20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiSute de femei din nordul Siriei protestează în solidaritate cu femeile din...

Sute de femei din nordul Siriei protestează în solidaritate cu femeile din Iran

Sute de femei au protestat luni (26 septembrie) în nordul Siriei, regiune controlată de kurzi, pentru moartea unei femei kurde iraniene, aflată în custodia poliției de moralitate a Iranului, aici fiind mai mulți protestatari care își taie părul și își ard peruci, ca un ecou al demonstrațiilor din Iran.


Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit la începutul acestei luni, după ce a fost arestată în Teheran de către poliția care a aplicat restricțiile stricte ale Republicii Islamice, cu privire la portul femeilor. Moartea ei a adus cea mai mare tulburare a Iranului din 2019.


Poliția iraniană a negat că i-ar fi făcut rău, spunând că s-a îmbolnăvit în timp ce aștepta cu alte femei reținute. Luni, Ministerul de Externe al Iranului a acuzat Statele Unite că au folosit protestele pentru a încerca să destabilizeze Republica Islamică.

Mai multe femei au protestat în nordul Siriei ca un ecou al manifestațiilor din Iran unde lumea s-a revoltat după moartea unei tinere reținută de poliția morală


„Susținem protestele și răscoalele din Iran”, a spus Arwa al-Saleh, membru al organizației pentru drepturile femeilor, Kongra Star, care a îndemnat la continuarea protestului. „Ne adunăm pentru a arde hijabs și unii tovarăși și-au tăiat părul pentru a protesta împotriva nedreptății și a opresiunii împotriva femeilor”, a spus ea.


Femeile au jucat un rol proeminent în demonstrațiile din Iran, fluturând și arzându-și vălurile, unele tăindu-și public părul într-o provocare directă pentru liderii clericali. Provincia kurdă a Iranului este una dintre cele mai afectate de tulburări.


Minoritatea etnică kurdă trăiește mai ales într-o regiune care străbate granițele Armeniei, Irakului, Iranului, Siriei și Turciei.


Zeci de oameni au protestat împotriva morții lui Amini duminică în orașul kurd irakian Suli. Săptămâna trecută, unul dintre principalii lideri kurzi din Irak – Masoud Barzani – și -a chemat familia să aducă condoleanțe.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă