» De doua decenii incoace, fiecare coalitie care vine la putere in Macedonia opreste reformele adversarilor infranti si se apuca sa introduca propriile reforme, prin definitie mai bune decat cele ale pungasilor de dinainte.
» Populatia – in special cei mai in varsta, obisnuiti cu consultatiile gratuite – a descoperit, deodata, ca spitalele pot functiona potrivit unei logici comerciale.
» Politicienii dau vina pe coruptia medicilor, perpetuand mitul potrivit caruia sistemul ar functiona daca doctorii nu ar fi atat de mult pusi pe castig imediat.
Tot ceea ce s-a schimbat in ultimele doua decenii in Macedonia a fost – pe hartie – disparitia centralizarii serviciilor medicale, insotita de privatizarea cabinetelor de generalisti. De-a lungul acestor ani, s-a tot vorbit despre cum ar trebui aplicate reformele, ca si cum ele ar fi fost deja acolo, bine definite, asteptand doar sa fie puse in practica. Prapastia intre afirmatiile oficiale si realitate este flagranta, insa nici macar Banca Mondiala nu s-a amestecat atunci cand a acceptat cererile de imprumuturi ale Macedoniei, desi a avertizat, pe de alta parte, ca reformele intarzie si ca Macedonia este ultima tara din regiune in termeni de dezvoltare. Dar cum ar putea fi altfel cand, de doua decenii incoace, fiecare coalitie care vine la putere opreste reformele adversarilor infranti si se apuca sa introduca propriile reforme, prin definitie mai bune decat cele ale pungasilor de dinainte?
Fiecare guvern anunta ca a gasit solutia vindecarii junghiurilor tarii, dar iata ca, pana sa le aplice, mandatul se ispraveste si vin altii la putere, care anunta ca ce a fost pana acum e rau si ca ei au adevarata solutie. Nu a existat pana astazi nici o strategie nationala care sa fi intrunit consensul clasei politice. Noul guvern nu face altceva decat sa bombardeze populatia cu reforme care nu arata ca ar avea vreo strategie in spate.
Astfel, dorind sa "modernizeze" serviciile medicale, guvernul a imbucatatit Centrul Clinic, cea mai mare institutie medicala si stiintifica din aceasta tara cu abia doua milioane de locuitori. Asa incat, dintr-o singura institutie care functiona la nivel national, guvernul a facut 32 de clinici, conduse de vreo 20 de directori, printre care se regasesc si cativa specialisti, dar care sunt, in general, mai degraba manageri comerciali decat directori de clinica. Ideea era, desigur, de a acorda institutiilor medicale o mai mare autonomie, insa ceea ce s-a intamplat a fost ca au crescut enorm cheltuielile fiecareia dintre clinici.
Fiecare stabiliment medical a trebuit sa angajeze personal nou, sa cumpere instalatii si echipament medical, fiecare dintre ele devenind o unitate comerciala de sine statatoare. Pe deasupra, cu toate ca imbucatatirea Centrului Clinic a fost supervizata de stat, ea a avut loc in conditii haotice, pe fondul unui lung lant de contestatii care au generat ranchiuna si rivalitate intre micile centre rezultate din canibalizarea institutiei.
De la reorganizarea Centrului Clinic s-a trecut la reformarea spitalelor. S-a introdus plata la clinici si spitale, initial ca un test social cu o durata de sase luni, sistemul devenind insa acum permanent. Populatia – in special cei mai in varsta, obisnuiti cu consultatiile gratuite – a descoperit, deodata, ca spitalele pot functiona potrivit unei logici comerciale. Deocamdata insa, in aceasta "faza initiala", spitalele si clinicile produc in primul rand datornici, in loc de cetateni sanatosi. La randul lor, spitalele, dar si clinicile au facut datorii enorme si s-au pus acum pe economii. Se cumpara cele mai ieftine medicamente, de multe ori nestiind macar in ce parte a lumii au fost fabricate. Chiar si atunci cand certificatele posologice indica provenienta lor, se descopera ca medicamente importante provin din China sau India ori ca aparatele pentru dializa vin din Bulgaria.
Instalatii medicale importante si aparate folosite pentru diagnostic se blocheaza sau functioneaza capricios. Cand sunt stricate, desigur ca se descopera ca nu sunt bani pentru a le repara ori ca nu exista specialistii necesari care sa cunoasca asemenea aparate. Cei care trebuie sa se interneze cauta, pe cat se poate, sa gaseasca un loc intr-o institutie privata in cazul, desigur, in care le da mana sa faca asta. S-a intamplat ca unii pacienti sa iasa din spitalele statului cu complicatii sau cu alte boli ori infectii capatate acolo. Chiar si cei cu asigurari medicale in regula sunt nevoiti sa plateasca separat pentru medicamente la care, in mod teoretic, ar fi avut dreptul, dar despre care afla ca sunt de negasit.
Autofinantarea este astazi cea mai mare problema a sectorului medical din Macedonia. Politicienii carora li se reproseaza starea medicinii publice macedonene prefera sa dea vina pe coruptia medicilor, perpetuand mitul potrivit caruia sistemul ar functiona daca doctorii nu ar fi atat de mult pusi pe castig imediat si pe chilipiruri realizate pe spatele bolnavilor. Coruptia este reala, insa ea are efecte financiare mult mai importante cantitativ la nivelul firmelor care fabrica medicamente si care obtin contracte prin intermediul politicienilor aflati la putere, decat la nivelul cel mai de jos al contactului pacientilor cu medicii.
In ceea ce priveste accesul cetatenilor la serviciile medicale, se poate spune ca, teoretic, la nivel national, toti cetatenii care dispun de o asigurare medicala au acces la toate formele de tratament, inclusiv in clinicile private, unde o parte din cost trebuie sa fie preluata de catre fondurile de asigurari. Exista un Fond National al Asigurarilor de Sanatate, care negociaza cu clinicile private anumite tarife pentru diferitele servicii medicale, tarife care, teoretic, trebuie strict respectate. Asta presupune insa o situatie ideala, in care cetateanul isi alege o clinica sau un spital, indiferent daca respectiva institutie medicala face parte din sistemul de stat, ori din cel privat, si unde preturile sunt clare de la inceput. Aici se uita insa importanta listelor pe care cetatenii trebuie sa se inscrie pentru cutare sau cutare analiza sau interventie. Asteptarea poate dura luni de zile.
In practica, cetatenii cu dare de mana pot plati sub tejghea pentru a ajunge mai repede pe masa de operatie, ceea ce face ca functionarea teoretica a sistemului sa fie total rupta de functionarea cotidiana, practica, a felului in care e tratata durerea umana in spitalele Macedoniei.
Tot aici, in acest sistem al lipsei de responsabilitate, se pot inscrie lanturile de greseli medicale care ruineaza vieti inocente, din nestiinta sau nepasare, putin conteaza, greseli comise de oameni care din doctori au devenit comercianti si care ajung rareori in fata justitiei.
» Bolnavul e de vina
In Macedonia, ca in multe alte tari ale fostului bloc comunist in care s-a incetatenit de generatii convingerea ca bolnavul e in cele din urma principalul vinovat pentru ceea ce se intampla, greselile medicale, fie ca e vorba de diagnostic sau de felul in care e condusa o operatie, sunt rareori pedepsite. Putinele procese care au avut loc sub acuzatiile de malpraxis, de incapacitate sau chiar de escrocherie medicala au durat ani de zile, uneori pana cand cei aflati la originea procesului au abandonat totul, nemaiavand nici o incredere in justitia tarii.
» Asigurarea, de la teorie la practica
Asigurarea medicala a devenit obligatorie si, teoretic, toata lumea trebuie sa aiba una, inclusiv somerii, bolnavii si pensionarii. Pentru angajati, asigurarea urca la aproape 10% din salariul brut, ea fiind oprita la sursa de catre patroni sau de conducerea intreprinderii. Cu aceasta asigurare, fiecare lucrator are dreptul la un pachet de servicii medicale, din care lui ii revine sa plateasca in general circa 20%, restul fiind acoperit de asigurare. Aplicatiile acestei asigurari sunt insa destul de reduse.
» Alegere
In ceea ce priveste perspectivele serviciilor medicale macedonene, se poate spune ca nici actualii guvernanti nu au mai multe idei decat cei de dinaintea lor. Nu este foarte limpede daca ei se vor indrepta spre un sistem de tip american, sau australian, sau, in cele din urma, european (desi aceasta eticheta nu inseamna mare lucru, un "sistem european" fiind o formula lipsita de sens, daca comparam sistemul medical britanic cu cel francez, ori cu cel suedez).
