În motivarea deciziei de arestare a celor două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon se mai spune că au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei
Judecătorul de caz arată în motivarea sa că ”inculpata Miron Maria aprecia că noradrenalina prelungea suferința pacienților săi, lipsind divinitatea de dreptul său absolut de a decide cu privire la viață și moarte”.
În motivare se mai arată că ”în cazul pacientului Militaru Marian, inculpatele par a fi cele care au hotărât momentul decesului său, relevant fiind și că, în cazul în care inculpata Miron Maria ar fi reușit la data de 26.03.2024 să suprime viața victimei, aceasta nu s-ar mai fi trezit la data de 30.03.2024 pentru o ultimă întâlnire cu soția sa”.
Cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, ”au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei Militaru Marian” și au arătat ”un profund dispreț față de viața persoanelor, prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care reglementează exercitarea profesiei lor, dar și a jurământului depus la terminarea facultății de medicină”, se arată în motivarea deciziei de arestare pentru 30 de zile, pronunțată de Tribunalul București și consultată de G4Media.ro.
În motivarea deciziei de arestare, pronunțată de judecătorul Cristian Andreea Alexandra de la Tribunalul București, la data de 8 august, se mai specifică și faptul că, ”urmare a practicilor inculpatelor pe secția ATI, asistenții medicali au încercat din răsputeri menținerea în viață a pacienților în legătură cu care inculpatele decideau că sunt ”de lăsat”, în sensul compensării reducerii noradrenalinei pe injectomat, cu introducerea unei alte fiole în perfuzie, tehnică aplicată inclusiv în cazul pacientului Militaru Marian. Asistenții medicali au mai arătat că, în încercarea de a-și păstra locurile de muncă, ascundeau compensarea noradrenalinei de inculpate, întrucât acestea le reproșau menținerea în viață a pacienților, în condițiile în care stabiliseră anterior că trebuie să moară”.
În motivarea instanței se mai spune și că asistenții medicali au declarat că inculpatele le ordonau să treacă în acte valori maximale ale noradrenalinei, deși pacientul primea doze minimale. “Acționarea cu intenție a inculpatelor rezultă, în mod evident, și din modificarea ratelor de administrare pe injectomat în timpul orelor de vizită în sensul punerii lor în concordanță cu fișa de observație și reduse din nou la doza minimă după plecarea vizitatorilor. Această împrejurare denotă nu doar că inculpatele cunoșteau efectele scăderii bruște ale dozei de noradrenalină asupra pacienților, dar și încercau în mod activ să ascundă modificările efectuate pentru a nu se expune unor eventuale consecințe penale ca urmare a plângerilor aparținătorilor”.
„La acest moment, există suspiciunea rezonabilă că inculpatele au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei Militaru Marian. Modul și circumstanțele de comitere a faptelor conduc la concluzia unui profund dispreț al inculpatelor față de viața persoanelor prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care reglementează exercitarea profesiei lor, dar și a jurământului depus la terminarea facultății de medicină, despre care și apărarea a făcut vorbire”.
În ceea ce privește condiția ca măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că doar prin luarea măsurii arestului preventiv se poate preîntâmpina sau înlătura pericolul generat de conduita inculpatelor.
Tribunalul București a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a doctorițelor Mirela Păiuș și Maria Miron de la spitalul „Sfântul Pantelimon” acuzate de procurori de omor calificat în cazul unui pacient de 54 de ani din Secția ATI.
Potrivit surselor G4Media, una dintre doctorițe ar fi susținut în fața procurorilor, că există anumite proceduri medicale care justifică scăderea dozei de noradrenalină, procedură care, de fapt, nu ar exista în cazul la care se face referire, spun aceleași surse.