32.7 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSocialEducațieTeste COVID pentru elevi, fără substanță

Teste COVID pentru elevi, fără substanță

Teste antigen COVID-19 fără substanță sau cu alte componente lipsă au ajuns la sute de elevi și preșcolari din toate județele, în această săptămână, potrivit informațiilor centralizate de Ministerul Educației (ME).

Surse din unități de învățământ preuniversitar din județul Dâmbovița au informat “România liberă” că unii elevi au primit, zilele precedente, teste antigen COVID-19, pe bază de salivă, care nu aveau însă substanță și, prin urmare, nu au putut fi utilizate.

Elevilor le-au fost oferite alte teste.

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din cadrul ME, Sorin Ion, a declarat, pentru “România liberă”,  că au fost înregistrate sute de cazuri similare, la nivel național.

“Într-adevăr, au existat astfel de situații cam în toate județele. Sunt teste care au ajuns incomplete. Au fost kit-uri incomplete, în care, de exemplu, au fost doar 23 de pipete, în loc de 25. Am centralizat aceste informații, pentru a le transmite către IGSU și, probabil, că se va cere înlocuirea lor. Trebuie spus că nu sunt foarte multe cazuri, iar elevilor ar trebui să li se poată oferi alte teste. Cazurile sunt de ordinul sutelor”, ne-a explicat Sorin Ion.

Nimic despre următoarea tranșă

Oficialul ministerului de resort ne-a mai precizat că nu au fost oferite informații de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) legate de livrarea următoarei tranșe de teste.

“În această săptămână au fost livrate 10 milioane de teste, în condițiile în care am fi avut nevoie de 12. Sunt teste suficiente pentru o zi de testare. În unele localități sunt mai multe teste disponibile, în funcție de rata de refuz a părinților. Sunt localități în care rata de refuz este mai mare. Nu ni s-a transmis când vor fi livrate următoarele teste. Normal, elevii trebuie testați de două ori pe săptămână, la interval de două zile. În această săptămână, unii au fost testați luni, alții, marți, iar unii chiar miercuri”, ne-a mai spus Sorin Ion.

Acesta ne-a mai declarat că ME nu a primit un răspuns la solicitarea ca viitoarele teste să fie livrate ambalate individual sau câte două.

“Este adevărat că am solicitat acest lucru. Rămâne să vedem ce teste vom primi. Nu putem face mai mult, pentru că Ministerul Educației nu a organizat licitația și nu realizează recepția. Nu pot să vă dau informații legate de firmele care trebuie să livreze testele, pentru că noi nu am avut contact cu ele”, ne-a mai explicat secretarul de stat.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, ieri, că elevii din judeţ vor fi testaţi o singură dată în această săptămână, întrucât testele de salivă au fost primite în noaptea de luni spre marţi şi nu au mai putut fi distribuite părinţilor.

Până în acest moment, în judeţ au fost recepţionate 284.120 teste de salivă în trei tranşe, din care 67.200 au ajuns luni seara.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Golgeterul Superligii revine la U Cluj! Când poate juca din nou Jovo Lukic

Jovo Lukic s-a întors la Cluj după participarea la Campionatul Mondial și este apt să reintre în lotul Universității înaintea debutului în Conference League.Universitatea...

ANAF a descoperit o rețea de facturi fictive în construcții. Coordonatorul își etala luxul pe rețelele sociale

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de mai multe firme din domeniul construcțiilor...

INS: Producția industrială a scăzut cu 3,3% în primele cinci luni din 2026

Producția industrială a României a înregistrat un recul de 3,3% în primele cinci luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă