Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a cerut public Ministerului Finanţelor să amâne aplicarea sancţiunilor pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de sistemul e-Transport până pe 1 iunie 2025.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei, sancţiunile vizează contravenţiile legate de poziţionarea vehiculului şi utilizarea codului UIT de către şoferi şi operatorii de transport.
UNTRR solicită amânarea aplicării sancţiunilor stipulate la articolul 13¹ lit. d) şi e) din OUG nr. 41/2022, care vizează încălcarea obligaţiilor legale privind utilizarea sistemului e-Transport.
Organizaţia cere ca termenul de aplicare a sancţiunilor să fie prelungit până la 1 iunie 2025, invocând deficienţele aplicaţiei şi perioada insuficientă de testare.
Probleme tehnice cu aplicaţia e-Transport
Deşi Ministerul Finanţelor şi ANAF au anunţat finalizarea aplicaţiei e-Transport în iulie 2024, perioada de testare tehnică (15 iulie – 31 august 2024) a fost considerată insuficientă.
În urma acestei perioade, termenul pentru aplicarea amenzilor a fost prorogat în etape, ultima dată până la 31 martie 2025.
UNTRR semnalează că, deşi operatorii de transport au investit în sisteme GPS şi software pentru automatizarea transmiterii coordonatelor GPS în sistemul e-Transport, aceste soluţii nu îndeplinesc în totalitate cerinţele legale impuse.
Probleme cu aplicaţia pentru telefon
În plus, organizaţia atrage atenţia asupra instabilităţii aplicaţiei pentru telefon utilizate de şoferii români şi străini, menţionând că aceasta nu funcţionează mai bine decât versiunea software prin API.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, apolitică şi independentă, fondată în 1990, ce are în present peste 16.000 de membri.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.