-6.5 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zileiSpitalul de Urgență Sfântul Ioan are un pacient confirmat cu COVID-19

Spitalul de Urgență Sfântul Ioan are un pacient confirmat cu COVID-19

Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul „Carol Davila”, conform procedurilor, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă.

Menționăm că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate.

Cele mai citite

UE și Mercosur acord istoric de liber schimb după 25 de ani de negocieri

Uniunea Europeană și blocul Mercosur, format din Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia, au semnat sâmbătă un acord comercial istoric, după negocieri care au...

Nicușor Dan a promulgat legea ce va ajuta Poliția Locală în misiuni

Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă promulgarea legii care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în anumite...

Patru polițiști răniți și 14 persoane arestate la un protest la ambasada Iranului din Londra

Patru polițiști au fost răniți și 14 persoane au fost arestate în timpul unui protest organizat în fața ambasadei Iranului de la Londra, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă