lucrez cu d-astia la negru. Am adus trei firme la rand. Nu mint daca spun ca vreo 30 de indivizi au intrat in casa mea. si nimeni n-a facut treaba buna, nici la instalatia electrica, nici la cea de caldura, ca am vrut sa schimb tot. Habar n-aveau meserie. De nervi, am intrat in spital" – povestea unui proprietar de vila. "Daca iti calculezi o reparatie, sa pui la socoteala 30% in plus fata de cat stii initial ca trebuie sa platesti. Pentru ca meseriasii stiu cum sa te incarce la factura." "Am cunoscut pe unul care zicea ca se pricepe la toate. A venit acasa la mine, ca stie sa puna si faianta, si parchet, sa schimbe si tevi. Dar pe toate le-a facut prost." "Adevaratii meseriasi nu s-au intors inca din Spania si Italia", iata concluzia aproape unanima.
Comuna zugravilor, in hibernare
Am mers in comuna Floresti, la vreo 30 de kilometri de Capitala, acolo se zice ca sunt constructorii cei mai buni din Romania. Asa umbla vorba in breasla asta a faiantarilor, zidarilor si dulgherilor. Am intrat in comuna intr-o zi ploioasa si melancolica, potrivita unui subiect cenusiu precum criza. Strada principala era pustie. Ulitele, la fel. Case mandre ne-au intampinat peste tot, dovada ca localnicii au castigat bani buni la viata lor. Primul semn al crizei l-am vazut la o bodega unde ne-am tras sufletul dupa atata alergatura. Barmanita dadea mustele afara, ca altceva nu avea ce face. Clienti, ioc. "Acum traieste lumea din banii de la ciorap", ne-a explicat femeia de ce sticlele ei cu rachiu "plang" nedesfundate.
Cu mistria pe trei continente
Florestiul este cea mai mare comuna din judetul Giurgiu, cu 9.000 de locuitori, dupa cum am aflat apoi de la primarul Constantin Neacsa. Ceea ce ne confirma ca am nimerit chiar in "patria" constructorilor. Numai ca "patria" asta a cam inceput sa schiopateze, iar edilul stie ca o buna parte din consatenii sai si-au inchis deja asociatiile familiale de cand nu mai au activitate, din noiembrie trecut. Fiecare sat de aici e specializat in cate o meserie. De exemplu, in Palanca sunt numai zidari, la Floresti – sat cu aceeasi denumire ca a comunei – traiesc zugravii, in alta parte sunt dulgherii. si asa mai departe. Am ajuns la casa unui mare mester de prin locurile astea, Lazar Gheorghe, om la 70 de ani. Cu mistria lui a mers pe trei continente – Asia, Europa si Africa –, in mai bine de 50 de ani de munca. "Am plecat de-acasa la 13 ani, sa ma bag ucenic la meseriasi", isi aminteste batranul.
50 de euro pe zi in vremurile bune
Asta e povestea taranilor din Floresti, inceputa in 1920, cand au lasat plugurile si au intrat ucenici la constructorii italieni, veniti in Bucuresti sa zideasca edificiile unei capitale moderne. De atunci, din tata-n fiu, oamenii si-au transmis mestesugul zidariei. S-au angajat apoi in doua mari trusturi de constructii, pe timpul comunismului. Au fost trimisi peste hotare cu diverse comenzi, inclusiv pentru ridicarea multor ambasade ale Romaniei de pe tot globul. Altii au ramas in tara si au muncit la Casa Poporului sau la alte obiective marete ale "Epocii de Aur". A cazut socialismul, dar meseriasii au avut in continuare de lucru, fie pentru ridicarea palatelor si vilelor noilor boieri, fie in noile cartiere rezidentiale. "Ploua" cu comenzi, si deci isi permiteau sa-si aleaga clientii. Se platea bine, chiar si cu 50 de euro pe zi, pentru lucrari de finete, astfel ca o buna parte din florestenii, care plecasera dupa 1990 in Spania si Italia s-au intors in Romania.
Faianta pentru neamuri
Dar criza in constructii ca acum n-a mai vazut batranul Lazar in viata lui. "Asta a fost iarna? Nici prea frig, nici prea cald – taman bine de facut case, fatade, tot tacamul", zice el, minunandu-se cand vede toata comuna cum "hiberneaza" de patru luni incoace. Anii trecuti, la 6.00 dimineata, se golea satul de barbati, fie vara, fie iarna. Toti luau drumul Bucurestilor. Pe cand azi, doar femeile se mai duc in Capitala. Muncesc la supermarketuri ca vanzatoare. In timp ce vorbeam, au aparut doi nepoti de-ai lui nea Lazar. Aveau de pus niste faianta in baia unchiului.
"Uite asa ne mai facem mana acum, pe la neamuri", rade Ionel Sandu, la care colegul sau de mistrie, Ion Voicu, zice ca nu are rost sa mai lucrezi pe la firme in momentul de fata, "ca salariile au scazut mult, te plateste cu mai nimic". "si aveti din ce trai?", vreau sa stiu. "Am pus bani deoparte", spune Ionel, care e convins ca piata imobiliara isi va reveni pana la vara si ca vor avea din nou comenzi pe "bani adevarati".
» "Valuri" de 12 centimetri
Vorbim la sfarsit despre instalatorii si faiantarii care misuna totusi prin casele romanilor, cu toata criza din imobiliare. La care batranul Lazar sare de colo: "Care meseriasi, aia facuti peste noapte?". Pe urma isi aminteste cum a lucrat el ca ucenic, trei ani pe schele, pana sa invete meserie. La sfarsit, a primit o trusa cu scule, ca semn ca breasla zidarilor l-a primit in randurile sale. Dupa care vine randul lui Ion Voicu sa spuna ca in timpul recesiunii asteia "sunt destui care se cred meseriasi si accepta sa lucreze pe bani putini". Tanarul povesteste ca s-a dus de curand la o vila in Floreasca, chemat de proprietar pentru niste finisaje interioare. A gasit peretii "in valuri", cu cate o "coama" de 12 centimetri, pe care a trebuit sa-i indrepte. Asa de "bine" lucrasera "mesterii" de dinaintea lui, care fusesera intre timp concediati de stapanul casei.
