19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiWTA confirmă că Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist

WTA confirmă că Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist

Asociaţia Jucătoarelor de Tenis (WTA) a confirmat marţi seara că românca Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist, după ce suspendarea sa de patru ani a fost redusă la nouă luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, potrivit agerpres.ro.

”Halep, eligibilă să îşi reia cariera cu efect imediat”, titrează site-ul WTA, care trece în revistă decizia luată de TAS de a-i reduce suspendarea de patru ani.

“WTA respectă procesele care au loc pentru a proteja integritatea sportului şi pentru a oferi un mediu sportiv corect. Astfel, WTA susţine total decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi salută revenirea imediată a Simonei în joc”, precizează WTA.

Halep nu a mai jucat un meci oficial de la cel pierdut în primul tur la US Open în 2022.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

”Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător”, se arată în comunicatul TAS.

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Prima declarație a Simonei Halep, după decizia TAS: „Sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată”

După ce TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni, Simona Halep a oferit primele declarații. Fostul lider mondial a spus că a fost întotdeauna o sportivă curată şi că abia aşteaptă să revină în circuit.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de Simona Halep împotriva decizie dictate de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) și i-a redus suspendarea fostului număr unu mondial de la patru ani la doar nouă luni. Cu alte cuvinte, Simona poate reveni din nou pe terenul de tenis.

După ce a primit vestea, Simona Halep a oferit primele declarații.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă