22.4 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSocialMeteoVal de frig extrem în România: ger, polei și vânt puternic până...

Val de frig extrem în România: ger, polei și vânt puternic până miercuri

Meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), România va fi afectată de ger accentuat, precipitații mixte, polei, ghețuș și intensificări ale vântului, în special pe timpul nopților și dimineților.

Vremea se va răci semnificativ începând de vineri și sâmbătă, inițial în jumătatea estică a țării, apoi și în celelalte regiuni.

Minimele nocturne vor coborî, în general, între -18 și -8 grade, iar în nordul și centrul Moldovei gerul va persista inclusiv pe parcursul zilei, cu temperaturi cuprinse între -14 și -10 grade.

În cursul zilei de vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă, sunt așteptate precipitații temporare. În Banat și local în Crișana va ploua, în timp ce în Carpații Occidentali și în Transilvania vor fi precipitații mixte. În Oltenia și pe arii restrânse din Muntenia sunt prognozate ninsori.

Meteorologii avertizează că se va forma ghețuș și vor exista condiții de polei, mai ales în zonele unde precipitațiile vor fi mixte.

Vântul va sufla cu intensificări temporare în sudul Banatului, în zona montană aferentă și în sud-estul țării, cu rafale ce pot atinge 40–60 km/h.

Cod galben de ger în Moldova și extindere la nivel național

Patru județe din Moldova — Suceava, Botoșani, Iași și Vaslui — se află sub cod galben de ger pe parcursul zilei, avertizarea fiind valabilă până la ora 20.

„În nordul și estul Moldovei vor fi temperaturi deosebit de scăzute, local gerul va persista, iar maximele vor fi de -12…-10 grade”, a transmis ANM.

Începând cu ora 20.00, codul galben de ger va fi extins în cea mai mare parte a țării. Până sâmbătă dimineață, la ora 10.00, sunt așteptate temperaturi minime de până la -19 grade în Moldova, Dobrogea, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Maramureș.

Ger persistent și pe timpul zilei în estul țării

Meteorologii avertizează că frigul va continua și pe parcursul zilei de sâmbătă.

„În Moldova, Dobrogea, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureșului vremea va fi geroasă. Temperaturile minime se vor situa între -19 și -10 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei”, au mai transmis specialiștii ANM.

Tot sâmbătă, până la ora 20.00, va fi în vigoare un cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui, Galați și Constanța.

„În nordul și estul Moldovei va fi ger, cu temperaturi maxime de -14…-10 grade, iar în sud-estul Moldovei și în Dobrogea vor fi temperaturi deosebit de scăzute, cu valori ce se vor încadra între -10 și -5 grade”, mai precizează ANM.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă