18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalUE pune presiune pe Serbia să schimbe relația cu Kosovo. VIDEO

UE pune presiune pe Serbia să schimbe relația cu Kosovo. VIDEO

Serbia suportă presiuni occidentale pentru a-şi normaliza relaţiile cu Kosovo, în special din partea europenilor care pun în balanţă procesul său de aderare la UE, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Acesta a afirmat că s-a întâlnit săptămâna trecută cu reprezentanţi ai Uniunii Europene, Franţei, Germaniei, Italiei şi Statelor Unite, care susţin o normalizare a relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo şi cu această ocazie i-a lansat un ultimatum.

YouTube video

“Au spus: trebuie să accepţi acest plan, altfel va trebui să te confrunţi cu o întrerupere a procesului european de aderare, o oprire şi retragere a investiţiilor, precum şi o serie de măsuri economice şi politice care vor face mult rău Republicii Serbia”, a spus Vucic în cursul unei conferinţe de presă, difuzată la televiziune. “Serbia trebuie să rămână pe calea UE, altfel vom fi pierduţi din punct de vedere economic şi politic”, a recunoscut preşedintele. “Nu voi accepta, în calitate de preşedinte, să fim singuri şi izolaţi”, a spus el.

El a adăugat că parlamentul sârb ar urma să examineze această propunere şi a menţionat un posibil referendum pe această temă.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni că reuniunile de la Pristina şi Belgrad s-au concentrat pe “propunerea de normalizare a relaţiilor”. “Am insistat asupra beneficiilor considerabile pentru ambele părţi pe care le-ar aduce un progres în privinţa acestei propuneri”, a spus el.

Vucic este de părere că aceste presiuni puternice sunt o consecinţă a “noului context geopolitic” născut din invazia Ucrainei de către Rusia. “Ei urmăresc o politică de înfrângere a Rusiei şi orice piedică trebuie eliminată”, a adăugat el.

Belgradul şi-a depus candidatura de aderare la UE în decembrie 2009, iar negocierile de aderare au început în 2013, amintește Agerpres.

Kosovo a solicitat în decembrie statutul de candidat pentru aderarea la UE.

România și Spania se numără printre statele care nu recunosc existența Kosovo.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!


Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...
Ultima oră
Pe aceeași temă