1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSportFotbalRomânia merge să cucerească Germania, la EURO 2024

România merge să cucerească Germania, la EURO 2024

Echipa națională de fotbal a României s-a calificat în această seară la Campionatul European din 2024(EURO 2024), după ce s-a impus cu 2-1 în deplasarea din Ungaria, cu Israel, potrivit eurosport.ro.

Gazdele au deschis scorul în minutul 2, dar ai noștri au revenit fabulos și obțin biletele pentru Germania, după un meci cu accente dramatice.

Seara de sâmbătă a fost seara unei generații, a unei țări, a unei mari speranțe și a unui vis mai aproape ca oricând de împlinit.
După o campanie de calificare bună, România, pe final de drum, a avut sâmbătă seara, la Felcsut, pe tărâm maghiar, pusă pe masa calificarea la turneul final, primul după o pauză amară de 8 ani, de la EURO 2016.
România, favorită în fața unei selecționate aflată în război, a avut nevoie, înaintea acestui meci, de un egal, un punct fiind suficient pentru a debloca drumul spre turneul final din Germania.

Cu tensiunea la maxim și cu o miză uriașă în față, naționala a început cum nu se putea mai rău meciul din Ungaria, împotriva Israelului.
Gazdele au avut nevoie de doar două minute pentru a debloca tabela și a turna plumb în picioarele alor noștri. La prima fază a jocului, România a încasat gol, în urma unei faze fixe. Eran Zahavi a marcat cu capul, iar presiune a devenit uriașă pe umerii românilor.
5 minute mai târziu, Moldovan a fost aproape de o gafă foarte mare, după ce a pasat mingea direct la un adversar, dar defensiva tricolorilor a scăpat cu fața curată și a înlăturat pericolul din careul nostru.
După 8 minute de agonie, trupa lui Iordănescu a reușit să restabilească egalitatea. Rațiu a avut o acțiune extrem de bună în partea dreaptă, iar Denis Drăguș a șutat în bară. Mingea a sărit la George Pușcaș, care a finalizat cu capul o lovitură de cap, pentru 1-1 pe tabelă.

România a trecut pe lângă o ratare uriașă în minutul 24, atunci când Denis Drăguș a lovit din nou bara. Israelienii au fost și ei periculoși, dar Moldovan a respins bine și scorul a rămas egal, 1-1.
Gazdele ne-au dat din nou emoții în minutul 33, prin Gloukh, dar portarul nostru a intervenit din nou salvator, cu ajutor de la Burcă, opunându-se celui de-al doilea gol venit din tabăra israelienilor.
La pauză s-a intrat cu egalitate, 1-1, rezultat suficient pentru România, ca să intre în posesia biletelor pentru EURO 2024.

ROMÂNIA S-A CALIFICAT LA CAMPIONATUL EUROPEAN 2024
România, la 45 de minute de EURO, a început repriza a doua fără modificări în echipă, iar prima mare ocazie a părții a doua le-a aparținut tricolorilor. George Pușcaș a reluat din voleu, dar a tras pe direcția portarului, care a respins în lateral.
Mai departe, Rațiu a reușit o nouă cursă impecabilă în flancul drept, dar șutul lui Răzvan Marin a trecut peste poartă.
În minutul 63, milioane de oameni au strigat gol, din toate colțurile țării, după ce Ianis Hagi a scuturat plasa porții lui Glazer. Românii au construit o fază foarte frumos, mijlocașul a centrat, mingea i-a revenit, iar apoi a trimis la colțul scurt cu piciorul stâng.
România a trecut pe lângă o ocazie rarisimă, Valentin Mihăilă ratând din fața porții. Același Mihăilă a fost eliminat în minutul 84, după ce a văzut cartonașul roșu, iar finalul de meci a fost dramatic.
Ai noștri s-au apărat fabulos și nu au mai putut scăpa printre degete victoria și calificarea, după o pauză de 8 ani.
ISRAEL – ROMÂNIA, ECHIPELE DE START
ISRAEL
Titulari: Glazer – Dasa, Vitor, Goldberg, Revivo – Peretz, Lavi, Gloukh – Turgeman, Zahavi, Khalaili
Rezerve: Da. Peretz, Jarafi – Shlomo, Baribo, Safuri, Gorno, Kanichowsky, Abo Fany, Kinda, Cohen, D. Glazer, Davidzada
Selecționer: Alon Hazan
ROMÂNIA
Titulari: H. Moldovan – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, Screciu, Stanciu (cpt.) – Hagi, Pușcaș, Drăguș
Rezerve: Niță, I. Radu – Rus, M. Marin, Alibec, Cicâldău, Mihăilă, Coman, Olaru, Moruțan, Mogoș, Dumitrescu
Selecționer: Edi Iordănescu

Căpitanul României, Nae Stanciu, cheamă suporterii români în număr cât mai mare la turneul final din Germania

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, la finalul partidei cu Israelul, câştigată cu 2-1, care a adus calificarea la EURO 2024, că îi aşteaptă pe suporterii români să vină în număr cât mai mare la turneul final din Germania pentru a susţine formaţia pregătită de Edward Iordănescu.

„Nu vom face mare petrecere sau vreun chef, acum toţi am fost de acord pentru că avem şansa să terminăm pe primul loc şi vom face tot ce depinde de noi. Vrem să terminăm pe primul loc, să sărbătorim după meciul de marţi, alături de suporterii noştri. Sper că le-am făcut o bucurie în această seară românilor, noi suntem în al nouălea cer acum şi sper ca şi seara lor să fie una minunată şi îi aşteptăm în Germania în număr cât mai mare ca să ne susţină”, a declarat Stanciu la Prima TV, potrivit agerpres.ro.

El a lăudat grupul care s-a format în jurul echipei naţionale de fotbal a României, considerat a fi adevărata forţă a „tricolorilor”.

„Ne-am dorit să ne calificăm, să câştigăm acest meci, să ne calificăm la European după 8 ani. Îmi doresc din tot sufletul ca toţi românii să fie mândri şi bucuroşi în această seară pentru ţara noastră şi pentru fotbalul românesc şi pentru viitorul fotbalului românesc, iar marţi să sărbătorim alături de suporterii noştri şi să terminăm pe primul loc această grupă. Sunt mândru că fac parte din acest grup puternic. Ne bucurăm, pentru că a fost o campanie grea, în care am luptat, am sacrificat tot ce am făcut, tot ceea ce trebuia pentru echipă, este vorba despre forţa grupului. Nu sunt individualităţi, toţi ne punem în slujba echipei, doar aşa poţi avea rezultate. Şi îmi doresc din suflet ca odată cu această calificare să facem o figură frumoasă la EURO şi să vină şi alte calificări pentru echipa naţională”, a mai spus Stanciu.

Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.

România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1. România va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, contra Elveţiei (21:45).

România este doar la un pas de calificarea la EURO 2024 în meciul cu Israel din Ungaria

România se poate califica din această seară la Euro 2024, în meciul cu Israel din Ungaria, dacă obține doar un egal.

Selecţionerul echipei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a ales să înceapă în atac cu Ianis Hagi, George Puşcaş şi Denis Drăguş meciul cu reprezentativa Israelului, care are loc sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, potrivit agerpres.ro.

Iordănescu a optat pentru Horaţiu Moldovan în poartă, linia de apărare este cea obişnuită, cu Raţiu, Drăguşin, Burcă şi Bancu, iar la mijloc vor evolua Răzvan Marin, Sreciu şi Stanciu.

România se poate califica la EURO 2024 dacă nu pierde.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă