Diferenţa uriaşă dintre parlamentarul-avocat britanic şi cel român

Intenţia parlamentarilor-avocaţi din România de a schimba legea astfel încât să poată reprezenta clienţi în procese contra statului nu este unicat în Europa. Dacă însă şi standardele etice şi de conduita aleşilor români în faţa acuzaţiilor de conflict de interese sau incompatibilitate ar fi similare cu ale politicienilor europeni, intenţiile lor de a se implica în cauze care opun statul nu ar mai reprezenta un motiv serios de îngrijorare.

„Avocatul care devine parlamentar devine un reprezentant al statului, de cel mai înalt rang, aşa încât ei nu pot reprezenta interesele unei persoane fizice sau juridice împotriva statului al cărui reprezentant este”, notau iniţiatorii Legii nr. 280/2004, prin care se introducea restric­ţia ca avocatul-parlamentar să reprezinte un client într-un proces împotriva statului.

Acum, nouă ani mai târziu, parlamentarii şi-au schimbat radical optica.

“Deputatul nu e reprezentant al statului, ci al poporului. Nu e o incompatibilitate pentru că nu face parte din structura statului,” a declarat recent deputatul Eugen Nicolicea pentru „România liberă“.

Drept urmare, deputaţii din Comisia Juridică au adus modificări care le permit parlamentarilor avocaţi să pledeze în cauze civile, comerciale şi penale împotriva statului român.

Astfel, articolul 3 din Legea 280, care stipulează că un parlamentar „nu poate să pledeze în cauzele civile sau comerciale împotriva statului, a autori­tă­ţilor sau instituţiilor publice, a companiilor naţionale ori a ­societăţilor naţionale în care acestea sunt părţi”, a fost ­drastic modificat în Comisia Juridică.

Această viziune total diferită se regăseşte şi în rândul ţărilor europene. În timp ce unele interzic fără drept de apel parla­mentarilor-avocaţi să pledeze în procese intentate statului, altele nu instituie o astfel de prohibiţie.

Franţa – Interdicţie totală

Statutul parlamentarului francez stipulează dur că „atunci când exercită profesia de avo cat, parlamentarului îi este interzis să pledeze împotriva statului, a societăţilor naţio­nale, a colectivităţilor sau a institu­ţiilor publice.”

Legiuitorul francez merge chiar mai departe şi răsfrânge interdicţia şi la nivelul cole­gilor de firmă al parlamenta­rului-avocat: „Această in­ter­dicţie se aplică tuturor membrilor cabinetului de avocatură în care profesează parlamen­tarul.”

Marea Britanie – Interdicţie doar pentru parlamentarii-avocaţi din guvern

Parlamentarii din Marea Britanie văd lucrurile într-un mod total diferit. „Nu există nici o restricţie aplicată membrilor parlamentului Marii Britanii, care sunt şi avocaţi, de a nu ­reprezenta clienţi în procese împotriva statului britanic”, a explicat pentru „România ­liberă“ ofiţerul de presă al ­Camerei Comunelor din Marea Britanie, Jeremy Brevitt.

Nu numai atât, dar un refuz de acest gen dat clientului ar fi o nesocotire a obligaţiilor profesionale.

„E chiar opusul, întrucât ei pot astfel încălca datoriile profesionale (regula cab-rank – obligaţia avocatului de a accepta orice caz în domeniul său, pe modelul primului taximetru din rând, care are dreptul să preia primul client) dacă refuză un caz împotriva Coroanei, dacă intră în aria lor de expertiză”, explică Brevitt.

O astfel de interdicţie este impusă doar avocaţilor-parlamen­tari care fac parte din Cabinet, spune oficialul: „Există o con­ven­ţie că un avocat/membru al Parlamentului, care este membru în Guvern, nu poate pleda în cauze împotriva Guvernului din care face parte. În rest, avocaţii trebuie să-şi reprezinte clienţii cât mai bine, indiferent cine sunt aceştia.”

Cehia – „Legile nu interzic”

O oprelişte de acest gen nu există nici la Praga. „Legile din Cehia nu interzic acest lucru, nu există nici o astfel de interzicere,” a fost răspunsul scurt transmis „României libere“ de Eva Davidova, ofiţer de presă al Parlamentului Ceh.

Germania – „Sunt liberi să decidă”

Şi Germania e blândă cu acei parlamentari care exercită şi profesia de avocat.

„Avocaţii, inclusiv membri ai Parlamentului, sunt liberi să decidă dacă să accepte sau să refuze cazuri. Reţineţi şi faptul că, recent, parlamentarii înşişi au dat în judecată Republica Federală Germană la Curtea Supremă pe subiectul sprijinului financiar din partea Uniunii Europene“, precizează Sven Goran Mey, ofiţer de presă al Bundestag-ului, într-un mail transmis „României libere“.

Avocaţii independenţi din România, între DA şi NU

Nici apărătorii independenţi din România nu cad întru totul de acord cu privire la dorinţa parla­mentarilor-avocaţi autohtoni de a schimba legea.

Astfel, dacă avocatul Gheorghe Piperea consideră că aleşii ar trebui să accepte această restricţie, avocatul Gheorghe Mateuţ pledează pentru libertatea exercitării profesiei, chiar şi în procese împotriva statului, dar cu reglementări foarte clare în privinţa posibilelor conflicte de interese sau incompatibilităţi.

Dacă ar fi câştigat un mandat de parlamentar la alegerile de anul trecut, avocatul Gheorghe Piperea nu s-ar fi alăturat grupului de parlamentari-avocaţi care vor să aibă dreptul să reprezinte clienţi împotriva statului.

„Atâta timp cât decizi să fii parlamentar, trebuie să accepţi anumite restricţii în exercitarea unor profesii. Te afli acolo în slujba societăţii şi asta trebuie să fie pe primul loc. Este o chestiune de deontologie, de etică a politicianului. Dacă aş fi fost parlamentar, aş fi acceptat ca timp de patru ani, pe durata mandatului, să-mi reduc activitatea de avocat,” spune Piperea.

Apărătorul Gheorghe Mateuţ nu vede motive pentru care parlamentarul să nu poate să-şi exercite profesia de avocat, cu excepţia acelor situaţii clare de conflict de interese sau de incompatibilitate.

„Principiul trebuie să fie cel al libertăţii exercitării oricărei profesii, atâta timp cât nu generează incompatibilităţi. Până în 2003 nu exista această inter­dicţie. Raţiunea din spatele deciziei de a introduce atunci această interdicţie a fost simplă: de a proteja interesul public“, spune Mateuţ.

Cu toate acestea, avocatul atrage atenţia că o persoană care devine parlamentar ar trebui să se aştepte şi la restricţii. Mateuţ nu este de acord cu motivarea de acum a celor care vor să schimbe legea, şi anume că parlamentarul nu reprezintă statul: „este vagă, generală şi nu poate fi luată în considerare. Principiul este că libertatea exercitării profesiei este primordială, dar ea comportă şi derogări.”

ANI: „E conflict de interese”

Agenţia Naţională de Integritate s-a opus intenţiei parlamentarilor de a permite avocaţilor-parlamentari să pledeze în procese împotriva statului, pe motiv că „încalcă principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese, având ca efect manifestarea unei atitudini partizane, de natură să lipsească de obiectivitate exercitarea prerogativelor de putere publică”, potrivit unei scrisori semnate de preşedintele ANI, Horia Georgescu, şi trimisă Comisiei Juridice.

Parlamentarii au mai avut o tentativă de a modifica legea, dar proiectul a fost respins de preşedintele Traian Băsescu, în 2009. În expunerea de motive, preşedintele arăta că posibilitatea ca avocaţii să poată pleda împotriva statului “este inoportună având în vedere necesitatea asigurării independenţei parlamentarului şi a evitării confundării intereselor naţiunii cu cele personale. Este evident că eliminarea unei asemenea interdicţii este de natură să pună în discuţie imparţialitatea, obiectivitatea şi independenţa parlamentarului, creând posibilitatea unui conflict de interese”. În cazul în care proiectul de lege, care a primit undă verde de la Comisia Juridică, va trece de plen, preşe­dintele va fi obligat de această dată să o promulge.

De ce ai lor sunt altfel?

Comparaţia drepturilor aleşilor români cu cele ale parlamentarilor români funcţionează până la un anumit nivel. Asta pentru că rareori comportamentul parlamentarilor autohtoni, privit la modul general, este asemănător cu cel al politicienilor din Anglia, Franţa sau Germania. În România, este deseori evidentă tendinţa aleşilor care se confruntă cu acuzaţii de conflict de interese, incompatibilitate sau chiar cu dosare penale să rămână tari poziţii şi să ţină cu dinţii de funcţie. Exemplele pot umple pagini întregi, printre cele mai cunoscute fiind: Cătălin Voicu, George Becali, Mircea Diaconu, Sergiu Andon, Victor Ponta, Adrian Severin.

O cu totul altă atitudine au avut-o unii politicieni străini, mai cunoscute fiind cazurile lui Peter Mandelson, parlamentar din Marea Britanie, care a demisionat de două ori în urma unor acuzaţii de trafic de influenţă. Sau cel al lui Berndt Roder, care şi-a dat demisia din poziţia de şef al Parlamentului din Hamburg dintr-un motiv pe care mulţi parlamentari români l-ar considera hilar. Mai exact, Roder a demisionat, în 2010, după ce a fost acuzat că şi-a folosit poziţia pentru interesele proprii. Motivul: sunase mai multe autorităţi locale pentru a le reproşa că nu au curăţat de gheaţă strada pe care locuieşte.

Cazuri deloc amuzante au fost cele în care, puşi în situaţii aproape identice, politicienii români au avut reacţii total diferite de ale altora. Concludent este cazul europarlamentarului Adrian Severin, acuzat în 2011 că a acceptat să susţină amendamente la legislaţia europeană în schimbul unor sume de bani. O dată cu el au mai fost acuzaţi – în urma unei investigaţii a „The Sunday Times” – încă doi europarlamentari: austriacul Ernst Strasser şi slovenul Zoran Thaler. Ultimii doi au demisionat la scurt timp după dezvăluirile publicaţiei, în timp ce Severin a refuzat să demisioneze şi a fost în cele din urmă exclus de Grupul Socialiştilor Europeni.

Greu poate fi trecută cu vederea şi decizia a doi miniştri germani de a demisiona după ce au fost acuzaţi de plagiat. O conduită cu totul diferită a avut premierul român Victor Ponta. Pus faţă în faţă cu o decizie de plagiat chiar din partea universităţii care i-a acordat titlul de doctor, primul ministru a ales să ignore toate acuzaţiile.