Peste un sfert din băncile care activează pe piața locală au raportat pierderi în primele șase luni din 2025, arată datele transmise de Banca Națională a României (BNR).
Din cele 31 de instituții de credit active, opt au înregistrat pierderi cumulate de 145 milioane lei în semestrul I.
Potrivit tendințelor anterioare, este vorba în principal despre bănci mici, cu cote reduse de piață, unele dintre ele aflându-se de mai mulți ani în această situație.
La polul opus, 23 de bănci au raportat profituri cumulate de 7,58 miliarde lei în perioada ianuarie–iunie 2025.
Profitul total al sistemului bancar, în creștere
Pe ansamblu, profitul sistemului bancar a urcat la peste 7,4 miliarde lei în S1/2025.
Prin comparație, în tot anul 2024, șapte bănci au încheiat pe pierdere, cu un minus total de 415 milioane lei, în timp ce 25 de instituții de credit au adunat profituri de aproape 14,6 miliarde lei.
Mișcări importante în piață
Anul 2025 aduce și schimbări structurale în sistemul bancar, după ce trei instituții – OTP Bank, Alpha Bank și First Bank – au dispărut din statistici ca urmare a unor tranzacții de fuziuni și achiziții (M&A).
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.