43 de oameni au murit in 1972 la Uricani,
intr-un accident minier cauzat de o explozie.
Serialul “Romaniei libere” dedicat evenimentelor cenzurate de comunisti continua astazi cu tragedia de la Mina Uricani din 1972. Minerii au fost surprinsi in subteran de o explozie cauzata de oprirea instalatiilor de ventilatie. Acest “amanunt” nu a fost insa facut public la vremea respectiva. Liderii comunisti nu au spus nici faptul ca dupa catastrofa – ultima dintr-o serie mai lunga de accidente petrecute la Uricani – multi muncitori au refuzat sa mai intre in mina, iar ceilalti au trait, ani buni, cu frica in san ca oricand si-ar putea pierde viata din cauza lipsei conditiilor minime de siguranta din subteran. Comunistii au fost mai degraba interesati de recuperarea intarzierilor in realizarea planului de productie si daca mortii aveau sau nu carnet de partid in buzunar.
Ziua de 2 noiembrie a anului 1972 se anunta obisnuita pentru minerii care intrasera de curand in sut. La primele ore ale diminetii, in straturile 17-18 – blocul 111, Orizontul 500 – ale Minei Uricani munceau 55 de mineri. La un moment dat, fara nici un semn prevestitor, in adancuri s-a produs o explozie puternica, urmata de un zgomot infernal. Oamenii nu au avut timp de nici o reactie.
Apoi, in galeriile intunecate, pline de praf, s-a asternut linistea. Dupa cateva zeci de minute in Uricani s-a auzit sunetul strident al sirenei, semn ca in mina a avut loc un accident grav. Panica a cuprins cu repeziciune intregul oras, care traia de multa vreme sub spectrul accidentelor miniere. Intre 1954 si 1972 un numar de 96 de mineri plecati la lucru nu s-au mai intors niciodata la suprafata, lasand in urma lor familii indurerate si copii fara parinti. Era o perioada in care conditiile de munca erau precare, masurile de siguranta minime, iar partidul le cerea minerilor sa faca totul pentru a da “tarii cat mai mult carbune”.
Mortii sunt vinovati
Nicolae Nicoriciu era la acea vreme directorul unitatii miniere. El isi aminteste contextul in care s-a petrecut tragedia. “In data de 2 noiembrie 1972, la Mina Uricani s-a produs o explozie de gaz metan, eveniment in urma caruia am pierdut mai multi oameni. Fiind accident colectiv de munca, am fost anchetat de patru comisii nationale. Anchetele au fost drastice. Procurorul general de atunci al Romaniei, Augustin Alexa, a condus cercetarile, iar seful comisiei era unul Stanescu, de la Ministerul de Interne. In fapt, oprirea ventilatiei a fost cauza exploziei de metan. Mai precis, s-a intrerupt aerajul partial intr-o lucrare miniera in fund de sac. Dupa ce au trecut anchetele nu am mai stat la Mina Uricani”, spune Nicoriciu.
In 1972 “la centru” se raportau alte lucruri decat declara acum fostul director. Liderii de partid din judet incercau sa “cosmetizeze” realitatea in nuante de roz.
“Comitetul de partid Hunedoara informeaza ca, in urma exploziei, pana in dimineata zilei de 3 noiembrie au fost gasiti 43 de mineri decedati, 13 sunt raniti, din care unul in stare foarte grava si 12 in afara de orice pericol. In legatura cu cauzele exploziei, maistrul de sector noteaza ca in zona respectiva la ora 11.10 nu exista gaz metan. Pana la acea ora nu s-a semnalat nici un deranjament electrict, iar ventilatoarele lucrau normal, cu aer comprimat. Exista urmatoarele ipoteze: posibilitatea folosirii explozoarelor fara siguranta si manuirea gresita a utilajelor pe frontul de lucru”, se mentioneaza intr-o stenograma din 1972 a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman.
Ortacii au refuzat sa mai intre in subteran
Comparand cele doua declaratii, se observa ca autoritatile comuniste au incercat sa puna tragedia pe seama unei erori umane, “uitand” sa mentioneze in raport ca ventilatoarele nu functionau in momentul exploziei. “La noi, o vorba spune ca mortul e vinovat. Dar in acest caz ea nu a fost valabila”, spune Nicoriciu.
Un alt contemporan al tragediei, Nicolae Stoi, depune marturie despre modul in care Partidul Comunist a incercat sa distorsioneze informatiile. In acea perioada lucra la Lupeni, o alta localitate din Valea Jiului, in Departamentul Transporturi. “Trupurile minerilor morti au fost depuse la Casa Pensionarilor din Uricani. Imi aduc aminte ca oamenii din oras erau inspaimantati”, mai spune Nicolae Stoi.
Rapoartele care ajungeau la centru consemnau din nou altceva. “Cu privire la starea de spirit din Valea Jiului, se relateaza ca aceasta este buna. Nu s-au semnalat absente de la lucru, iar schimbul I din toate exploatarile miniere, cu exceptia Exploatarii Uricani, si-a indeplinit planul. In scurte sedinte de activ de partid, cei care au luat cuvantul au apreciat masurile de siguranta luate in legatura cu asigurarea securitatii locurilor de munca. S-au angajat sa contribuie la recuperarea productiei ce nu se realizeaza la Mina Uricani. De asemenea, s-au angajat sa sporeasca eforturile pentru realizarea sarcinilor de plan asumate in intrecerea socialista. In intreaga Vale a Jiului, in schimburile III si IV prezenta era normala”, se arata in stenogramele PCR.
In timp ce Securitatea continua ancheta la Uricani, zeci de ortaci “dezertau” de pe frontul muncii in subteran. “Desi constienti de posibilele repercursiuni, multi mineri nu au mai vrut sa intre in sut, orientandu-se catre alte locuri de munca, la suprafata”, dupa cum isi aminteste Nicolae Stoi.
Victimele aveau carnete de partid?
Tragedia a fost pastrata departe de ochii populatiei. A doua zi dupa explozie, “Romania libera” publica un articol neutru, de numai cateva paragrafe, intitulat “Catastrofa la exploatarea miniera Uricani”. Ascuns intre rubrica “Sport” si o relatare din care aflam ca “Uzina Victoria – Calan si-a indeplinit angajamentele anuale”, textul preciza ca “organele locale au luat primele masuri operative pentru acordarea ajutorului necesar ranitilor”. Dupa insiruirea personalitatilor de partid care au sosit la fata locului, printre care il regasim si pe prim-vicepresedintele Consiliului de Ministri, Ilie Verdet, articolul se incheie cu informatia ca tovarasul Nicolae Ceausescu a transmis condoleante familiilor indoliate.
La bilant s-a constatat ca de pe urma celor decedati au ramas 55 de copii orfani. Doi dintre minerii morti aveau cate patru copii, 10 cate trei, 9 cate doi, 8 cate unul. Rapoartele PCR nu au omis sa precizeze si un “amanunt” esential pentru acele vremuri: “din cei decedati, doar 14 au fost membri de partid”.
Pentru toate familiile distruse in urma acestei tragedii, partidul a oferit compensatii in valoare de 220.000 lei. Adica valoarea a trei Dacii 1310 sau, in banii de astazi, aproximativ 15.000 de euro.
Nepasarea partidului comunist fata de conditiile infernale in care lucrau minerii s-a transmis si asupra celor dragi care le-au supravietuit.
Articol realizat cu sprijinul miscarii civice “Militia spirituala”.
Ioan Toacsen este directorul unitatii miniere si provine dintr-o familie de mineri. “Aveam 10 ani si, in acea zi, bateam mingea pe maidan. Aveam un unchi care lucra la Mina Uricani si, cand a sunat sirena care a anuntat ca s-a produs un accident, parintii mei au intrat in panica. Tot orasul era speriat. Din fericire, unchiul meu nu a fost in acel schimb. A scapat”, spune actualul sef al minei. Multe dintre detaliile pe care localnicii le povestesc in legatura cu accidentul difera din cauza numarului mare al accidentelor de munca de dinainte de 1989. “Accidentele in minerit se produceau atat din cauza executantului, cat si din cauza dotarilor, a echipamentelor sau a utilajelor neperformante, a lipsei unor masuri eficiente de protectie”, sustine Toacsen.
