Judecătorul Cristi Danileț: Ne revoltăm când suntem interceptați de stat, pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar, în același timp, cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat

Judecătorul Cristi Danileț, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), consideră că este vorba despre o falsă dezbatere în societate pe tema inițiativei de schimbare a definiției familiei în Constituție, pentru că se face o confuzie între căsătoria civilă și cununia religioasă. Danileț mai arată și că este ”regretabil” că Biserica a intervenit în demersul civic al modificării Constituției, iar aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu reglementările juridice.

Rl: În primul rând, care credeți că sunt motivele pentru care această temă a modificării definiției familiei s-a dezvoltat atât de mult în spațiul public în ultima perioadă?

În ultimii ani, populația din România a conștientizat că există o minoritate sexuală care își revendică drepturile: comunitatea LGBT. Aceasta din urmă a ales o cale vizibilă, uneori zgomotoasă ori chiar indecentă, de a se face prezentă, ceea ce a deranjat românul puritan, comod și veșnic absent din dezbaterea autentică despre viața intimă. Printr-o confuzie impardonabilă dintre sex și iubire, dintre căsătorie civilă și cununie religioasă, dintre conduita morală și drepturi legale, s-a ajuns la o falsă dezbatere: modificarea Constituției pentru consacrarea exclusivă a familiei nucleare.

Rl: Din punct de vedere juridic, era vreo problemă cu modul în care era definită familia în legislația românească, înainte de apariția acestei inițiative?

Constituția noastră garantează dreptul de a constitui o familie, fără a preciza sexul partenerilor. Codul civil menționează însă că este vorba de un bărbat si o femeie și, în mod inexplicabil, interzice sa fie recunoscute în România căsătoriile încheiate legal în alte state între două persoane de același sex. Or, acest din urmă aspect a ajuns să fie contestat la Curtea Constituțională și de un an de zile încă nu a primit o soluționare. Tocmai pentru a preîntâmpina asfel de situații, în care Constituției noastră ar permite interpretarea cum că legislația infra-constituțională ar putea să permită căsătoriile între persoane de același sex, a fost demarat această campanie civico-religioasă de modificare a normei arătate.

Rl: Este familia românească mai protejată în felul acesta?

Nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională” . În primul rând, istoria ne învață că „familia” înseamnă microcomunitatea din timpul Romei antice unde bărbatul stăpânea oamenii și lucrurile din casă. Istoria cuplului românesc – așa cum o știm din scrierile epocilor trecute – este extrem de tristă: soțul era violent și alcoolic, violul conjugal era un fenomen extins, familia era numeroasă și trăia într-un spațiu restrâns. iar apropierea fizică dintre membrii genera desele incesturi, soția era veșnic la cratiță, femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, divorțul era ceva rușinos și excepțional. Oare la o astfel de familie „tradițională” vor unii să ne întoarcă, azi?! O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie?! De fapt, dacă mă gândesc la faptul că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de violență domestică, precum și violurile și incesturile comise asupra minorilor în propriile familii, s-ar putea ca răspunsul să fie afirmativ. Apoi, în timpurile biblice, „familia” nu se constituia prin căsătorie în fața primarului – este interesant că acest aspect nu este adus în discuție de cei care dezbat (a se citi „impun”) argumentele în favoarea familiei constituită exclusiv prin căsătorie. Nimeni nu se întreabă în fața cărui primar erau căsătoriți Iosif și Maria…dar se invocă „tradiție” în acest sens.

Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii. Cu alte cuvinte, ceea ce stă la baza unei familii nu este un certificat de căsătorie primit de la primar sau o verighetă de la preot, ci familia se întemeiază pe sentimente de iubire, de siguranță, de într-ajutorare. Astfel, există familii cu membri de sex diferit căsătoriți și fără copii, familii alcătuite din concubini cu sau fără copii, familii alcătuite dintr-un singur părinte și un copil, familii alcătuite doar din bunici și nepoți, familii alcătuite din părinți căsătoriți sau nu care au adoptat copii, familii alcătuite din tutori ori persoane care îngrijesc un copil abandonat sau pus în pericol de părinții lui naturali etc.

Rl: Cine este, de fapt, afectat, dacă modificarea Constituției va fi votată, prin referendum? Și ce se întâmplă cu familiile monoparentale ori familiile extinse?

Prin modificarea Constituției ,nu se va aduce nimic nou: se va consacra ceea ce Codul nostru civil spune deja și anume că în România nu au fost și nu sunt validate căsătoriile între persoane de același sex. Dar, în plus, se va da o certitudine că acest lucru nici nu se va întâmpla în viitor. Însă, alta este problema. Această modificare nu se dorește a fi făcută în mod clar, cu privire la căsătorie. Ci s-a optat pentru modificarea textului care se referă la familie, reieșind în mod clar că aceasta trebuie să fie alcătuită exclusiv dintr-un bărbat și o femeie căsătoriți. Astfel, dacă ar fi să interpretez strict, aș spune că nu mai pot exista alte tipuri de familii, or sunt cel puțin 14 acte normative care stabilesc diverse tipuri de familii în țara noastră. Cred că toate aceste reglementări sunt în pericol. Dar accept și că eu mă pot înșela.

Rl: Care credeți că este miza modificării Constituției?

Scopul e vizibil: cei care au inițiat acest proiect, ca și cei trei milioane care au semnat, își doresc dispariția homosexualilor. Pe vremea lui Ceaușescu homosexualii erau închiși. De fapt, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune până în anul 2000, când s-a acceptat o evoluție în materia drepturilor omului. Dar acum ne ducem, încetul cu încetul, într-o direcție care nu are vreo legătură cu aceste drepturi. Astfel, văd că inițiativa aceasta face parte dintr-un lanț de acțiuni prin care se vrea o limitare a libertății individuale: se dorește interzicerea metodelor contraceptive, limitarea sexului doar la actul procreării, limitarea divorțului, interzicerea avortului, obligarea părinților să aibă copii, interzicerea homosexualilor. De altfel, trebuie să remarc că întreaga campania de strângere a semnăturilor și orice dezbatere pe tema căsătoriei nu are vreo legătură reală cu familia, ci se limitează strict la două aspecte: interzicerea homosexualilor de a se căsători și de a adopta copii. Aici a intervenit Biserica. Or, amestecul autorităților bisericești în acest demers civic care are drept finalitate modificarea unui act politico-juridic este unul profund regretabil: societatea în care trăim este una secularizată, în care Biserica și Statul sunt separate. Ca urmare, așa cum nimeni nu poate fi persecutat pentru libertatea sa de conștiință, pentru religia sau forma de credință pe care o împărtășește, tot astfel aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu modul de conducere a statului sau cu reglementările juridice.

Rl: Au fost discuții că inițiativa aceasta urmărește, de fapt, restrângerea drepturilor pentru persoanele LGBT. Cum vedeți dvs. situația?

Din păcate, comunitatea LGBT este deja stigmatizată în România. Iar asta îi face pe unii membri să iasă și mai mult în evidență, uneori chiar în mod obscen, ceea ce ar trebui evitat. Din fericire, comunitatea se bucură de tot mai multă simpatie din partea heterosexualilor care au înțeles că o anumită minoritate trebuie protejată de majoritatea tiranică. Față de aceste aspecte, ceea ce constat eu este că astăzi se amestecă într-un mod nepermis aspectele morale cu cele juridice, justificându-se intruziunea societății în viața privată a individului. Trăim un paradox: ne revoltăm când suntem interceptați de stat pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar în același timp cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat.

Astfel, sunt de acord că anumite drepturi acordate prin lege pot fi imorale pentru unele comunități, mai ales cele religioase. Dar asta nu înseamnă că trebuie redus dreptul la morală, ci doar că trebuie întărită morala la nivelul comunităților respective. Cu alte cuvinte, morala nu se impune, ci se recomandă – asta ține de ABC-ul eticii. Astfel, de exemplu, acum legislația noastră permite avortul când sarcina nu a depășit 14 săptămâni, astfel că dacă anumite grupuri nu sunt de acord cu avortul, ele nu au decât să nu permită asocierea în acel grup al persoanelor care au avortat sau preoții nu au decât să le dea canon păcătoaselor – dar asta nu înseamnă să se interzică avortul prin lege, adică să se dea o regulă pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele din afara acelui grup. La fel, dacă la un moment dat legislația noastră va permite căsătoria între două persoane de același sex, acest lucru va putea fi combătut moral prin interzicerea oficierii cununiei religoase a homosexualilor sau interzicerea lor de a face parte din biserică, dar nu înseamnă ponegrirea lor ori limitarea drepturilor lor când sunt în afara acelei comunități.

Rl: Din punct de vedere legal, dacă un grup încearcă să restrângă drepturile unui alt grup, nu ar trebui ca statul – care urmărește binele tuturor cetățenilor săi – să nu permită acest lucru? 

Statul nu este o entitate abstractă, ci e conglomeratul de oameni și instituții care acționează spre binele oamenilor. Numai că binele unora nu este al tuturor. De aceea avem instituții care stabilesc când un drept se încalcă – justiția instanțelor ordinare; de aceea avem instituții care permit sau nu modificarea Constituției – Curtea Constituțională, Parlamentul și societatea largă. În cazul inițiativei cu privire la căsătorie, CCR a decis deja că modificarea poate fi făcută, Parlamentul aproape că a dat undă verde, iar populația României va decide la referendum. Numai că, dacă acum se consideră de cuviință să se decidă dacă cel care se bagă în patul cuiva să fie de alt sex și să aibă același model de verighetă, mă gândesc că e posibil ca la un moment dat să se decidă ce culoare să aibă părul sau ochii partenerului, ce înălțime sau ce greutate. Evident, invocându-ne la familia „tradițională” e posibil ca la un moment dat să se interzică căsătoria dintre românii albi și cei de altă culoare…E absurd!

Rl: CEDO a stabilit că toate statele europene ar trebui să acorde o formă de protecție si cuplurilor formate din persoane de același sex. Cum și/sau când ar trebui să facă și România acest lucru? Care ar fi cadrul în care s-ar produce această schimbare?

Unele state au permis cuplurilor de același sex să se căsătorească – și nu am nicio temere că se va sfârși lumea din această cauză. Altele permit parteneriate civile, care este un fel de contract, chiar de logodnă, cu efecte asupra drepturilor. Alte state permit și căsătoria, și parteneriatul civil. Nu există un standard internațional impus, ci atât CEDO, cât și UE lasă la latitudinea fiecărei țări de a decide ce cred ele că este mai bine. Dar, după cum am spus, ceea ce doresc românii este dispariția homosexualității și, spre dezamăgirea celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției, acest lucru nu se va întâmpla.