Blocajele provocate de Iran după izbucnirea confruntării militare au generat cea mai severă perturbare a aprovizionării cu petrol din istoria recentă
Chiar dacă tensiunile dintre SUA, Israel şi Iran s-ar încheia printr-un acord diplomatic, piaţa mondială a energiei ar putea continua să resimtă ani întregi efectele conflictului din Golful Persic. Specialiştii din industria maritimă şi analiştii financiari avertizează că traficul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz nu va mai reveni prea curând la nivelurile dinaintea războiului, arată CNBC.
Ruta maritimă, prin care înainte de conflict treceau aproximativ 20% din exporturile globale de petrol şi gaze naturale lichefiate, rămâne una dintre cele mai sensibile zone strategice ale planetei. Blocajele provocate de Iran după izbucnirea confruntării militare au generat cea mai severă perturbare a aprovizionării cu petrol din istoria recentă.
Experţii spun că marile companii de transport naval se tem acum de o reluare rapidă a ostilităţilor şi de faptul că Teheranul va continua să exercite presiune asupra circulaţiei maritime din zonă, indiferent de forma unui eventual acord de pace. Amos Hochstein, fost consilier american pentru energie şi securitate, consideră că statele din regiune pornesc deja de la ideea că Iranul va continua să domine strategic această arteră energetică esenţială. În opinia sa, influenţa Teheranului asupra Ormuzului va rămâne un factor major de instabilitate în anii următori.
La rândul său, Helima Croft, specialist în pieţe de mărfuri la RBC Capital Markets, estimează că volumele de transport ar putea reveni doar parţial după încheierea conflictului. Unele evaluări din industrie indică un nivel de numai 60-70% faţă de perioada anterioară războiului. În acest nou context, navele asociate Chinei ar putea avea acces mai facil prin zonă, în timp ce operatorii occidentali ar putea fi obligaţi să negocieze separat cu Iranul pentru tranzitarea strâmtorii.
Analiştii compară situaţia cu ceea ce s-a întâmplat în Marea Roşie, unde atacurile rebelilor Houthi au redus dramatic traficul comercial încă din 2023. Deşi incidentele armate s-au diminuat, transporturile maritime nu şi-au revenit complet nici până astăzi. Diferenţa majoră este însă importanţa strategică mult mai mare a Strâmtorii Ormuz. Alternativele existente nu pot compensa integral pierderea acestei rute. Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au încercat să redirecţioneze o parte din exporturi prin conducte către alte ieşiri maritime, însă capacitatea acestora este limitată.
În paralel, statele din Golf accelerează investiţiile în infrastructură energetică pentru a reduce dependenţa de Ormuz. Emiratele Arabe Unite construiesc deja o nouă conductă care va ocoli strâmtoarea şi care ar urma să devină operaţională în 2027.
Cu toate acestea, specialiştii avertizează că revenirea la normal ar putea dura luni sau chiar ani. Există temeri legate de eventuale mine maritime, infrastructura afectată şi riscul reaprinderii conflictului dacă dosarele sensibile privind programul nuclear iranian şi rachetele balistice nu vor fi rezolvate definitiv.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube