12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn adolescent de 16 ani aflat la volan, prins de Poliție doar...

Un adolescent de 16 ani aflat la volan, prins de Poliție doar după ce a făcut accident

Un adolescent de 16 ani, ieșit cu mașina la plimbare pe străzile din Craiova împreună cu doi amici, unul de 15 ani iar celălalt de 16 ani, a refuzat să oprească în trafic iar Poliția a pornit în urmărirea mașinii. Incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, pe strada General Doctor Ion Cernătescu din Craiova.

„Întrucât conducătorul acestuia nu a oprit şi a mărit viteza, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, fiind solicitat sprijinul mai multor echipaje de poliţie. La intersecţia dintre străzile Păltiniş şi Fraţii Goleşti, cel în cauză a pierdut controlul volanului şi a lovit un autoturism care se afla parcat în zona respectivă, fiind apoi imobilizat de poliţişti.”, a transmis IPJ Dolj.

Din fericire, niciunul dintre cei trei adolescenți aflați în autoturism nu a suferit leziuni, iar în urma accidentului au rezultat doar însemnate pagube materiale atât la mașina condusă de băiatul de 16 ani cât și la autoturismul parcat pe marginea drumului. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă