10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFotbalVIDEO. „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania”. Povestea calificării...

VIDEO. „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania”. Povestea calificării la EURO 2024 va fi ecranizată. Când apare filmul

După 8 ani, România se întoarce la Campionatul European, iar suporterii echipei naționale vor avea ocazia să vadă întreaga poveste a acestei calificări într-un film-eveniment, ce va fi lansat pe 17 mai în cinematografele din toată țara.

Filmul „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim, va oferi suporterilor o perspectivă unică și autentică asupra călătoriei echipei naționale spre EURO 2024. Cu un acces fără precedent în culisele antrenamentelor și meciurilor, filmul surprinde fidel întregul parcurs al echipei în drumul spre calificare, cu emoții, dezamăgiri și bucurii, epuizare și explozie de energie.

„Filmul este o călătorie fascinantă în culisele echipei naționale, oferind o experiență unică și intimă, cu acces direct în vestiarul tricolorilor. Este o oportunitate extraordinară de a cunoaște oamenii care poartă cu mândrie tricoul echipei noastre naționale. În Inima Naționalei nu este doar o cronică a succesului din preliminariile EURO, ci și o poveste inspirațională dedicată copiilor. Ne-am propus să creăm o producție care să îi motiveze și să îi aducă mai aproape de iubirea pentru fotbal. Prin acest proiect, Federația Română de Fotbal demonstrează încă o dată că este un model în sportul românesc, dar și printre federațiile din Europa de Est. Filmul este o călătorie captivantă care te face să simți pulsul echipei naționale în cel mai autentic mod posibil”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

YouTube video

Filmările cu jucătorii și staff-ul naționalei le vor permite românilor să pătrundă pentru prima oară  în viața intimă a echipei naționale. Producția care prezintă viața de la lot a tricolorilor așa cum nu a mai fost arătată publicului până acum va include interviuri exclusive cu actorii principali ai calificării, jucătorii și selecționerul Edward Iordănescu, dar și cu alți oameni din staff, fiecare povestind experiența sa unică. Pe scurt, filmul dezvăluie poveștile și emoțiile din spatele unei calificării în care mulți nu au crezut. În plus, calitatea deosebită a imaginii și energia pe care publicul o va simți vor crea o experiență minunată pentru orice spectator.

„Am dorit să aducem românii mai aproape de echipa lor de suflet și să le oferim această experiență extraordinară alături de jucătorii lor. Filmul va deschide ușile vestiarului echipei naționale și va arăta publicului cum s-a trăit din interior această calificare și cât de mult s-a muncit pentru a ajunge la EURO. Este un proiect la care lucrăm cu pasiune și dedicare, iar rezultatul va fi un film ce va stârni emoții și cred că va reaprinde sentimentul de mândrie națională. Sunt foarte bucuros că am ocazia să spun această poveste. Și, deși este una cu final cunoscut, publicul va avea parte de multe surprize și va trăi totul la intensitate maximă”, a declarat Remus Achim.

„În inima Naționalei” va fi o premieră în sportul românesc, publicul urmând să călătorească împreună cu Echipa Națională pe toată durata preliminariilor, retrăind toate cele 10 partide din campania de calificare. Filmul va fi distribuit de Forum Film și va putea fi văzut în cinematografele din toată țara începând cu 17 mai, înainte de EURO 2024, un moment bun pentru a pune în lumină eforturile depuse de tricolori pentru a ajunge la Campionatul European și pentru a inspira viitoare performanțe ale tricolorilor și ale generațiilor viitoare.

„Sportivii români au nevoie de sprijiul nostru, al tuturor, atât în momentele grele, cât și în momentele bune. Ne bucurăm că filmul devine un instrument prin care ne arătăm aprecierea față de efortul și performanțele Echipei Naționale și ne dorim ca povestea lor să inspire generații întregi de viitori sportivi de performanță”, a declarat Andreea Zidaru, General Manager Forum Film România.

La Campionatul European din Germania, România se va lupta pentru ieșirea din Grupa E cu Belgia, Slovacia și câștigătorea play-off-ului B, care va fi aflată pe 26 martie 2024.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă