FC Hermannstadt și FK Csikszereda au terminat la egalitate, scor 0-0, vineri seara, la Sibiu, într-un meci din etapa a șasea a fazei play-out a Superligii.
Partida a fost una echilibrată, ambele formații trecând pe rând prin momente de presiune și reușind să își creeze ocazii, însă fără a concretiza pe tabelă.
Gazdele au avut parte de o seară complicată, după ce trei jucători au suferit accidentări în timpul jocului: Andreas Karo, Tiberiu Căbușă și Ionuț Barstan. Situația a devenit și mai dificilă în repriza secundă, FC Hermannstadt fiind nevoită să evolueze în inferioritate numerică din minutul 76.
CITEȘTE ȘI – Raphinha forțează revenirea pentru El Clasico! Barcelona are nevoie urgentă de el după accidentarea lui Yamal
Echipa sibiană ajunge astfel la trei meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, cu o victorie și două remize în ultimele etape.
De cealaltă parte, FK Csikszereda continuă forma bună din play-out, cu o singură înfrângere în ultimele nouă runde, interval în care a bifat cinci victorii și trei egaluri.
Cele două echipe se întâlniseră deja de două ori în sezonul regulat, când FK Csikszereda s-a impus de fiecare dată, 2-0 în deplasare și 2-1 pe teren propriu.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.