13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleFoodCum a rămas fără mijloace de trai un invalid al Revoluției

Cum a rămas fără mijloace de trai un invalid al Revoluției

După ce a fost rănit de o rafală de gloanțe în timpul Revoluției, la care a participat ca militar în termen, şi a ajuns invalid, cu o pareză definitivă, bihoreanul Marcel Pop este nevoit acum să lupte în Justiție pentru a-şi recâştiga drepturile de revoluţionar fără de care a rămas datorită unei… formalităţi!

În timp ce persoane care nu au avut nici o calitate în timpul Revoluţiei beneficiază de fel de fel de facilităţi, omul din localitatea Ceişoara spune că nu îşi mai poate întreţine familia şi abia îşi duce zilele pentru că nu mai poate munci şi, deşi starea lui de sănătate s-a agravat, i-a fost tăiată pensia de invaliditate. Deoarece decizia nu i-a fost comunicată pentru a o putea ataca, a rămas fără indemnizaţia care îl ajută să supravieţuiască. În aceste condiţii, omul a ajuns să bată holurile instanțelor, în încercarea de a-şi recupera drepturile câştigate în timpul Revoluţiei. El consideră că măsura luată împotriva sa este abuzivă, disproporţionată, nelegală şi netemeinică.

Bricheta care i-a salvat viaţa

Pe 23 mai 1989, bihoreanul a fost încorporat la unitatea militară nr. 02262 din Târgovişte. Înainte de Revoluţia din 1989 a fost însă transferat la unitatea militară nr. 012210 infanterie de la Ghencea, București. Pe 19 decembrie 1989, militarii au fost scoşi cu toţii în stradă, în misiune.

„Ne-au scos afară cu tancurile cu tot. Nu ştiam ce se întâmplă. Ne-au comunicat doar că este ceva în ţară, că ţara este supusă unei agresiuni din Vest. Habar nu aveam că este o Revoluţie şi că populaţia a ieşit să-şi proclame adeziunea faţă de revolta de la Timişoara, deşi cadrele militare, comandantul, cu toţii ştiau că în Timişoara există mişcări. Iniţial, am stat în faţă la «Intercontinental», apoi ne-au dus în faţa Televiziunii Române Libere. Se trăgea, nu se ştia de unde. Au fost morţi şi răniţi chiar dintre colegii mei din alte unităţi militare. Nici nu am apucat să ne cunoaştem. Pe 23 decembrie, am fost împuşcat în mâna stângă. Gloanţele au trecut prin antebraţ, sfâşiin­­du-mi sânul stâng. Un centimentru a lipsit ca să mor pe loc. Al doilea rând de gloante m-a atins prin ricoşare. Am auzit doar nişte tineri strigând: «Un soldat e mort». Apoi, m-am trezit la Spitalul Fundeni din capitală. Am intrat în comă şi m-am trezit operat. Am stat aici şase săptămâni, după care am revenit în unitate şi am primit permisie de o lună. Dar am încheiat stagiul militar de un an, în ciuda faptului că am fost rănit şi am devenit invalid. Practic, mi-a fost atins nervul. Ulterior am aflat ce m-a salvat: agenda şi bricheta pe care le purtasem în buzunarul stâng de sus al vestei militare. Capul de la brichetă era spart, deviase gloanțele în afară. Aşa nu a ajuns în piept, la inimă. Şi colţul de la agendă a fost rupt de gloanțe”, povesteşte transpirând Marcel Pop.

Invalid și șomer

Cu toate acestea, părinţii şi familia sa nu aflaseră decât după o săptămână despre drama sa. „Abia după o săptămână de stat în spital au aflat de mine. Au găsit numărul de telefon al mătuşei mele, notat în agendă. Şi aşa a aflat familia. Am scăpat ca prin minune de moarte”, a mai adăugat el.

După ce şi-a încheiat stagiul militar, Marcel Pop s-a întors în satul natal unde a lucrat ca mecanic agricol. Cum după Revoluţie au fost desființate cooperativele agricole, a ajuns să se angajeze portar în schimbul de noapte la Cooperativa „Lemnul” din Oradea. Însă, la scurt timp au fost făcute reduceri de personal şi a ajuns, din nou, fără loc de muncă. Între timp a făcut demersurile pentru a-şi dobândi pensia de revoluţionar. Dar a pierdut-o şi pe aceasta pentru că nu şi-a preschimbat certificatul de revoluţionar.

„În baza Legii nr. 341/2004 trebuia să-mi reînnoiesc certificatul de revoluţionar în termen stabilit de lege, dar nu am ştiut acest lucru, eu locuind într-un sat izolat din judeţul Bihor, şi nici nu am fost înştiinţat de nimeni în termenul acordat, altfel aş fi procedat ca atare. Am fost anunţat cu o seară înainte. Degeaba am ajuns la Bucureşti. Mi-au spus că e târziu. Astfel, mi-am pierdut toate drepturile băneşti”, povesteşte cu amără­ciune bihoreanul.

În această situaţie, pe 18 au­gust 2013, Marcel Pop a tri­mis un document la Casa Jude­ţeană de Pensii Bihor prin care a solicitat repunerea sa în drepturi. Reprezentanţii Casei de Pensii i-au răspuns că a fost trecut în gradul 0 de invaliditate, adică cu capacitate de muncă redobândită, şi că pentru calitatea de revoluţionar este necesar a se elibera un alt certificat în condiţiile Legii nr. 341/2004. Astfel, Marcel Pop s-a văzut silit să se adreseze instanţei.  „Consider că statutul de rănit în cursul evenimentelor din Decembrie 1989 nu a încetat, iar lipsirea mea de un drept câştigat anterior prin rănirea în Revoluţie reprezintă un abuz grav, ce trebuia cenzurat de către instanţa de judecată. Calitatea de revoluţionar este atestată de către certificatul eliberat în condiţiile legii şi el nu a fost anulat de către nici o instanţă, încât să nu mai aibă efecte în continuare”, susţine el.

Tribunalul însă a respins contestaţia formulată de Marcel Pop în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, pe motive procedurale, respectiv pentru că reprezentantul Casei de Pensii a făcut dovada comunicării deciziei de pensie nr. 247.992 din 1 aprilie 2013, decizie care, arată magistraţii Tribunalului Bihor, nu a fost contestată de contestator, motiv pentru care nu s-a reţinut ca incidentă în speţă excepţia de tardivitate invocată de acesta. Apelul declarat de Marcel Pop împotriva sentinţei Tribunalului Bihor a fost respins şi de Curtea de Apel Oradea.

Speranţă pentru supraviețuire

Ultima speranţă a bihoreanului rămas fără nici un mijloc de subzistenţă stă acum în mâinile magistraţilor Tribunalului Bucureşti, unde va fi judecat procesul intentat Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor Bucureşti – Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 42/1992 pentru cinstirea eroilor şi martirilor, în scopul reacordării indemnizaţiei de revoluţionar acordată din anul 1992 până în aprilie 2013 şi a pensiei de invaliditate definitivă. Avocatul lui Marcel Pop crede că doar acest for mai poate remedia situaţia creată care îl prejudiciază în cel mai grav mod.

„Asta e ultima lui şansă. A rămas fără nici un mijloc de existenţă, în opoziţie cu unii «eroi» de paradă care după revoluţie şi-au vânturat în cele patru zări merite îndoielnice, iar acum se bucură de importante drepturi băneşti”, a spus avo­catul Paşcu Balaci, cel care îl reprezintă pe Marcel Pop în toate demersurile lui.

Formalitate ca o „cursă“

Marcel Pop se teme pentru viito­rul său. „Din cauza unei forma­lităţi – întinsă ca o cursă în care e posibil să fi căzut câţiva ca şi mine – trebuie acum să fiu pedepsit atât de tare, încât abia îmi mai duc zilele, fiind tot mai grav bolnav şi suferind, nepu­tând să-mi întreţin nici familia, deoarece nu pot munci la câmp, singura modalitate de supravie­ţuire la satul unde locuiesc, loc uitat de lume.

Din actele medi­cale rezultă că nu am beneficiat de o ameliorare a stării de sănă­tate, ci de o înrăutăţire a acesteia, din biletul de ieşire din spital/scrisoarea medicală, foaia de observaţie nr. 561/26.01.2015 – 29.01.205, diag­nosticul fiind plăgi vechi împuşcate în hemi­braţ stâng, braţul drept şi ante­braţul stâng, la care s-au mai adăugat şi alte afecţiuni precum HTA stadiul III cu risc adiţional foarte înalt, nefropatie hiper­ten­­sivă, polineuropatie cronică sen­zitivo-motorie, iar la ex­plorări paraclinice sufăr de tul­burare de stres post trau­matic. În mod curios, de neînţeles pentru mine, dar cred că pentru oricine, s-a emis o decizie medicală, care nu mi se trans­mite mie, ci numai Casei Judeţene de Pensii Bihor, în baza căreia îmi încetează, fără alte explicaţii, plata pensiei de invaliditate definitivă. Această măsură este, fără doar şi poate, un abuz grav la adresa revolu­ţionarilor adevăraţi, pentru că poate că nu numai eu sunt în această situaţie, care au suferit efectiv în acele momente şi până azi”, a arătat Marcel Pop, în solicitarea adresată Secreta­riatului de Stat pentru Proble­mele Revoluţiona­rilor Bucu­reşti.

Pe de altă parte, repezentanții Casei Județene de Pensii Bihor au arătat, în actele depuse la instanțele care au judecat cererile lui Marcel Pop, că biho­reanul și-a pierdut drepturile bănești deoarece nu a îndeplinit la timp procedurile legale pentru preschimbarea documentelor. Autoritățile române au impus această măsură din cauza miilor de falși revoluționari și după ce inclusiv cei care au participat la repri­marea Revoluției, de la milițieni la securiști, au ajuns să dețină certificate de revoluțio­nar. Miza acestor certificate a fost repre­zentată de avantajele materiale oferite de statutul de revolu­ționar, de la indemnizații spe­ciale la scutiri de impozite și la acordarea gratuită de spații comerciale în favoarea revolu­ționarilor. 

O comunicare ­inexistentă?

„Din întregul dosar care s-a aflat pe rolul Tribunalului Bihor, iar mai apoi, la Curtea de Apel Oradea, nu reiese faptul că această decizie prin care mi-am pierdut calitatea de revoluționar mi-a fost comunicată pentru a o ataca”, mai susţine Marcel Pop.

Pe de altă parte, el consideră că atâta timp cât certificatul său de rănit şi luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 nu a fost anulat, acesta produce efecte juridice în continuare, şi astfel ar trebui să-i fie remisă pensia ce i se cuvine ca urmare a acestei calităţi, în temeiul legii şi al Constituţiei României.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă