Departe de oraşele mari şi de campania electorală, locuitorii dintr-un sat de deportaţi din mijlocul Bărăganului se lasă greu urniţi la vot. Uniunea Europeană şi Parlamentul European sunt instituţii cvasi sau total necunoscute aici.
Nea Iliuţă Frunză, 81 de ani, din satul Fundata, judeţul Ialomiţa, şi-a luat astăzi hainele cele bune. Cămaşa albă, cravata şi ilicul cadrilat. E zi de vot şi nu e chip să lipsească, n-a ratat nicio rundă în ultimii 20 de ani. Alegerile sunt un drept câştigat cu greu, spune bătrânul, care a fostul unul dintre cei 40.000 de deportaţi în Bărăgan în anul 1951.
“Ne-au adus aici şi am găsit un câmp. Fiecare, cum a putut, şi-a ridicat întâi un cort, apoi şi-a săpat bordei, apoi casă”, spune bătrânul. Cei cinci ani de domiciliu obligatoriu, timp în care deportaţii nu aveau voie să se îndepărteze la mai mult de 10 kilometri de sat, când erau păziţi şi controlaţi periodic, i-au distorsionat percepţia asupra libertăţilor şi drepturilor sale.
“Votez, am votat mereu. Pe buletin ţi se pune acolo o ştampilă. Şi dacă te prinde şi vede că n-ai ştampila?”, explică bătrânul adevăratul motiv care-l împinge spre secţia de votare la fiecare rundă de alegeri.
Şi, bineînţeles, “ca să fie bine la popor”. Ridică însă nepăsător din umeri la întrebarea ce este Parlamentul European. “Nu ştiu, lasă că ştiu ei.”
Îl lămureşte însă soţia sa, Alexandrina, 77 de ani: “Am votat pentru cei care merg acolo, sus. Reprezentanţi ca să ştie ce să vorbească despre România, ce au nevoie oamenii.” Bătrână a fost, acum 60 de ani, printre primele mirese din satul din mijlocul Bărăganului, unde a fost deportată cu întreaga familie, din Banat. Ea şi soţul său sunt printre ultimii bătrâni în viaţă dintre deportaţii din 1951 din Fundata.
Portret de europarlamentar: cu “papagal”, “deştepţi” şi descurcăreţi
Stana Dumitru, 57, a votat pentru locuri de muncă. Peste câteva săptămâni va pleca în Italia, la muncă, să aibă grijă de o bătrână. „Am mai fost, dar acum mă cheamă să stau mai mult. Per sempre, au zis.”
Femeia ar vrea să meargă bine în ţara pe care o va lăsa în urmă, „să fie locuri de muncă pentru tineret.”
Instituţiile europene sunt cu siguranţă importante, crede Stana, doar că nu-şi găseşte cuvintele pentru a explica exact cu ce se ocupă.
„Uniunea Europeană ne uneşte pe toţi, se face şedinţe, discută, astea, despre ţara noastră, cum să facem, cum să ne dezvoltăm”, spune femeia.
Soţul ei, Gheorghe Dumitru, e de acord, doar că are câteva îndoieli. „Numai să vedem dacă se descurcă ăştia. Noi îi alegem, le dăm plecarea, dar acolo să vedem dacă se descurcă, dacă au puţin papagal, dacă sunt deştepţi. Şi eu vreau să fiu parlamentar, dar dacă nu ştiu să mă descurc, degeaba.”
Vecinul lor, Alexandru Moanţă, 77 de ani, s-a mutat la Fundata abia în 1994. Cam la patru ani de când s-a tras lumină în Fundata.
“Oamenii ăştia n-au avut curent timp de 50 şi ceva de ani, a fost vai de capul lor. Mai sunt puţini bătrâni din cei deportaţi, ăştia votau mereu. Cei tineri nu votează, nu le pasă”, spune bătrânul.
Au trecut mai bine de trei ore de când s-au deschis urnele şi au votat doar 37 de persoane. Satul Fundata are în jur de 450 de persoane. Dintre aceştia, cam jumătate votează, de obicei. Astăzi, însă, mult mai puţini se pare că vor ieşi la urne. Se apropie ora prânzului şi arşita îi ţine pe mulţi în case. Doar câţiva copii se joacă la umbră, câteva maşini parcate pe marginea drumului. Nea Moanţă o ia agale înapoi spre casă pe strada pustie.
