25.3 C
București
joi, 18 iunie 2026
AcasăSportFotbalZi istorică pentru Dinamo! Clubul a ieșit oficial din insolvență după ani...

Zi istorică pentru Dinamo! Clubul a ieșit oficial din insolvență după ani de incertitudine

Tribunalul București a închis procedura, iar echipa poate spera din nou la Europa.

Dinamo București a anunțat în mod oficial ieșirea din insolvență, marcând un moment definitoriu pentru viitorul clubului. Tribunalul București a admis cererea depusă de administratorul judiciar, punând astfel capăt unui proces complex de reorganizare financiară și administrativă.

„Astăzi este despre speranță, luptă și renaștere. Mulțumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieșirea din insolvență este o victorie a suporterilor, a celor care au crezut și au mers mai departe, chiar și atunci când părea imposibil”, a transmis Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, imediat după pronunțarea hotărârii.

Decizia instanței: Dinamo reintră în circuitul economic

Comunicatul oficial al clubului roș-alb a venit prompt, cu un mesaj puternic adresat suporterilor:
„ZI ISTORICĂ PENTRU DINAMO! Am ieșit OFICIAL din INSOLVENȚĂ! După ani grei, plini de încercări și sacrificii, clubul Dinamo e din nou liber! Un capitol dureros s-a închis, iar de azi începe un nou drum – cu fruntea sus și cu o forță de neoprit!”

Pe portalul instanțelor, decizia este explicită:
„Admite cererea. Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar RTZ & PARTNERS SPRL – Filiala București. În temeiul art. 175 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 închide procedura insolvenței debitorului DINAMO 1948 S.A., cu reinserția acestuia în circuitul economic”.

Conform articolului 180 din aceeași lege, administratorul judiciar este descărcat de orice îndatoriri și responsabilități în privința procedurii.

Drumul către Europa e redeschis

Ieșirea din insolvență vine după mai multe bătălii administrative și judiciare. Un moment crucial a fost victoria în instanță împotriva lui Vasile Șiman, în cazul legat de clauza contractuală a fotbalistului Ionuț Șerban. Fostul patron al Sportului Studențesc solicitase un milion de euro, dar cererea i-a fost respinsă.

Un alt pas important l-a reprezentat plata parțială a datoriilor către ANAF. Acționarii Red&White și Asociația Peluza Cătălin Hîldan au achitat 400.000 de euro dintr-o datorie totală de 1,5 milioane, conform Prosport.ro.

Clubul speră acum să îndeplinească condițiile pentru obținerea licenței UEFA în timp util. În sezonul recent încheiat, Dinamo a ajuns în play-off, dar nu a avut drept de participare în cupele europene din cauza lipsei licenței.

Ziua de azi schimbă complet perspectiva: Dinamo e din nou eligibilă pentru Europa și își poate reconstrui viitorul pe baze sănătoase.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Pentagonul analizează prezența militară a SUA în Europa. Washingtonul pune presiune pe aliații NATO

Statele Unite vor efectua, în următoarele șase luni, o analiză amplă a prezenței militare americane din Europa.Anunțul a fost făcut de secretarul american al...

Tuchel a schimbat totul la pauză! Discursul care a transformat Anglia în meciul cu Croația

Anglia a început ezitant duelul cu Croația de la Cupa Mondială 2026, însă discursul lui Thomas Tuchel de la vestiare a schimbat complet fața...

Moment rar la Royal Ascot: Prințesa de Wales, surprinsă alături de cumnata sa Alizée Thevenet și familia Middleton

Familia Middleton este cunoscută pentru relațiile apropiate, însă aparițiile publice în formulă extinsă sunt rare. Un astfel de moment a avut loc în a...
Ultima oră
Pe aceeași temă