25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTurcan: Solicit demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice

Turcan: Solicit demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice

„În loc să fie demis pentru incompetenţă, Teodorovici a fost promovat preşedinte executiv al PSD. Orlando Teodorovici este artizanul a două manipulări grosolane şi periculoase pentru economia ţării: a falsificat prognozele economice şi a construit un buget mincinos, care a crăpat înainte de jumătatea anului; a păcălit populaţia că prin renunţarea la ROBOR, ratele bancare vor scădea”, a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.

Ea spune că, în realitate, bugetul ruşinii naţionale a devenit factor de risc pentru România.

„Numai în primele 5 luni din acest an: banii lipsă de la buget au ajuns la 14,7 miliarde lei; cheltuielile pentru împrumuturile făcute de Teodorovici au crescut cu 13,7%, până la 6,3 miliarde lei, ceea ce înseamnă că anul acesta vom plăti peste 15 miliarde lei numai pe dobânzi; veniturile fiscale sunt la un minim istoric, de numai 6,1% din PIB; absorbţia fondurilor europene nerambursabile este la fel de slabă ca în anii trecuţi – dacă scădem subvenţiile acordate fermierilor direct de UE, observăm că pe investiţii nu s-au adus bani deloc; investiţiile publice din bugetul naţional sunt la fel de slabe ca anul trecut”, subliniază Raluca Turcan.

Prim-vicepreşedintele PNL solicită „demisia imediată a Ministrului Finanţelor Publice pentru falsul bugetar pe care l-a girat”.

„Solicit Guvernului să nu recurgă la epurări politice în instituţiile publice şi să dea afară oamenii care muncesc pentru că bugetul are probleme şi nu poate asigura plata salariilor pentru toţi angajaţii. Avertizez Guvernul că nici în criza economică din 2009-2011 nu au fost daţi afară oameni, deşi România a trecut printr-o criză bugetară severă, generată tot de cuplul toxic PSD & Tăriceanu!”, încheie Turcan.

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele 5 luni cu un deficit de 14,7 miliarde lei (3,11 miliarde euro), 1,4% din Produsul Intern Brut (PIB), cu 80,6% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile de personal au crescut cu 24,6%, arată datele publicate luni pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă