16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăLifestyleFoodGALERIE FOTO. "Marşul Cavaleriei" americane pe străzile României

GALERIE FOTO. “Marşul Cavaleriei” americane pe străzile României

Peste 400 de militari americani din Escadronul 2 al Regimentului 2 Cavalerie, însoţiţi de peste 80 de mijloace tehnice de luptă  au plecat miercuri, în marş, de la baza Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa până la poligonul Cincu din judeţul Braşov.

Citește și: Forţa de Pace din sud-estul Europei deschide focul în Dobrogea

 

Deplasarea militarilor, numită  “Marşul Cavaleriei”, s-a desfăşurat timp de doua zile -13 şi 14 mai-, iar soldaţii americani s-au oprit în oraşele Ploieşti, Sinaia şi Braşov unde au avut programate o serie de activităţi publice care s-au desfăşurat sub deviza “Onorăm trecutul, asigurând viitorul”. “Marşul Cavaleriei demonstrează legăturile temeinice dintre Statele Unite ale Americii şi România, puterea Alianţei Nord-Atlantice şi importanţa interoperabilităţii militare”, au declarat reprezentanţii Regimentului 2 Cavalerie.

Citește și: Foto. Armata Română exersează trecerea tancurilor peste Dunăre. România are frontieră fluvială cu Bulgaria şi cu Ucraina

 

Americanii vor partica la un exerciţiu multinaţional de instruire prin simulare şi cu trageri de luptă, denumit “Sarmis 15”. Exerciţiul este programat în garnizoana Braşov şi la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre din Cincu.  În exerciţiu sunt implicaţi 1500 de militari din România, Statele Unite, Marea Birtanie şi Canada.

Cele mai citite

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă