18.5 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăPoliticăSondaj: Românii au mai multă încredere în Isărescu decât în Iohannis și...

Sondaj: Românii au mai multă încredere în Isărescu decât în Iohannis și Ciucă

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, îi surclasează la capitolul încredere, potrivit unui sondaj, pe cei mai importanţi lideri politici – Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, relatează Agerpres.

Datele cercetării sociologice, realizate în perioada 7-12 decembrie de IRES, indică faptul că 34% dintre români au multă şi foarte multă încredere în Isărescu.

Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, sunt următorii în clasament, 21% dintre respondenţi având foarte multă şi multă încredere în aceştia, în timp ce premierul Nicolae Ciucă a întrunit încrederea a 19%.

Sondajul mai relevă că profesia sau ocupaţia care beneficiază de cea mai puţină încredere în rândul românilor este cea de politician, doar 6% dintre cei întrebaţi afirmând că au foarte mare încredere, urmată de cea de poliţist cu 41% încredere şi de jurnalist – 44%. La polul opus, de cea mai mare încredere se bucură profesiile de: pompier – 91%, specialist IT – 77% şi inginer – 69%.

Totodată, 76% dintre românii întrebaţi consideră că este greşită direcţia în care merg lucrurile în România, 22% spun că este o direcţie bună, iar 2% nu ştiu sau nu răspund.

De asemenea, 57% dintre intervievaţi spun că anul 2022 a fost mai prost ca anul trecut, pentru 23% a fost mai bun, iar pentru 20% anul acesta a fost la fel ca anul trecut.

Sondajul de opinie naţional a fost realizat de IRES, în perioada 07 – 12 decembrie 2022, pe un eşantion de 1.615 respondenţi, cu vârsta peste 18 ani, cu o marjă eroare ą 2,5%. Sondajul a fost realizat telefonic.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza privind deficitul guvernamental al României în 2024

Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor, la 3,3%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, graţie accelerării consumului privat şi veniturilor mai mari, dar...

Raport BNR. Rata inflației va mai scădea în 2024, dar rămâne peste nivelul Uniunii Europene

Rata anuală a inflației IPC (indicele prețurilor de consum) se va menține pe o traiectorie descendentă pe cvasitotalitatea intervalului proiecției, însă ritmul dezinflației este...
Ultima oră
Pe aceeași temă