O bijuterie medievală din nordul Banatului se degradează din cauza nepăsării autorităţilor laice şi ecleziastice.
O mănăstire, veche de mai bine de jumătate de mileniu, se află la doar 36 de kilometri de Arad. Mănăstirea Bezdin, una dintre cele cinci mănăstiri sârbeşti din România, fiinţează într-un anonimat total. La Bezdin ajung puţinii vizitatori care trec prin Parcul natural Lunca Mureşului. Ei admiră ce a mai rămas din picturile lui Teneţchi şi se bucură de ospitalitatea maicii Anghelina, care vieţuieşte printre zidurile pline de istorie ale acestui edificiu monahal.
Mănăstirea Bezdin nu a fost părăsită niciodată
La intrarea în satul Munar, pe drumul de la Arad la Periam, şoseaua se ramifică spre dreapta, spre pădure. La câţiva kilometri, se află Mănăstirea Bezdin, care are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Numele lăcaşului de cult vine de la pârâul Bezdin, care formează o serie de mlaştini cu mult stufăriş în partea-i vestică. Cei care ajung la mănăstire sunt de obicei turiştii care vin în Parcul Natural Lunca Mureşului pentru a vizita nuferii din bălţile de la Bezdin. Mănăstirea a fost construită în mijlocul unei păduri dese, tocmai pentru a fi ferită de duşmani. Numai că, în timp, pădurea a fost tăiată şi acum edificiul religios se află între digul din spatele lăcaşului de cult şi Mureş. În apropierea mănăstirii, în apropierea satului Munar, în locul numit „Cetate”, se află pietre de hotar ce marchează marginile domeniului mănăstirii. Ele datează din 1741 şi 1746 şi au inscripţionat un text latin şi slavon.
Istoria din Psaltire
Istoria mănăstirii Bezdin este extrem de interesantă. Pe o filă de Psaltire, aflată acum la Vârşeţ, în Serbia, ieromonahul Leontie Bogojevici a consemnat cum a început construcţia mănăstirii. Un bărbat din Nădlac, localitate situată pe celălalt mal al Mureşului, Iovan Iaksici, împreună cu familia sa, au contribuit financiar la ridicarea mănăstirii. Lucrările au început în 1539, pe vremea arhimandritului Ioasaf Milutinovici şi au continuat cu ajutorul credincioşilor. Ulterior, Iovan Iaksici s-a mutat la mănăstire şi a trăit mai mulţi ani la Bezdin. În timpul ocupaţiei otomane, Bezdinul a fost incendiată, dar călugării nu au părăsit mănăstirea. Au construit o biserică din lemn, în care au slujit ani de zile până au construit o altă mănăstire, mai mare. Biserica, din cărămidă, a fost ridicată în anul 1690, în stil bizantin.
Icoană făcătoare de minuni adusă de la Athos
Mănăstirea s-a dezvoltat după 1740, în timpul egumenului Teodosie Veselinovici care a venit la Bezdin de la Mănăstirea Vincia, din Serbia, împreună cu obştea şi au adus o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, provenită de la Muntele Athos. Comunitatea sârbă din această zonă a frecventat lăcaşul de cult şi a ajutat la dezvoltarea şi funcţionarea lui.
Ştefan Teneţchi, cunoscutul pictor arădean de origine sârbă, a pictat în anul 1753 iconostasul bisericii. El a fost renumit în tot Ardealul, după ce a realizat picturile iconostasului din Catedrala greco-catolică din Blaj, dar şi din alte importante biserici. Doi ani mai târziu, la mănăstirea Bezdin a fost executată lemnăria şi donată sfânta masă din marmură pentru altar.
În paralel cu biserica, oamenii au construit conacul, o clădire mare cu etaj, cu zeci de chilii. Biserica este închisă de cele trei aripi ale ansamblului mănăstirii, construite în secolul al XVIII-lea şi care au adăpostit chiliile călugărilor, paraclisul, stăreţia şi altr dependinţe. În anul 1771, mănăstirea avea peste 52 de încăperi. În mănăstire, în acei ani au vieţuit 16 călugări. În chiliile stăreţiei din aripa de sud a locuit în perioada 1783-1789 arhimandritul sârb Gherasim Adamovici, devenit apoi episcop ortodox de Sibiu (1789-1796), unul dintre promotorii revendicărilor româneşti expuse în „Supplex Libellus Valachorum”.
„Comunitatea sârbă l-a adus în anul 1802 pe pictorul Jacov Orfelin, care a realizat un iconostas complet nou. În 1833 au fost executate importante lucrări de reparaţii. Picturi deosebite au fost realizate în perioada 1912-1922, când la Bezdin a lucrat marele pictor sârb Ştefan Alexici. O parte dintre picturile lui Alexici şi marea parte a bibliotecii se află astăzi la Vicariatul Ortodox Sârb din Timişoara, unde au fost conservate”, spun istoricii.
Mănăstirea uitată în timp
Mănăstirea de la Bezdin a supravieţuit peste timp. Până în anul 2000, aici nu a existat nici măcar curent electric. Unica monahie, maica Anghelina, stareţa mănăstirii Bezdin, a trăit ani de zile în singurătate. Localnicii din zonă au sprijinit-o la gospodărie, iar rugăciunile au ajutat-o să treacă peste greutăţile vieţii şi ale bolilor. Sub povara anilor, maica Anghelina a fost ghidul tuturor celor care i-au trecut pragul. O vizită la Bezdin, practic, este o întoarcere în timp. Mănăstirea necesită însă lucrări importante de renovare. Picturile abia se mai văd, iar zidurile au fost afectate de igrasie. Comunitatea sârbă nu are banii necesari, iar criza economică riscă să ducă la distrugeri ireparabile. O filă de istorie se degradează sub privirile nepăsătoare ale celor care ar fi putut sprijini mănăstirea Bezdin.
