Cât costă unirea cu Basarabia

Vorbim de prea mult timp despre unirea celor două state româneşti, dar mai mult în poezii şi cântece. Sau cu nostalgia podurilor de flori de la începutul anilor ’90. Am întâlnit un om care spune că a sosit timpul pragmatismului. Astfel că a făcut primele estimări despre cât va costa, din punct de vedere economic, unirea Republicii Moldova cu România.

Este cât se poate de clar că România e cea care trebuie să gândească un plan legat de reunificarea celor două state româneşti, spune profesorul Petrişor Peiu, fost consilier pentru doi foşti prim-miniştri de la Bucureşti și subsecretar de stat pentru probleme economice între 2002 şi 2003, ca să amintim doar câteva exemple din ampla sa biografie profesională. Am vrut să discut cu acest om despre problema unirii Republicii Moldova cu România, pentru că el pune cu totul altfel problema proiectului. Dincolo de poezii şi poduri de flori, profesorul Peiu are o viziune cu mult mai practică. El a vorbit până acum, în diverse reuniuni, despre costurile unirii. Sau altfel spus, cât va costa bugetul României amplul proiect al unirii.

Să nu ne speriem de cifre

Din capul locului, interlocutorul meu declară clar, costurile nu sunt atât de mari pe cât ne-am aştepta. Modelul creionat deja de acest specialist arată că, în 20 de ani, România ar trebui să investească 180 de miliarde de euro în infrastructura Basarabiei, pentru a o aduce la nivelul economic al țării-mamă. Această sumă reprezintă Produsul Intern Brut al României pe un an, dacă ne raportăm la situaţia actuală. Sigur, acest calcul e un punct de plecare, Petrişor Peiu vorbind despre necesitatea de a privi în mod pragmatic ideea unirii. El se referă la mediul academic, dar şi la politicieni, la toţi cei care ar trebui să se aşeze la masă şi să pună la punct un plan concret pentru reunificare, un model economic demn de a fi apoi pus în practică. Din păcate, constată cu amărăciune specialistul, până acum în România nu a existat nici un plan în detaliu elaborat în acest sens. Aşa cum nu a existat nicio structură guvernamentală care să pregătească reunificarea celor două state româneşti. Mi se dă ca exemplu ceea ce se întâmplă în Coreea de Sud, unde există un minister al Reunificării, cu planuri detaliate, pe diverse segmente, infrastructură, probleme economice, sociale, învăţământ, sănătate, cultură, tot ceea ce înseamnă unirea celor două Corei.

Avem nevoie şi de bani europeni

Tocmai pentru că a fost consi­lier în două guverne, pe vremea lui Radu Vasile şi în timpul lui Adrian Năstase, am vrut să ştiu de la Petrişor Peiu dacă undeva, foarte sus, în cine ştie ce laboratoare ale puterii, s-au făcut până acum planuri, calcule, asupra reunificării celor două state româneşti. Mi-a spus clar că nu. Dar dacă autorităţile nu fac calculele, iată că cel cu care stau azi de vorbă a vrut să ştie, cât mai precis posibil, ce înseamnă unirea, sub aspect economic. Hai să vedem cum arată calculale asupra bugetului României, cu tot cu Basarabia sau mai precis actualul teritoriu al Republicii Moldova. Ei bine, în cazul acesta bugetul de cheltuieli al României pe un an ar trebui să crească cu cel mult 11 miliarde de euro, ca să acoperim şi necesităţile Basarabiei. Dar să nu uităm că şi această regiune are un aport anual de 1,5 miliarde de euro. Deci efortul făcut de Bucureşti ar fi în jur de nouă miliarde de euro. An de an, câte nouă miliarde de euro, în următorii 20 de ani, conform teoriei profesorului Peiu. Bani necesari pentru modernizarea infrastructurii, rămasă foarte mult în urmă, de la şosele şi căi ferate, până la şcoli şi spitale. Să nu uităm însă şi un alt aspect important. Putem beneficia de finanţări ale Uniunii Europene şi pentru noul teritoriul al României. Asta, dacă suntem deştepţi şi atragem, în fiecare an, suficiente fonduri pentru infrastructură, ceea ce ar ridica o bună parte din povara de pe bugetul naţional. Practic, dacă ne facem temele cum trebuie, jumătate din sumele necesare pentru dezvoltarea Basarabiei ar veni de la Bruxelles, arată specialistul. Repet însă, numai dacă vom fi deştepţi să atragem acele fonduri.

Beneficiile unirii

Să nu ne gândim însă numai la costuri, ci şi la beneficii. Un prim element, afirmă Petrişor Peiu, este legat de capitalul străin. O ţară mare, precum România, cu teritoriu şi dincolo de Prut, e mult mai atractivă pentru firmele străine. Pentru că acestea văd aici o piaţă de desfacere mare, o ţară cu o populaţie de aproape 25 de milioane de locuitori. Specialistul remarcă, pe de altă parte, ce s-a întâmplat cu Germania, după reunificare. Ţara a cunoscut un ritm de creştere economică mult mai alert, în comparaţie cu alte state din vestul Europei. „Până în anul 1990, a existat un echilibru între patru ţări din vestul Europei, Germania, Italia, Franţa şi Marea Britanie. După reunificare, Germania şi-a dublat PIB-ul. Creşterea economică a fost mult mai mare, în comparaţie cu celelalte ţări, nefiind decât în mică măsură zdruncinată chiar şi pe timpul crizei economice. Aceste fenomene trebuie puse, în mod cert, şi pe fondul unificării celor două state germane“, explică profesorul. Acesta mai arată că, în situaţia economică actuală, fără Basarabia, România are nevoie de 15 ani ca să ajungă din urmă ţările dezvoltate ale Uniunii Europene.

Dar dacă ar avea între graniţele sale şi Basarabia, România ar putea să reducă perioada anulării acestui decalaj cu patru sau cinci ani. 

O ţară mare, precum România, cu teritoriu şi dincolo de Prut, e mult mai atractivă pentru firmele străine. Pentru că ele văd aici o piaţă de desfacere mare, o ţară cu o populaţie de aproape 25 de milioane de locuitori.

Voinţa liber exprimată

Cât priveşte acordurile internaţionale survenite de-a lungul timpului, Petrişor Peiu spune că unirea Basarabiei cu România nu e împiedicată nici de Tratatul de la Paris, nici de Acordul de la Helsinki, nici de tratatele NATO şi UE. Cu o singură condiţie, ca oamenii din cele două state româneşti să exprime, în mod liber, voinţa pentru unire. Cât priveşte situaţia din România, cele mai recente sondaje arată că aproximativ 75% din cei chestionaţi se exprimă în favoarea acestui deziderat. Procentul e cu mult mai mic în stânga Prutului, cam 30% fiind de acord cu unirea celor două state româneşti. Dar şi acolo, trebuie menţionat, se constată o creşterea a unionismului, în comparaţie cu sondajele din urmă cu zece ani, când mai puţin de 10% din populaţie se arăta favorabilă acestui proiect naţional.

Politicienii români fug, încă, de Basarabia

Ce remarcă, cu tristeţe, Petrişor Peiu, este lipsa de implicare a politicienior din România în pro­iectul unirii. Pe culoarele puterii de la Bucureşti se vorbeşte încă în şoaptă pe acestă temă. Ba mai mult, se întâmplă chiar ca ideea asta să fie descurajată. „Am participat la o serie întreagă de dezbateri pe tema unirii, în ultimii ani, văzând politicieni români care se fereau de subiectul acesta. Avem nevoie acum de elite ale societăţii care să se implice în acest proiect, care să construiască un plan în detaliu al reunificării. Avem nevoie de o structură guvernamentală care să se ocupe de acest subiect. Nu putem, la infinit, să vorbim. Mai trebuie să şi facem ceva concret“.

M-am despărţit de profesorul Petrişor Peiu cu un mesaj foarte clar de la acest om. El este încrezător că unirea celor două state româneşti se va face. Aceasta este, spune domnia-sa, doar o chestiune de timp.