10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA, record negativ privind rata de decese din cauză de arme de...

SUA, record negativ privind rata de decese din cauză de arme de foc

SUA au cea mai mare rată de decese cauzate de arme de foc din ultimii 25 de ani, conform noilor date ale CDC. E posibil ca pandemia să fi exacerbat factorii de stres.

Rata crimelor cauzate de arme de foc din SUA în 2020 a fost cea mai mare înregistrată din 1994, potrivit datelor publicate marţi de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA. Între 2019 şi 2020, rata globală a crimelor comise cu arme a crescut cu aproximativ 35%, potrivit noilor date.

„Este posibil ca pandemia COVID-19 să fi exacerbat factorii de stres social şi economic existenţi care cresc riscul de omucidere şi sinucidere, în special în rândul anumitor comunităţi rasiale şi etnice”, au scris cercetătorii CDC în raportul lor.

În 2020, 79% din totalul crimelor şi 53% din totalul sinuciderilor au implicat arme de foc. Cercetătorii CDC au examinat datele privind decesele cauzate de arme de foc, analizând în acelaşi timp datele privind sărăcia şi au constatat că, în timpul pandemiei, zonele din SUA cu cel mai ridicat nivel de sărăcie au avut rate de omucideri şi sinucideri prin împuşcare de 4,5 şi, respectiv, de 1,3 ori mai mari decât zonele cu cel mai scăzut nivel de sărăcie.

SUA au constatat că rata de decese cauzată de arme de foc atins cote alarmante în prezent, o cauză fiind pandemia de Covid

Din 2019 până în 2020, rata generală a omuciderilor prin împuşcare a urcat de la 4,6 decese la 6,1 decese la 100.000 de persoane, însă creşterea nu e distribuită în mod egal, anunță antena3.ro.

Cele mai mari creşteri în 2020 au avut loc în rândul băieţilor şi bărbaţilor de culoare cu vârste cuprinse între 10 şi 44 de ani şi al bărbaţilor amerindieni sau nativi din Alaska cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani, potrivit CNN.

Şi datele FBI arătau o creştere de 29,4% a numărului de omucideri între 2019 şi 2020, cel mai mare salt înregistrat vreodată de FBI. Nu există o bază de date privind vânzările de arme de foc, dar alte studii independente au constatat că vânzările de arme de foc au crescut vertiginos în timpul pandemiei COVID-19.

Cifrele publicate de FBI în 2021 arată că anul 2020 a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de omucideri într-un singur an de când agenţia a început să urmărească aceste infracţiuni, în anii 1960.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă