15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn fost premier al Suediei va conduce Partidul Socialiștilor Europeni

Un fost premier al Suediei va conduce Partidul Socialiștilor Europeni

Un fost premier al Suediei, Stefan Löfven (65 de ani), a fost ales președinte la Partidul Socialiştilor Europeni.

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) și-a ales noul președinte în ziua de 14 octombrie 2022. Congresul PSE se desfășoară la Berlin în perioada 14 – 15 octombrie 2022. Stefan Löfven preia funcția de președinte de la Serghei Stanişev (Bulgaria), care a condus PES timp de 11 ani.

Relațiile politice din țările nordice sunt extrem de interesante. De exemplu, într-o fotografie din anul 2012, Stefan Löfven apărea alături de Jens Stoltenberg (Norvegia), actualul secretar general al NATO. Stefan Löfven a condus guvernul Suediei între anii 2014 – 2021 și a fost șeful Partidului Social Democrat din Suedia între anii 2012 – 2021. În anul 2021, Magdalena Andersson, fost ministru de Finanțe, a preluat de la Löfven atât funcția de șef de guvern cât și pe aceea de președinte al Partidului Social Democrat.

PES reuneşte partide de orientare socialistă, social-democrată, muncitorească şi democrată din țările UE precum și din Norvegia. Din România, la conferința PES de la Berlin participă Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă