1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeInternaționalCriza din UcrainaSpecialiștii Bombteh din Republica Moldova au detonat cu succes componenta cu explozibil...

Specialiștii Bombteh din Republica Moldova au detonat cu succes componenta cu explozibil a rachetei prăbușite în lacul Hârbovăț

Reprezentanții MAI anunță că, în urmă cu câteva minute specialiștii Bombteh ai poliției naționale din Republica Moldova au detonat cu succes componenta cu explozibil a rachetei prăbușite în lacul Hârbovăț, raionul Anenii Noi, potrivit unimedia.info.

„Pentru ca intervenția să fie operată în siguranță specialiștii hidrotehnici au evacuat apa din lacul Hârbovăț. Echipa de pirotehnicieni a Poliției naționale a analizat situația operațională timp de mai multe ore pentru a identifica soluția optimă de înlăturare/detonare a explozibilului, care se găsea pe fundul lacului.

Întrucât localnicii din Hârbovăț au anunțat autoritățile că în lacul din apropiere au observat unele componente care puteau proveni de la o rachetă, care este posibil să se fi prăbușit în acea zonă, Ministerul Afacerilor Interne a întreprins măsuri speciale de protecție a lacului Hârbovăț, urmare a resturilor de rachetă descoperite în urmă cu o zi, existând suspiciuni că pe fundul lacului ar putea să fie și componenta cu explozibil a rachetei prăbușite.

Autoritățile au confirmat că resturile provin de la o rachetă aeriană, urmând ca specialiștii să identifice tipul și proveniența fabricației acesteia.

Precizăm că nu a existat niciun pericol pentru populație, zona fiind izolată iar primele locuințe se află la o distanță de 1 kilometru față de zona de pericol”, se arată în comunicatul emis de responsabilii de la MAI.

Anterior, Ministerul afacerilor interne a anunțat că a întreprins măsuri speciale de protecție a lacului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, urmare a resturilor de rachetă descoperite în urmă cu o zi, existând suspiciuni că pe fundul lacului ar putea să fie și componenta cu explozibil a rachetei prăbușite.

Ieri, autoritățile din țară se află în alertă, după ce într-un lac din apropierea localității Fârlădeni au fost găsite resturi de la un obiect neidentificat, presupuse a fi de la o rachetă.

Bucăți noi din racheta căzută acum două zile, la Chițcani au fost descoperite astăzi pe un câmp din preajma localității de un trecător.

Republica Moldova nu are informații de unde zbura racheta, căzută la Chițcani. Declarațiile au fost făcute de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul emisiunii Săptămâna nouă cu Anatoli Golia.

Autoritățile din țară au venit cu mai multe detalii privind racheta căzută în locaitatea Chițcani din regiunea transnistreană. „La această etapă, nu este clară originea obiectului identificat și nici nu se confirmă din surse independente traiectoria acesteia”, au declarat reprezentanții Guvernului.

Presa din stânga Nistrului a publicat mai multe imagini de la locul unde a căzut cel mai mare fragment de rachetă, într-o grădină din satul Chițcani. „A fost de trei metri”, a declarat un bărbat care locuiește în apropiere.

Bucăți dintr-o rachetă S-300 au fost descoperite în satul Chițcani, raionul Căușeni, a anunțat vicepreședintele Comisiei Unificate de Control, potrivit presei din regiune.

Înainte de incident, odesa a fost atacată cu rachete și drone de către armata rusă. O femeie a fost rănită și transportată la spital. Totodată, infrastructura portuară și mai multe obiective au fost grav avariate. Internauții au scris pe rețele că în mai multe localități din Republica Moldova au auzit zgomote puternice.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crește tensiunea dintre Venezuela și Guyana legat de regiunea Essequibo

Comunitatea internaţională este îngrijorată de tensiunea tot mai mare dintre Venezuela şi Guyana în legătură cu Essequibo, regiune bogată în petrol aflată în dispută...

Patru persoane rănite, dintre care una grav, într-un atac armat la Bruxelles

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, miercuri seară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat poliţia...

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din Las Vegas

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din oraşul american Las Vegas, rănind mai multe persoane, apoi a fost găsit mort, au anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă