Conform analizei centrului de reflecţie specializat în informaţii, supranumit CIA-ul privat al SUA, extrem de puţine dintre cele 391.832 de pagini date publicităţii de WikiLeaks în urmă cu aproape două săptămâni conţin materiale care odată dezvăluite ar putea afecta securitatea naţională a Statelor Unite.
Deşi, din totalul de pagini, numai 12.062 file nu sunt secretizate, o proporţie covârşitoare din cele etichetate drept „secrete” nu merită acest statut pentru că, aşa cum observă analistul Stratfor Scott Steward, ele nu fac altceva decât să documenteze în detaliu sau doar să confirme informaţii care au apărut de mult în presă. Faptul că deţinuţii din centrele de detenţie irakiene au fost abuzaţi, de exemplu, este cunoscut încă de la izbucnirea scandalului închisorii Abu Ghraib, la fel cum sunt tentativele Iranului de a influenţa clandestin politica internă din Irakul post-Saddam. Că războiul a făcut multe victime civile este iaraşi de notorietate, chiar dacă bilanţul negru prezentat oficial de SUA era mai mic.
Aşa cum susţine Stratfor, documentele secrete nu pot afecta serios securitatea SUA, nici chiar dacă intră în mâna rebelilor – aşa cum au susţinut oficialii de la Washington în momentul publicării arhivelor de către WikiLeaks. Motivul: rapoartele zilnice ale armatei SUA cu privire la operaţiunile din Irak nu sunt analize sau produse verificate ale unor servicii specializate, pot conţine informaţii adunate „la cald” şi de aceea viciate, dar, mai ales, nu pot oferi detalii pe care insurgenţii irakieni nu le ştiu deja. Prin însăşi natura lor, rapoartele privind operaţiunile zilnice conţin informaţii pe care rebelii le-au compilat demult, prin pura observare şi analizare a interacţiunilor pe care le-au avut cu adversarul american sau cu forţele aliate, cu care se confruntă deja de peste şapte ani.
Potrivit Stratfor, aspectul care a creat vâlvă în SUA şi în întreaga lume – numărul documentelor cu eticheta „secret” dezvăluite de WikiLeaks – se datorează de fapt unei culturi a secretomaniei care domină întregul guvern american. Pentru agenţiile de informaţii, armată sau alte entităţi guvernamentale care operează cu informaţii, tendinţa standard este de a secretiza documente la cel mai înalt nivel posibil (în sistemul american sunt trei niveluri: confidenţial, secret şi ultrasecret) şi, în plus, să stabilească secretizarea pentru cea mai lungă perioadă de timp permisă de lege. Rezultatul acestei practici este aglomerarea arhivelor secrete cu date care nu au ce căuta acolo, dar şi întărirea unei percepţii periculoase – ideea că informaţia este putere şi că este cu atât mai valoroasă cu cât alţii nu au acces la ea. Acest tip de abordare, atrage atenţia Stratfor, este poate mai periculos decât o scurgere cum a fost cea de pe WikiLeaks, pentru că face ca diferitele agenţii din structura de securitate a SUA – care de multe ori concurează pentru bugete şi influenţă – să nu împărtăşească cu alte servicii informaţiile pe care le deţin.
Conform anchetei Comisiei 9/11, care a cercetat cauzele ce au făcut posibile atacurile de la 11 septembrie 2001, lipsa de cooperare şi comunicare între agenţiile de securitate ale SUA a fost unul din factorii determinanţi pentru succesul teroriştilor care au lovit America la ordinul lui Osama bin Laden.
