21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSUA ar oferi asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 1,3...

SUA ar oferi asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 1,3 miliarde de dolari

Administraţia SUA intenţionează să anunţe asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 1,3 miliarde de dolari, afirmă oficiali de la Washington citaţi de agenţia Reuters, potrivit bzi.ro.

Noul plan de asistenţă militară, care ar urma să fie anunţat oficial în următoarele zile, va include sisteme antiaeriene, drone şi muniţie, a afirmat un oficial din cadrul Administraţiei SUA, sub protecţia anonimatului.

Washingtonul va utiliza fonduri alocate prin Iniţiativa de Asistenţă pentru Securitate în Ucraina, urmând să fie achiziţionate echipamente militare destinate Kievului, pentru a fi evitat transferul de armament din stocurile armatei SUA.

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, a afirmat marţi că acţiunile forţelor militare ucrainene nu sunt un eşec, subliniind că situaţia este dificilă. „Este prea devreme să fac evaluări. Vor fi multe lupte şi va fi dificil. Dar contraofensiva este departe de a fi un eşec”, a declarat Mark Milley, cu ocazia unei reuniuni prin videoconferinţă a Grupului de Contact pentru Ucraina.

„Constatăm că Ucraina face progrese, iar pierderile Rusiei sunt mari”, a declarat, la rândul său, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

În schimb, armata rusă a anunţat că a avansat aproximativ doi kilometri pe teritoriul ucrainean, în zona Kupiansk, potrivit cotidianului Le Monde.

Liderii statelor din Uniunea Europeană şi din America Latină au exprimat „preocupări” privind războiul din Ucraina, fără însă a condamna ferm invazia militară a Rusiei, pe fondul obiecţiilor unor state.

„Exprimăm preocupări profunde privind războiul în curs împotriva Ucrainei, care continuă să genereze suferinţe umane imense şi să amplifice fragilităţile existente ale economiei mondiale, obstrucţionând creşterea economică, amplificând inflaţia, perturbând reţelele de aprovizionare, intensificând nesiguranţa energetică şi alimentară şi cauzând riscuri în materie de stabilitate financiară”, arată Declaraţia Summitului Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibe (CELAC).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă