15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTăriceanu: Să lăsăm pentru o zi disputele interne în plan secundar

Tăriceanu: Să lăsăm pentru o zi disputele interne în plan secundar

“Sigur că avem diferenţe majore de abordare în privinţa multor probleme cu preşedintele Iohannis, dar nu vreau ca disputele noastre interne să aştearnă cumva impresia că ele pot să bruieze discuţiile la nivel european. Vreau să lăsăm pentru o zi disputele interne în plan secundar, în aşa fel încât Summitul de la Sibiu să fie pentru România o reuşită”, a afirmat Tăriceanu, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că “Summitul european reprezintă, fără îndoială, un moment important atât pentru viitorul României, cât şi pentru viitorul proiectului european”.

“Le urez bun venit tuturor premierilor şi şefilor de stat europeni şi sper să aprecieze ospitalitatea românească. Sper ca discuţiile care vor avea loc să ţină cont de ceea ce îşi doresc românii în legătură cu viitorul nostru comun: şi anume, ca cetăţeni europeni, să fie trataţi la fel cu ceilalţi indiferent unde muncesc, unde trăiesc sau unde studiază. De asemenea, cred că este important să avem în vedere că românii nu-şi doresc o Europă cu mai multe viteze, vrem o Europă cu o singură viteză. Vrem o Europă în care România să îşi poată consolida statul de drept, instituţiile din domeniul Justiţiei, pentru că acesta este un element substanţial şi definitoriu pentru o ţară liberă şi democratică. Vreau, de asemenea, ca să se ţină cont că fermierii români vor să fie trataţi în mod egal cu fermierii din ţările occidentale. Sunt multe teme care sunt de interes pentru toţi românii, pentru că vizează viitorul nostru şi, cu precădere, al copiilor noştri”, a adăugat Tăriceanu.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă