Germania a comemorat ieri, pe fondul polemicilor, atentatul din 1972, când sportivi israelieni au fost luaţi ostatici de un comando palestinian în timpul J.O. de la München. Operaţiunea de salvare a rămas în istorie drept cel mai răsunător eşec, fiind ucişi 11 sportivi israelieni.
Nici Germania, nici statul evreu nu au uitat „masacrul de la München”. În noaptea de 5 septembrie 1972, opt membri ai organizaţiei palestiniene Septembrie Negru au pătruns în apartamentele ocupate de delegaţia palestiniană în satul olimpic. Comandoul a ucis doi atleţi israelieni şi a luat nouă ostatici, sperând să poată zbura cu ei la Cairo şi să îi schimbe cu 232 prizonieri palestinieni. Operaţiunea de salvare organizată de serviciile de securitate vest-germane pe aeroportul bazei militare din Furstenfeldbruck, la 25 km de München, s-a transformat într-o baie de sânge. Cei nouă ostatici au fost ucişi, ca şi un poliţist vest-german şi cinci dintre cei opt terorişti. Trei dintre militanţii Septembrie Negru au fost capturaţi.
Ceremonia de ieri în omagiul victimelor s-a desfăşurat la locul epilogului tragic al luării de ostatici. Steagurile instituţiilor publice din landul Bavaria au fost puse în bernă şi fotografiile celor 11 victime au fost expuse pentru prima oară în vechiul turn de control al aeroportului. În afara prezenţei celor 500 de reprezentanţi ai lumii politice şi sportive, între care ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, consulatul Israelului din München a anunţat venirea a şapte supravieţuitori ai tragediei şi 12 apropiaţi ai victimelor. În iulie, două văduve de sportivi, Ankie Spitzer şi Ilana Romano s-au bătut în van pentru onorarea memoriei atleţilor ucişi la ceremonia deschiderii J.O. din Londra. „Vă asigur că Germania nu a uitat – le-a declarat atunci ministrul german de Externe, Guido Westerwelle. Germania priveşte în urmă cu durere. Nu putem readuce morţii, dar datoria noastră este de a le onora memoria”.
Israelul a relansat polemica privind acest fiasco, publicând documente declasificate în ajunul comemorării. Şi arhivele nu sunt deloc blânde cu autorităţile vest-germane – nu au existat trăgători de elită, blindatele au sosit cu întârziere pentru a salva ostaticii, poliţiştii nu aveau lanterne pentru a urmări mişcările membrilor comandoului în timpul nopţii.
Înţelegeri secrete
Săptămânalul Der Spiegel a alimentat controversa în iulie, când a acuzat statul german că a machiat eşecul operaţiunii. Cu câteva luni înaintea luării de ostatici, Ministerul de Interne şi poliţia din Bavaria au avertizat în van autorităţile federale privind posibilitatea unor acte teroriste la J.O. de la München. Potrivit Spiegel, şeful poliţiei oraşului-gazdă se temea că o prezenţă mai mare a poliţiei va reînvia spectrul J.O. de la Berlin din 1936, organizate de regimul nazist. Iar preşedintele Comitetului olimpic german, Willi Daume, i-a răspuns şefului securităţii că nici nu se pune problema de a transforma satul olimpic în „lagăr de concentrare”.
Mai târziu, guvernul federal s-a abţinut în mod voluntar să dea în urmărire creierul şi comanditarii atentatului şi a refuzat să trimită responsabilii în faţa justiţiei, pentru a evita noi atentate pe solul german sau contra intereselor germane. Şi, în timp ce cancelarul Willy Brandt asigura Israelul că „nu se va înclina în faţa terorismului”, serviciile sale de informaţii stabileau contacte secrete cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, OEP. În ianuarie 1973, şeful OEP, Yasser Arafat, care căuta recunoaşterea internaţională, anunţa că a „acceptat oficial” cererea germană de a nu viza interesele Republicii Federale.
În 1975, Abdallah Frangi, ale cărui legături cu comandoul Septembrie Negru fuseseră stabilite, a fost autorizat să deschidă la Bonn, capitala federală, prima reprezentanţă a intereselor palestiniene. În 1977, Germania de Vest a refuzat să ceară extrădarea lui Abu Daud, coordonatorul atentatelor, arestat de serviciile secrete franceze. Câteva luni mai târziu, unul dintre colaboratorii lui Helmut Schmidt la cancelarie se întâlnea cu Ali Salameh, unul dintre creierele operaţiunii de luare de ostatici de la München. După luarea de ostatici, Israelul a cerut o suspendare a competiţiilor sportive până la eliberarea ostaticilor, dar cererea a fost respinsă cu argumentul că televiziunile germane nu dispun de „programe alternative” pentru a înlocui transmisiile sportive.
„Decizia a fost luată la cel mai înalt nivel de preşedintele CIO, Avery Brundage, şi ministrul de Interne, Hans-Dietrich Gencher”, precizează unul dintre documente. Cele 45 de documente declasificate de Israel, multe aparţinând Mossadului, dau detalii despre operaţiunea de salvare a ostaticilor israelieni, condusă în „mod inept”, ceea ce a provocat tragedia finală. Germanii aveau un plan, dar nu s-au dovedit capabili să improvizeze şi să găsească soluţii când s-au aflat în teren, în plină acţiune.
Colaborare din interior
Organizaţia teroristă palestiniană responsabilă de masacrul de la München era una dintre cele mai celebre concepute de palestinieni pentru a lupta contra Israelului.
Comandoul a beneficiat de susţinerea membrilor extremei drepte germane şi au fost necesari 40 de ani pentru a afla că neonaziştii au participat la montarea operaţiunii de la München. Der Spiegel a consultat 2.000 de pagini ale raportului serviciilor secrete, în care se relevă că Willy Pohl a furnizat comandoului maşini şi documente false. Extremistul avea legături directe cu Abu Daud, şeful grupului, şi cei doi se întâlniseră de mai multe ori în hoteluri din Dortmund şi München. Alt extremist german, Wolfgang Abramowski, a fost însărcinat cu producerea paşapoartelor false. Cei doi au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi, dar eliberaţi din motive necunoscute.
